|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi, bine aţi venit!
Îl salut pe episcopul de Arezzo-Cortona-Sansepolcro, care vă însoţeşte, şi pe voi toţi. Sunt fericit să vă întâlnesc în anul în care se aminteşte al optulea centenar al darului stigmatelor, pe care Sfântul Francisc le-a primit la La Verne, la 14 septembrie 1224, cu doi ani înainte de moarte. Mulţumesc pentru că aţi adus aici relicva sângelui său care parcurge un pelerinaj lung în diferite comunităţi, pentru a aminti importanţa conformării cu "Cristos sărac şi Răstignit" (Toma din Celano, Vita secunda, nr. 105).
Şi stigmatele sunt unul dintre semnele cele mai elocvente ale acestei conformări pe care Domnul le-a acordat, în decursul secolelor, fraţilor şi surorilor în credinţă de condiţie, stare şi provenienţă diferită. Tuturor, în poporul sfânt al lui Dumnezeu, le amintesc durerea îndurată din iubire faţă de noi şi pentru mântuirea noastră de Isus în trupul său; dar sunt şi un semn al victoriei pascale: tocmai prin răni milostivirea Răstignitului Înviat, ca prin nişte canale, curge spre noi. Să ne oprim ca să reflectăm asupra semnificaţiei stigmatelor, mai întâi în viaţa creştinului şi apoi în viaţa franciscanului.
Stigmatele în viaţa creştinului. Discipolul lui Isus găseşte în Sfântul Francisc stigmatizat o oglindă a identităţii sale. De fapt, credinciosul nu aparţine unui grup de gândire sau de acţiune ţinut împreună numai de forţele umane, ci unui Trup viu, Trupul lui Cristos care este Biserica. Şi această apartenenţă nu este nominală, ci reală: a fost imprimată în creştin de Botez, care ne-a însemnat cu Paştele Domnului. Astfel, în comuniunea de iubire a Bisericii, fiecare dintre noi redescoperă cine este: un fiu iubit, binecuvântat şi reconciliat trimis pentru a mărturisi minunile de har şi pentru a fi artizan de fraternitate. De aceea creştinul este chemat să se adreseze în mod special "stigmatizaţilor" pe care-i întâlneşte: "însemnaţilor" de viaţă, care poartă cicatricele de suferinţe şi nedreptăţi îndurate sau de greşeli comise. Şi în această misiune sfântul din La Verna este un însoţitor de călătorie, care susţine şi ajută să nu ne lăsăm striviţi de dificultăţi, frici şi contradicţii, proprii şi ale altuia. Este ceea ce Francisc a făcut în fiecare zi, de la întâlnirea cu leprosul în continuare, uitând de el însuşi în dăruire şi în slujire, ajungând chiar, în ultimii ani, să "se desproprietărească" - acest cuvânt este cheie -, să se desproprietărească într-un anumit sens de ceea ce începuse, deschizându-se cu curaj şi umilinţă la căi noi, docil faţă de Domnul şi faţă de fraţi. În sărăcia sa în duh - să subliniem asta: Francisc, sărăcia în duh - şi în încredinţarea sa Tatălui a lăsat tuturor o mărturie mereu actuală a evangheliei. Dacă vrei să-l cunoşti bine pe Cristos îndurerat, caută un franciscan. Şi voi, gândiţi-vă dacă sunteţi martori ai acestui lucru.
Şi ajungem la al doilea punct: stigmatele în viaţa franciscanului. Sfântul vostru fondator vă oferă o chemare puternică de a face unitate în voi înşivă şi în istoria voastră. De fapt, Răstignitul care îi apare la La Verna, marcând trupul său, este acelaşi care i s-a imprimat în inimă la începutul "convertirii" sale şi care i-a indicat misiunea de "a repara casa sa".
În acest punct al "reparării", aş vrea să inserez capacitatea de iertare. Voi sunteţi buni duhovnici: franciscanul are faimă despre asta. Iertaţi tot, iertaţi mereu! Dumnezeu nu încetează să ierte: noi suntem cei care încetăm să cerem iertare. Iertaţi mereu. Mânecă largă, dat, dar iertaţi mereu.
|
| © Vatican Media |
Este frumos să reporniţi de aici, iubiţi fraţi franciscani, în acest an jubiliar. Reporniţi de aici, îndeosebi voi, păzitori de la La Verna. Simţiţi-vă chemaţi să duceţi în comunităţile şi fraternităţile voastre, în Biserică şi în lume, un pic din acea iubire imensă care l-a determinat pe Isus să moară pe cruce pentru noi. Intimitatea cu el, aşa cum s-a întâmplat pentru Francisc, să vă facă tot mai umili, mai uniţi, mai bucuroşi şi esenţiali, iubitori ai crucii şi atenţi faţă de cei săraci, martori de pace şi profeţi de speranţă în acest timp al nostru care atât de greu recunoaşte prezenţa Domnului. Să puteţi fi tot mai mult semn şi mărturie, cu viaţa voastră consacrată, a împărăţiei lui Dumnezeu care trăieşte şi creşte în mijlocul oamenilor.
Şi este un lucru pe care aş vrea să vi-l spun. Mă gândesc la patria mea: există mâncători de preoţi care când soseşte un preot bat în lemn, pentru că aduce ghinion, dar niciodată, niciodată nu se întâmplă asta cu haina franciscană! Este curios. Niciodată nu este insultat un franciscan. De ce, nu se ştie. Dar haina voastră duce gândul la Sfântul Francisc şi la harurile primite. Mergeţi mai departe în acest fel şi nu contează dacă sub haina călugărească aveţi blugi, nu este o problemă, dar mergeţi mai departe!
Şi tocmai pentru a cere acest har de convertire continuă şi benefică, aş vrea să închei invocându-l pe părintele vostru serafic cu această rugăciune pe care v-o încredinţez, cerându-vă să vă amintiţi şi de mine în faţa Domnului:
Sfinte Francisc,
om rănit de iubirea răstignită în trup şi în spirit,
privim la tine, decorat de sfintele stigmate,
pentru a învăţa să-l iubim pe Domnul Isus,
pe fraţi şi pe surori cu iubirea ta, cu pasiunea ta.
Cu tine este mai uşor a-l contempla şi a-l urma
pe Cristos sărac şi răstignit.
Dăruieşte-ne, Francisc,
prospeţimea credinţei tale,
certitudinea speranţei tale,
dulceaţa carităţii tale.
Mijloceşte pentru noi,
ca să fie dulce purtarea poverilor vieţii
şi în încercări să putem experimenta
duioşia Tatălui şi balsamul Duhului.
Rănile noastre să fie vindecate de inima lui Cristos,
pentru a deveni, ca şi tine, martori ai milostivii tale,
care continuă să vindece şi să reînnoiască viaţa
celor care îl caută cu inimă sinceră.
O, Francisc, făcut asemenea cu Răstignitul,
fă ca stigmatele tale să fie pentru noi şi pentru lume
semne strălucitoare de viaţă şi de înviere,
care să indice căi noi de pace şi de reconciliere. Amin.
Şi acum aş vrea să vă dau binecuvântarea cu relicva Sfântului Francisc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
