Anul Familiei: Sfântul Francisc din Assisi, omul care a avut şansa unei mame bune

Biserica celebrează la 4 octombrie, în fiecare an, pe sfântul Francisc din Assisi, sfânt pe care, în anul 1939, papa Pius al XII-lea l-a numit "cel mai italian dintre sfinţi şi cel mai sfânt dintre italieni", Sfânt pe care mulţi oameni şi instituţii îl au de patron, sfânt care este şi patronul principal al Italiei.

Un om a visat într-o noapte că a murit. A bătut în poarta raiului. A auzit glasul Tatălui ceresc: Cine-i acolo? Omul a răspuns: Eu sunt... Tu mă ştii, sunt cutare! Pot să intru? N-a primit nici un răspuns. De spaimă s-a trezit şi a constatat că a transpirat de frică. Şi-a pus problema: De ce n-au fost găsite faptele mele bune vrednice de a-mi deschide poarta paradisului? A constatat că nu erau făcute în unire cu Cristos, cu Domnul şi prin Domnul şi, prin urmare, n-a făcut faptele bune ca un "domn". Din acea clipă a început să-şi corecteze viaţa, lucrând toate după învăţătura lui Isus şi pentru Isus. Deci s-a corectat şi când a murit cu adevărat şi prezentându-se la poarta raiului, bătând şi auzind aceeaşi întrebare: Cine eşti? De data aceasta a putut răspunde: "Sunt Isus!" Poarta s-a deschis şi el a intrat în fericirea veşnică, fiindcă pe acest pământ a trăit ca un "domn", prin Domnul Isus (cf. Pr. Anton Dancă, Maranatha, Duminica a IX-a de peste an, Anul A).

Această istorioară sintetizează foarte bine întreaga viaţă şi activitate a sfântului Francisc din Assisi.

"Sunt Isus", a putut răspunde sfântul Francisc din Assisi la întrebarea: "Cine eşti?", încă din timpul vieţii şi apoi la intrarea sa în cer.

"Sunt Isus" trebuie să putem şi noi răspunde la aceeaşi întrebare, "Cine eşti?", atât în timpul vieţii, cât şi de la intrarea noastră în cer.

Sfântul Paul ne spune că fiecare creştin "trebuie să ajungă la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos" (Ef 4,13).

Sfântul Apostol Ioan ne spune: "Cine zice că rămâne în Cristos, trebuie să trăiască aşa cum a trăit Cristos" (1In 2,6).

Sfântul Paul ne cere tuturor: "Fiţi imitatorii mei aşa cum eu sunt imitatorul lui Cristos" (1Cor 11,1).

Toate aceste cerinţe ale Bibliei sfântul Francisc din Assisi le-a trăit în toată viaţa sa de după convertire.

Cunoscând bine viaţa şi activitatea sfântului Francisc din Assisi, papa Benedict al XV-lea afirma că Francisc "este imaginea cea mai desăvârşită lui Cristos din toate timpurile".

Dante Alighieri spune în Divina Comedie, în Cartea Paradisul, că "viaţa Sfântului Francisc din Assisi mai bine s-ar cânta în cerescul cor al îngerilor, decât s-ar rosti de oameni pe pământ".

Iar Isus însuşi, într-o revelaţie particulară, i-a descoperit sfintei Margareta Maria Alacoque că Francisc este sfântul cel mai apropiat de inima sa.

De sărbătoarea sa, sfântul Francisc ne spune şi nouă, celor de astăzi, nouă celor din mileniul trei: "Tindeţi şi voi să ajungeţi la măsura staturii lui Cristos, trăiţi şi voi aşa cum a trăit Cristos şi fiţi şi voi imitatorii lui Isus, asemenea mie şi tuturor sfinţilor".

Dar sfântul Francisc din Assisi nu s-a născut sfânt şi nu a fost din totdeauna sfânt. Ca şi "aurul curat", el a fost scos de harul lui Dumnezeu, din noroiul patimilor şi apoi a fost curăţat în cuptorul suferinţelor.

S-a născut în anul 1182, fiind primul copil al soţilor Petru şi Pica Bernardone. Petru Bernardone fiind negustor de stofe, deseori lipsea de acasă, trecând familia pe planul doi.

Datorită preocupării excesive a tatălui său de cele trecătoare ale lumii, precum şi din cauza temperamentului său vioi, Francisc ajunge repede liderul tineretului din Assisi, rege al distracţiilor, al petrecerilor fastuoase şi al partidelor de vânătoare.

Despre sfântul Eusebiu se povesteşte că pe când era diacon, purtând la altar un potir foarte preţios, împiedicându-se, l-a scăpat din mâini şi la spart în multe bucăţi. Pentru moment a rămas îngrozit. Dar apoi adunând cioburile şi aşezându-le pe altar, dintr-o dată, printr-o minune, toate aceste cioburi s-au unit în chip minunat şi potirul a devenit iarăşi aşa cum era înainte de cădere (cf. Breviarul Ambrozian, 12 august).

Cam aşa ceva s-a întâmplat şi cu vasul ales al lui Dumnezeu, sfântul Francisc din Assisi. Din cauza neglijenţei tatălui, dar şi a aplecării sale spre distracţii, Francisc a căzut în multe vicii şi s-a spart în multe cioburi de păcat, asemeni fiului risipitor (cf. Lc 15,11-32).

Dar aşa cum am scris în titlul acestui articol, tânărul Francisc a avut şansa unei mame bune, mamă care, asemenea sfântului Eusebiu, l-a adus pe Francisc, vasul ei spart, la Dumnezeu. Iar Dumnezeu n-a întârziat să-l redea mamei sale, Bisericii, şi lumii întregi, ca vasul ales, care se numeşte, sfântul Francisc din Assisi.

Convinsă că Dumnezeu o va asculta, Pica Bernadone a profetizat cu privire la Francisc: "Astăzi trăieşte ca un prinţ al pământului, dar mâine va trai ca un fiu al lui Dumnezeu". Şi aşa a fost.

Avea dreptate scriitorul suedez Jorgenssen, convertit la catolicism, care îşi începe una dintre cărţile sale cu aceste cuvinte: "La început este mama. Iar copilul va fi ceea ce este mama, adică va fi ceea ce vrea mama să fie. Copilul va fi un sfânt dacă mama este sfântă şi umblă pe căile lui Dumnezeu".

Dar înaintea lui Jorgenssen, sfântul papă Calist I a spus: "Copilul devine ceea ce vrea mama".

Păcat că multe mame de astăzi nu sunt sfinte, ba chiar se ruşinează cu această sfântă şi divină chemare (cf Lev 11,44; 1Pt 1,16) Iar din această cauză ne lipsesc azi atât de mult copiii şi tinerii sfinţi.

Regina Elisabeta - Carmen-Silva - soţia regelui Carol I, a scris o poezie în care spune: "De veţi auzi de un erou care a luptat pentru dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună; de veţi auzi de un poet care cu versurile lui a schimbat sensuri de viată, a creat frumuseţi şi a înflăcărat inimii, să ştiţi că a avut o mamă bună".

Şi cum Dumnezeu întoarce toate spre binele copiilor săi (cf. Rom 8,28), el s-a folosit de ideea greşită de cavaler pe care o avea Francisc, de spiritul lui de aventurier lumesc, şi de înrolarea lui în armată pentru la lupta împotriva Perugiei, dar şi de "câinele său credincios", suferinţa, pentru a-şi aduce oiţa rătăcită în staul. În acest sens, Dumnezeu a făcut ca armata cetăţii Assisi să fie înfrântă, iar Francisc, împreună cu mulţi tovarăşi de arme, să fie arestaţi şi închişi. Aici, căzând şi într-o grea boală, care i-a pus viaţa în pericol, şi îndurând lipsurile şi durerile închisorii, asemenea fiului risipitor, pentru prima dată, "şi-a venit în fire" şi, la fel tot pentru prima dată, s-a rugat serios, pentru izbăvirea din lanţuri şi boală, dar şi pentru mântuirea lui.

Şi aşa cum Dumnezeu n-a întârziat mult să răspundă la rugăciuni mamei sale, Pica, tot astfel acum Dumnezeu nu a întârziat să răspundă acum rugăciunilor lui Francisc, căci începând din acest moment al vieţii, Francisc a început să simtă minunile lui Dumnezeu în viaţa sa. Astfel:

- Asemenea sfântului Petru eliberat de înger (cf. Fap 12,6-11), este eliberat şi el la mai puţin de un an de la arestare, deşi fusese condamnat pentru mulţi ani.

- La revenirea acasă, încă bolnav, se hotărăşte să renunţe definitiv la viaţa de distracţii şi plăceri lumeşti.

- În timp ce se îndreaptă spre Spoleto, renunţă să se înscrie în armata lui Gualtieri de Brienne, care lupta pentru papa, aude un glas divin care-l întrebă: "Francisc, ce este mai nobil, să fii în slujba stăpânului sau în slujba servitorului său?" A înţeles că era glasul lui Cristos care trăieşte în cei săraci şi suferinzi, şi de aceea se întoarce pentru a-i sluji pe aceştia, începând cu cei mai din urmă, cu leproşii şi abandonaţii. A vindecat mai mulţi leproşi şi bolnavi. A alinat mulţi săraci şi deznădăjduiţi.

- La San Damiano, un crucifix îi vorbeşte şi-i dă în grijă repararea Bisericii care stă să cadă. Crezând că Isus îi vorbeşte de clădirile bisericilor, el repară mai întâi bisericile "Sfântul Petru" de la Spiaro şi "Sfânta Maria a Îngerilor". Mai apoi înţelegând sensul real al acestor cuvinte, îşi începe lucrarea de evanghelizare.

- Sfânta Fecioară Maria îi apare şi ea şi-i cere să-i uşureze durerile Fiului ei, Isus, pe care i le fac păcătoşii.

- Întreaga Sfântă Familie îi apare într-o Sfântă Noapte de Crăciun, şi-i descoperă Misterul Întrupării şi al înfrăţirii omului cu toată creaţia. În urma acestor viziuni avea să scrie mai târziu "Cântul Creaturilor".

Din acest moment al vieţii sale, Francisc, a înţeles mai bine cuvintele Scripturii, care spun: "Aşa cum cugetul vostru v-a făcut să rătăciţi departe de Dumnezeu, întorcându-vă, străduiţi-vă să-l căutaţi de zece ori mai mult. Fiindcă el vă va odată cu mântuirea şi o bucurie veşnică" (Bar 4,28-29). Şi aşa a făcut!

- După toate aceste minuni şi descoperiri divine, Francisc îşi începe lucrarea sa de evanghelizare, mai întâi printre tovarăşii săi de petreceri, pe care îi converteşte, şi-i face să trăiască numai pentru cauza lui Dumnezeu şi a sufletelor.

- Pe toţi aceşti prieteni de petreceri pe care i-a condus la Domnul, prieteni care pot fi simbolizaţi prin: "lupul îmblânzit de la Gubio", dar şi pe toţi ceilalţi convertiţi, care pot fi simbolizaţi şi ei prin "păsările şi vieţuitoarele care ascultau predicile sale", Sfântul Francisc i-a organizat în trei ramuri: una de bărbaţi, una de femei, şi una de laici. Pentru fiecare ramură a scris câte o regulă de viaţă, pentru a lucra mai eficient alături de el, pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor.

- Apoi pentru toţi aceştia, încă din timpul vieţii sale, organizează misiuni în ţară şi în străinătate, printre creştini şi printre necreştini. Este renumită predica ţinută sultanului Melek-el Kamel, care îl primeşte cu ospitalitate.

Este renumită şi predica fără cuvinte pe care a ţinut-o întregului oraş, Assisi, împreună cu fr. Ginepro.

- Şi astăzi, la aproape 800 de ani de la moartea sa, sfântul Francisc câştigă nenumărate suflete pentru cauza lui Dumnezeu şi pentru împărăţia cerurilor. Şi acesta este poate cea mai mare minune a lui Francisc.

Cu un cuvânt, el şi întreita sa familie serafică au căutat şi caută, au luptat şi luptă, ca să devină imaginii vii ale lui Isus Cristos în lume, să imite pe Cristos în toate, să trăiască pe pământ aşa cum a trăit Cristos şi să ajungă la măsura staturii lui Cristos.

Este interesant de observat că sfântul Francisc s-a asemănat lui Isus, atât prin naştere cât şi prin moarte, căci asemenea lui Isus s-a născut pe paiele unui staul, iar cu doi ani înainte de moartea sa, din 1226, a primit stigmatele, semnele suferinţelor şi morţii lui Isus.

Această întreită familie serafică, aprobată de Sfânta Biserică, prin papa Inocenţiu III, se face imagine vie a lui Cristos, trăind în lume aşa cum a trăit el, adică practicând sărăcia, ascultarea şi curăţia de bună voie.

Aceasta familie serafică nu se naşte săracă, ci se face săracă de bunăvoie, asemenea lui Isus, care nu avea unde să-şi plece capul (cf. Lc 9,58).

Această familie serafică nu se naşte supusă lui Dumnezeu, ci singură se face ascultătoare de Dumnezeu până la moarte, asemenea lui Isus (cf. Fil 2, 8).

Această familie serafică nu se naşte fără aplecarea spre păcat, ci singură se angajează în a trăi curat, asemenea lui Isus şi a îngerilor, anticipând încă de pe pământ împărăţia cerurilor (cf. Mt 22,30).

Când fericitul papă Ioan Paul al II-lea a vizitat Assisi, la 5 noiembrie 1978, aşa s-a rugat la mormântul Sfântului Francisc: "Sfinte Francisc, ajuta-mă să aduc din nou pe Isus în lume şi pe lume la Isus, asemenea ţie!"

Doamne, ajută-ne şi pe noi să trăim deviza de viaţă a sfântului Francisc din Assisi: "Pace şi bine!"... de la tine. Doamne, ajută-ne să putem spune şi noi mereu cu sfântul Francisc din Assisi: "Doamne, fă din mine un instrument al împăcării dintre oameni: Unde este ură eu s-aduc iubire..." Doamne, ajută-ne şi pe noi ca să-l putem aduce pe Isus în lumea noastră, şi pe lumea noastră la Isus, asemenea sfântului Francisc din Assisi, şi asemenea fericitului papă Ioan Paul al II-lea.

Pr. Ioan Lungu