Papa Francisc: Discurs adresat comunităţii Colegiului Pontifical "Pio Latinoamericano" din Roma (20 noiembrie 2020)
Iubiţi fraţi şi surori,
Salutările mele către întreaga comunitate a colegiului. Îi mulţumesc părintelui Freire, SJ, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele celor prezenţi. În ele, el îmi prezintă dificultăţi, probleme, provocări ale vremurilor prezente. Mai presus de toate, dumneavoastră pe această cale de a rămâne fideli vocaţiei voastre şi de a căuta modalităţi de a sluji mai bine.
Oricât istoria ne-a separat popoarele, nu a putut să distrugă în ele rădăcina care le uneşte. Pe această bază, Colegiul "Pio Latinoamericano" s-a născut ca o angajare care să unească toate Bisericile noastre particulare şi, în acelaşi timp, să le deschidă la Biserica universală din Roma şi de la Roma.
Această experienţă de comuniune şi deschidere este o chemare, deoarece exemplul de amestecare care a făcut America mare, care este experimentat în comunitatea plurală pe care o compuneţi, poate ajuta, de asemenea, la vindecarea lumii. Evanghelia şi mesajul ei au venit în ţinutul nostru prin mijloace umane, nu fără păcat, ştim cu toţii, însă harul a învins slăbiciunea noastră şi Cuvântul său s-a răspândit în toate colţurile continentului. Popoarele şi culturile l-au primit într-o bogată diversitate de moduri pe care le putem contempla astăzi şi care ne învaţă să nu ne temem de diversitate, cu atât mai mult, să înţelegem că nu putem fi Biserică fără diversitatea popoarelor. Această minune s-a produs deoarece atât cei care au sosit, cât şi cei care i-au primit au putut să-şi deschidă inimile şi nu s-au închis faţă de ceea ce celălalt putea să le aducă, fie că era vorba de ceea ce este uman, cultural sau religios. Această rădăcină metisă - v-am vorbit despre amestecare data trecută -, această rădăcină metisă se naşte dintr-o inimă capabilă să-l iubească pe celălalt cu o iubire rodnică, adică dispusă să creeze ceva nou care o depăşeşte şi o transcende. Şi asta presupune a respinge autoreferenţialitatea. Astăzi, nu numai în America, ci şi în lume, ceea ce împiedică o întâlnire fraternă între popoare sunt naţionalismele autoreferenţiale, închise în ele însele şi privind la ele însele. Ni se cere să respingem propria autoreferenţialitate şi din propria identitate să putem răspândi darul primit. Şi această sămânţă a împărăţiei, nu vă îndoiţi de ea, va creşte şi va da de o sută de ori mai mult, nu de boabe egale toate, ci de o varietate şi bogăţie nebănuită.
În prezent, există latino-americani răspândiţi în întreaga lume şi atât de multe comunităţi creştine au beneficiat de această realitate. Biserici din nordul şi centrul Europei, chiar şi din est, care au găsit în ele o nouă vitalitate. Multe oraşe, de la Madrid până la Kobe, îl celebrează cu fervoare pe Cristos al Minunilor şi acelaşi lucru se poate spune despre Stăpâna Noastră de Guadalupe. Bogata amestecare culturală care a făcut posibilă evanghelizarea este reprodusă din nou astăzi. Popoarele latine se întâlnesc între ele şi cu alte popoare datorită mobilităţii sociale şi a facilităţilor de comunicare, iar din această întâlnire şi ele ies îmbogăţite.
În acest timp, în acest domeniu, sunteţi chemaţi să semănaţi Cuvântul, cu generozitate, fără prejudecăţi, aşa cum seamănă Dumnezeu, care nu priveşte la duritatea terenului, nici la prezenţa pietrelor sau a ciulinilor, care nu dezrădăcinează neghina, pentru a nu lua cu ea şi sămânţa bună a împărăţiei. Şi pregătirea şi slujirea voastră ar trebui să influenţeze acest lucru, pentru a vă deschide uşa inimii şi a inimilor celor care vă ascultă, pentru a vă îngriji de ei, pentru a-i chema pe alţii să facă asta cu voi pentru binele tuturor, pentru a vindeca această lume de marele rău care îl afectează şi pe care pandemia l-a evidenţiat atât de puternic. După cum puteţi vedea, există trei puncte concrete de acţiune care au două momente: personal şi comunitar şi care se completează în mod inevitabil.
A deschide uşa inimii şi a inimilor. Să ne deschidem inimile cu siguranţă Domnului care nu încetează să bată la uşa noastră, ca să-şi facă locuinţa în noi. Dar a o deschide şi fratelui, pentru că să nu uitaţi că relaţia noastră cu Dumnezeu poate fi testată uşor în modul în care ne proiectăm asupra celorlalţi. Când vă deschideţi inimile către toţi fără distincţie din iubire faţă de Dumnezeu, creaţi un spaţiu în care Dumnezeu şi aproapele se pot întâlni. Nu încetaţi niciodată să exprimaţi această disponibilitate, această deschidere: nu închideţi niciodată uşa cuiva care în adâncul inimii sale doreşte să poată intra şi să se simtă binevenit. Gândiţi-vă că Domnul este cel care vă cheamă sub haina acelui sărac, ca să staţi cu toţii la ospăţul său. Şi vă las o întrebare: Unde este săracul în viaţa mea? Am uitat de unde vin?
A doua linie este a vă îngriji de ceilalţi şi a-i chema pe ceilalţi să facă asta. Domnul ne cheamă la vocaţia preoţească, El v-a trimis în acest oraş Roma pentru a completa formarea, pentru că El prezintă întotdeauna acest proiect de iubire şi slujire pentru fiecare dintre voi. Păstori după inima lui Dumnezeu, păstori care se dedică îngrijirii credincioşilor, care hrănesc, păstori care nu se tem de turmă, care călăuzesc, care vindecă, care caută mereu să-şi facă poporul să progreseze, păstori care au curaj să meargă în faţă, la mijloc şi în spatele turmei. În faţă pentru a îndruma în timp util, la mijloc pentru a simţi mirosul turmei şi în spate pentru a avea grijă de cei rămaşi în urmă şi, de asemenea, pentru a lăsa turma să meargă singură la un moment dat, deoarece turma are mirosul pentru a găsi păşuni bune, pentru a conduce şi din spate. Cu siguranţă, în memoria fiecăruia dintre voi există nenumărate iniţiative şi nu mă îndoiesc că, lucrând cu curaj, pot face mult bine şi vor ajuta mulţi oameni, dar misiunea noastră nu ar fi perfectă dacă am rămâne la asta. Efortul nostru trebuie să fie, de asemenea, o revendicare, trebuie să convoace turma, să o facă să se simtă ca un popor, chemat şi să plece şi să se străduiască pentru a înainta împărăţia, deja aici pe acest pământ. Şi acest lucru implică faptul de a se simţi utili, responsabili, necesari, că există un spaţiu în care şi ei pot să acţioneze. Luptaţi împotriva culturii rebutului şi vă rog să nu o provocaţi cu un clericalism care face atât de multe daune şi care este o boală, luptaţi împotriva segregării sociale, luptaţi împotriva neîncrederii şi a prejudecăţilor cauzate de rasă, cultură sau credinţă, astfel încât sentimentul de fraternitate să prevaleze asupra tuturor diferenţelor.
Şi a treia linie, a îngriji lumea de marele rău de care o suferă. Pandemia ne-a pus în faţa marelui rău care ne afectează societatea, a dezbrăcat-o, o putem simţi bine. Globalizarea a depăşit graniţele, dar nu minţile şi inimile. Virusul se răspândeşte fără reţinere, dar nu suntem în măsură să oferim un răspuns comun. Lumea continuă să închidă uşile, respingând dialogul şi respingând colaborarea, refuzând să se deschidă cu sinceritate la angajamentul comun pentru un bine care ajunge la toată lumea fără distincţie, acesta este spiritul lumii, aşa se mişcă, aşa funcţionează. Vindecarea de acest rău trebuie să vină de jos, din inimile şi sufletele care într-o zi îţi vă vor fi încredinţate şi trebuie să vină cu propuneri concrete şi să deschidă spaţii, pentru a vindeca acest rău şi a-i oferi lui Dumnezeu un popor unit. Repet această figură, globalizare da, dar nu sferă, sfera este uniformitate. Globalizare da, dar poliedru, unde fiecare popor, fiecare îşi păstrează propria particularitate.
Şi o rog pe Fecioara Mamă, Guadalupana, Patroana Americii Latine, să susţină speranţa sa în acest curs care se deschide acum în mijlocul incertitudinilor umane, astfel încât să puteţi urma chemarea lui Dumnezeu oriunde vă cheamă Domnul, oriunde vă trimite şi să puteţi fi martori ai fraternităţii umane care se naşte din singurul izvor, că suntem copii ai lui Dumnezeu. Domnul să vă binecuvânteze şi Fecioara să aibă grijă de voi. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
