Iubiţi fraţi şi surori,
Bine aţi venit! Sunt bucuros să vă întâlnesc şi să împărtăşesc cu voi bucuria pentru canonizarea fratelui Charles. În el putem vedea un profet al timpului nostru, care a ştiut să aducă la lumină esenţialitatea şi universalitatea credinţei.
Esenţialitatea, condensând sensul credinţei în două cuvinte simple, în care este totul: "Iesus - Caritas"; şi mai ales întorcându-se la spiritul originilor, la spiritul de la Nazaret. Vă urez şi vouă, ca fratele Charles, să continuaţi să-l imaginaţi pe Isus care merge în mijlocul oamenilor, care duce înainte cu răbdare o muncă obositoare, care trăieşte în cotidianitatea unei familii şi a unui oraş. Cât de bucuros este Domnul să vadă că este imitat pe calea micimii, a umilinţei, a împărtăşirii cu cei săraci! Charles de Foucauld, în tăcerea vieţii eremitice, în adoraţie şi în slujirea faţă de fraţi, a scris că, în timp ce "noi suntem tentaţi să punem pe primul loc faptele, ale căror efecte sunt vizibile şi tangibile, Dumnezeu dă primul loc iubirii şi apoi jertfei inspirate de iubirea şi de ascultarea care derivă din iubire" (Scrisoare către Maria de Bondy, 20 mai 1915). Ca Biserică avem nevoie să ne întoarcem la esenţial, să nu ne rătăcim în atâtea lucruri secundare, cu riscul de a pierde din vedere curăţia simplă a Evangheliei.
Şi apoi universalitatea. Noul sfânt a trăit viaţa sa de creştin ca frate al tuturor, pornind de la cei mai mici. Nu avea obiectivul de a-i converti pe ceilalţi, ci de a trăi iubirea gratuită a lui Dumnezeu, realizând "apostolatul bunătăţii". Aşa scria el: "Eu vreau să-i obişnuiesc pe toţi locuitorii creştini, musulmani, evrei şi idolatri să mă considere ca frate al lor, fratele universal" (Scrisoare către Maria de Bondy, 7 ianuarie 1902). Şi pentru a face asta a deschis uşile casei sale, pentru ca să fie "un port" pentru toţi, "acoperişul bunului Păstor". Vă mulţumesc pentru că duceţi înainte această mărturie, care face mult bine, în special într-un timp în care riscăm să ne închidem în particularisme, să mărim distanţele, să-l pierdem din vedere pe fratele. Vedem asta, din păcate, în ştirile de fiecare zi.
Fratele Charles, în trudele şi în sărăcia din deşert, relata: "Sufletul meu este mereu în bucurie" (Scrisoare către don Huvelin, 1 februarie 1898). Dragi surori şi fraţi, Sfânta Fecioară Maria să vă dea să păstraţi şi să alimentaţi aceeaşi bucurie, pentru că bucuria este mărturia cea mai limpede pe care o putem da lui Isus în orice loc şi în orice timp.
Şi în afară de asta aş vrea să mulţumesc Sfântului Charles de Foucauld, pentru că spiritualitatea sa mi-a făcut mult bine când studiam teologia, un timp de maturizare precum şi de crize. A ajuns la mine prin părintele Paoli şi prin cărţile lui Voillaume, pe care eu le citeam încontinuu. M-a ajutat mult să depăşesc crizele şi să găsesc o cale de viaţă creştină mai simplă, mai puţin pelagiană, mai aproape de Domnul. Îi mulţumesc sfântului şi dau mărturie despre asta, pentru că mi-a făcut mult bine.
Spor în misiune! Vă binecuvântez şi vă cer, cu rugăminte, să continuaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
