|
| © Vatican Media |
Să ne gândim puţin la această naraţiune: Isus urcă spre Ierusalim. Urcarea sa nu este o urcare la gloria din această lume, ci la gloria lui Dumnezeu, care comportă coborârea în abisurile morţii. De fapt, în cetatea sfântă el va muri pe cruce, pentru a ne reda viaţa. Şi totuşi, Iacob şi Ioan, care îşi imaginează în schimb un destin diferit pentru Învăţătorul lor, prezintă cererea lor şi îi cer două locuri de onoare: "Fă-ne să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta!" (Mc 10,37).
Evanghelia scoate în evidenţă acest contrast dramatic: în timp ce Isus parcurge un drum obositor şi în urcuş care îl va duce la Calvar, discipolii se gândesc la drumul neted şi în coborâre al lui Mesia învingător. Şi nu trebuie să ne scandalizăm de asta, ci să conştientizăm cu umilinţă că - pentru a o spune cu Manzoni - "aşa este făcută această harababură a inimii umane" (Logodnicii, cap. 10). Aşa este făcută.
Asta ni se poate întâmpla şi nouă: ca inima noastră să rătăcească drumul, lăsându-se orbită de fascinaţia prestigiului, de seducţia puterii, de un entuziasm prea uman pentru Domnul nostru. Pentru aceasta este important să ne privim înăuntru, să ne punem cu umilinţă în faţa lui Dumnezeu şi cu onestitate în faţa noastră înşine, şi să ne întrebăm: unde merge inima mea? Unde merge inima mea astăzi? În ce direcţie se mişcă? Oare greşesc drumul? Aşa ne avertizează Sfântul Augustin: "De ce porniţi pe drumuri pustii? Întoarceţi-vă din vagabondajul vostru care v-a scos în afara drumului; întoarceţi-vă! Unde? La Domnul. Dar încă este repede: mai întâi întoarce-te la inima ta [...]. Întoarce-te, întoarce-te la inimă, [...] pentru că acolo se află imaginea lui Dumnezeu; în interioritatea omului locuieşte Cristos, în interioritatea ta tu eşti reînnoit după imaginea lui Dumnezeu" (Comentariu la Evanghelia lui Ioan, 18, 10).
A ne întoarce la inimă pentru a fi din nou pe acelaşi drum al lui Isus, de asta avem nevoie. Şi astăzi, îndeosebi vouă, iubiţi fraţi care primiţi cardinalatul, aş vrea să vă spun: fiţi atenţi să parcurgeţi drumul lui Isus. Şi ce înseamnă asta?
A parcurge drumul lui Isus înseamnă înainte de toate a ne întoarce la el şi a-l repune pe el în centrul a toate. În viaţa spirituală ca şi în cea pastorală, riscăm uneori să ne concentrăm asupra contururilor, uitând esenţialul. Prea des lucrurile secundare iau locul a ceea ce este necesar, exteriorităţile prevalează asupra a ceea ce contează cu adevărat, plonjăm în activităţi pe care le considerăm urgente, fără a ajunge la inimă. Şi, în schimb, avem nevoie mereu să ne întoarcem la centru, să recuperăm fundamentul, să ne despuiem de ceea ce este superfluu pentru a ne îmbrăca în Cristos (cf. Rom 13,14). Şi cuvântul "cardine" ne aminteşte asta, indicând ţâţâna pe care este inserat canatul unei uşi: este un punct ferm de sprijin, de susţinere. Iată, iubiţi fraţi: Isus este punctul de sprijin fundamental, centrul de gravitate al slujirii noastre, "punctul cardinal" care orientează toată viaţa noastră.
A parcurge drumul lui Isus înseamnă şi a cultiva pasiunea întâlnirii. Isus nu parcurge niciodată drumul singur; legătura sa cu Tatăl nu-l izolează de evenimentele şi de durerea lumii. Dimpotrivă, tocmai pentru a îngriji rănile omului şi a uşura poverile inimii sale, pentru a înlătura pietrele de moară ale păcatului şi a frânge lanţurile sclaviei, tocmai pentru aceasta a venit el. Şi, astfel, de-a lungul drumului, Domnul întâlneşte feţele persoanelor marcate de suferinţă, se apropie de cei care au pierdut speranţa, îi ridică pe cei care sunt căzuţi, vindecă pe cel care este în boală. Drumurile lui Isus sunt populate de feţe şi de istorii şi, în timp ce trece, el şterge lacrimile celor care plâng, "vindecă pe cei cu inima rănită şi leagă rănile lor" (Ps 147,3).
Aventura drumului, bucuria întâlnirii cu ceilalţi, grija faţă de cei mai fragili: asta trebuie să anime slujirea voastră de cardinali. Aventura drumului, bucuria întâlnirii cu ceilalţi şi grija faţă de cei mai fragili. Spunea un mare din clerul italian, don Primo Mazzolari: "De-a lungul drumului a început Biserica; de-a lungul drumurilor din lume continuă Biserica. Pentru a intra în ea nu trebuie nici să se bată la uşă, nici să se aştepte în sala de aşteptare. Mergeţi şi găsiţi-o; mergeţi şi va fi alături de voi; mergeţi şi veţi fi în Biserică" (Timp de a crede, Bologna 2010, 80-81). Să nu uităm că a sta pe loc ruinează inima şi apa stătută este prima care se împuţeşte.
În sfârşit, a parcurge drumul lui Isus înseamnă a fi constructori de comuniune şi de unitate. În timp ce în grupul discipolilor molia competiţiei distruge unitatea, drumul pe care-l parcurge Isus îl duce pe Calvar. Şi pe cruce el împlineşte misiunea care i-a fost încredinţată: ca nimeni să nu se piardă (cf. In 6,39), ca în sfârşit să fie dărâmat zidul duşmăniei (cf. Ef 2,14) şi toţi ne putem descoperi fii ai aceluiaşi Tată şi fraţi între noi. Pentru aceasta, îndreptându-şi privirea spre voi, care proveniţi din istorii şi culturi diferite şi reprezentaţi catolicitatea Bisericii, Domnul vă cheamă să fiţi martori de fraternitate, artizani de comuniune şi constructori de unitate. Aceasta este misiunea voastră!
Tocmai vorbind unui grup de neo-cardinali, marele sfânt Paul al VI-lea a spus că noi, ca şi discipolii, uneori cedăm ispitei de a ne dezbina; în schimb, "în ardoarea pusă în căutarea unităţii se recunosc adevăraţii discipoli ai lui Cristos". Şi adăuga sfântul papă: "Dorim ca toţi să se simtă în largul lor în familia eclezială, fără închideri sau izolări nocive unităţii în caritate, şi ca să nu se caute prevalarea unora în detrimentul altora. [...] Trebuie să lucrăm, să ne rugăm, să suferim, să luptăm pentru a da mărturie despre Cristos Înviat" (Discurs cu ocazia consistoriului, 27 iunie 1977).
Animaţi de acest spirit, iubiţi fraţi, voi veţi face diferenţa; conform cuvintelor lui Isus care, vorbind despre competiţia corozivă din această lume, le spune discipolilor: "Dar între voi să nu fie aşa" (Mc 10,43). Şi este ca şi cum ar spune: veniţi după mine, pe drumul meu, şi veţi fi diferiţi; veniţi după mine şi veţi fi un semn luminos într-o societate obsedată de aparenţă şi de căutarea primelor locuri. "Între voi să nu fie aşa", repetă Isus: iubiţi-vă unul pe altul cu iubire fraternă şi fiţi slujitori unii altora, slujitori ai evangheliei.
Iubiţi fraţi, pe drumul lui Isus, să mergem împreună; şi să mergem cu umilinţă, să mergem cu uimire, să mergem cu bucurie.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Ce este un consistoriu? Răspunsuri la câteva întrebări
