Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 17 noiembrie 2021
Cateheze despre Sfântul Iosif: 1. Sfântul Iosif şi ambientul în care a trăit
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
La 8 decembrie 1870, Fericitul Pius al IX-lea l-a proclamat pe Sfântul Iosif patron al Bisericii universale. La 150 de ani de la acel eveniment, trăim un an special dedicat Sfântului Iosif, iar în scrisoarea apostolică Patris corde am adunat câteva reflecţii despre figura sa. Niciodată ca astăzi, în acest timp marcat de o criză globală cu diferite componente, el ne poate fi sprijin, încurajare şi călăuză. Pentru aceasta am decis să-i dedic un ciclu de cateheze, care sper să ne poată ajuta apoi să ne lăsăm luminaţi de exemplul său şi de mărturia sa. Timp de câteva săptămâni vom vorbi despre Sfântul Iosif.
În Biblie există peste zece personaje care poartă numele Iosif. Cel mai important dintre aceştia este fiul lui Iacob şi al Rahelei, care, prin diferite peripeţii, din sclav devine a doua persoană mai importantă în Egipt după faraon (cf. Gen 37-50). Numele Iosif în ebraică înseamnă "Dumnezeu să mărească, Dumnezeu să crească". Este o urare, o binecuvântare întemeiată pe încrederea în providenţă şi referită în special la rodnicia şi la creşterea copiilor. De fapt, tocmai acest nume ne revelează un aspect esenţial al personalităţii lui Iosif din Nazaret. El este un om plin de credinţă în providenţa sa: crede în providenţa lui Dumnezeu, are credinţă în providenţa lui Dumnezeu. Fiecare acţiune a sa relatată de evanghelie este dictată de certitudinea că Dumnezeu "face să crească", Dumnezeu "măreşte", Dumnezeu "adaugă", adică Dumnezeu are grijă să ducă înainte planul său de mântuire. Şi, în aceasta, Iosif din Nazaret se aseamănă mult cu Iosif din Egipt.
Şi referinţele geografice principale care se referă la Iosif: Betleem şi Nazaret, asumă un rol important în înţelegerea figurii sale.
În Vechiul Testament cetatea Betleem este numită cu numele Beth Lechem, "casa pâinii", sau şi Efrata, din cauza tribului care a ocupat acel teritoriu. În schimb, în arabă înseamnă "casa cărnii", probabil datorită cantităţii mari de turme de oi şi capre prezente în zonă. De fapt, nu întâmplător, când s-a născut Isus, păstorii au fost primii martori ai evenimentului (cf. Lc 2,8-20). În lumina vieţii lui Isus, aceste aluzii la pâine şi la carne trimit la misterul euharistic: Isus este pâinea vie coborâtă din cer (cf. In 6,51). El însuşi va spune despre sine: "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică" (In 6,54).
Betleem este citat de mai multe ori în Biblie, încă din Cartea Genezei. De Betleem este legată şi istoria lui Rut şi Noemi, relatată în mica, dar minunata Carte a lui Rut. Rut a născut un fiu numit Obed din care la rândul său s-a născut Iesse, tatăl regelui David. Şi tocmai din descendenţa lui David vine Iosif, tatăl legal al lui Isus. După aceea, cu privire la Betleem profetul Miheia a prezis lucruri mari: "Tu, Beteleem Efrata, eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieşi, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel" (Mih 5,1). Evanghelistul Matei va relua această profeţie, o va lega de istoria lui Isus ca de realizarea sa evidentă.
De fapt, Fiul lui Dumnezeu nu alege Ierusalimul ca loc al întrupării sale, ci Betleem şi Nazaret, două sate periferice, departe de zgomotele cronicii şi ale puterii din acea vreme. Şi totuşi Ierusalimul era cetatea iubită de Domnul (cf. Is 62,1-12), "cetatea sfântă" (Dan 3,28), aleasă de Dumnezeu pentru a locui în ea (cf. Zah 3,2; Ps 132,13). De fapt, aici locuiau învăţătorii Legii, cărturarii şi fariseii, mai marii preoţilor şi bătrânii poporului (cf. Lc 2,46; Mt 15,1; Mc 3,22; In 1,19; Mt 26,3).
Iată pentru ce alegerea lui Betleem şi Nazaret ne spune că periferia şi marginalitatea sunt preaiubite de Dumnezeu. Isus nu s-a născut la Ierusalim cu toată curtea... nu: s-a născut într-o periferie şi şi-a petrecut viaţa, până la 30 de ani, în acea periferie, fiind tâmplar, ca şi Iosif. Pentru Isus, periferiile şi marginalităţile sunt preaiubite. A nu lua în serios această realitate echivalează cu a nu lua în serios Evanghelia şi lucrarea lui Dumnezeu, care continuă să se manifeste în periferiile geografice şi existenţiale. Domnul acţionează mereu în ascuns în periferii, precum şi în sufletul nostru, în periferiile sufletului, ale sentimentelor, poate ale sentimentelor de care ne ruşinăm; însă Domnul este acolo pentru a ne ajuta să mergem înainte. Domnul continuă să se manifeste în periferii, fie cele geografice, fie cele existenţiale. Îndeosebi, Isus merge să-i caute pe păcătoşi, intră în casele lor, vorbeşte cu ei, îi cheamă la convertire. Şi este chiar certat pentru asta: "Dar iată, acest Învăţător - spun învăţătorii Legii - iată acest Învăţător: mănâncă împreună cu păcătoşii, se murdăreşte..."; merge să-i caute pe cei care nu au făcut răul ci l-au îndurat: bolnavii, înfometaţii, săracii, cei din urmă. Isus merge mereu spre periferii. Şi asta trebuie să ne dea multă încredere, pentru că Domnul cunoaşte periferiile inimii noastre, periferiile sufletului nostru, periferiile societăţii noastre, ale oraşului nostru, ale familiei noastre, adică acea parte un pic întunecată pe care noi nu o arătăm poate de ruşine.
Sub acest aspect, societatea de atunci nu este foarte diferită de a noastră. Şi astăzi există un centru şi o periferie. Şi Biserica ştie că este chemată să anunţe vestea cea bună pornind de la periferii. Iosif, care este un tâmplar din Nazaret şi care are încredere în planul lui Dumnezeu cu privire la tânăra sa logodnică şi cu privire la el, aminteşte Bisericii să-şi îndrepte privirea spre ceea ce lumea ignoră în mod voit. Astăzi Iosif ne învaţă asta: "Să nu privim atât la lucrurile pe care lumea le laudă, priveşte la colţuri, priveşte la umbre, priveşte la periferii, ceea ce lumea nu vrea". El aminteşte fiecăruia dintre noi să dăm importanţă la ceea ce alţii rebutează. În acest sens este cu adevărat un învăţător al esenţialului: ne aminteşte că ceea ce valorează cu adevărat nu atrage atenţia noastră, ci cere un discernământ răbdător pentru a fi descoperit şi valorizat. A descoperi ceea ce valorează. Să-i cerem lui să mijlocească pentru ca toată Biserica să recupereze această privire, această capacitate de a discerne, această capacitate de a evalua esenţialul. Să repornim de la Betleem, să repornim de la Nazaret.
Astăzi aş vrea să trimit un mesaj tuturor bărbaţilor şi femeilor care trăiesc în periferiile geografice mai uitate din lume sau care trăiesc situaţii de marginalitate existenţială. Să poată găsi în Sfântul Iosif pe martorul şi pe ocrotitorul la care să privească. Lui ne putem adresa cu această rugăciune, rugăciune "făcută acasă", dar ieşită din inimă:
Sfinte Iosif,
tu care ai avut mereu încredere în Dumnezeu
şi ai făcut alegerile tale
condus de providenţa sa,
învaţă-ne să nu ne bazăm atât pe proiectele noastre,
cât mai ales pe planul său de iubire.
Tu care vii din periferii,
ajută-ne să convertim privirea noastră
şi să preferăm ceea ce lumea rebutează şi pune la margini.
Întăreşte pe cel care se simte singur
şi susţine pe cel care se angajează în tăcere
pentru a apăra viaţa şi demnitatea umană. Amin.
____________________
APELURI
Mâine în Italia se celebrează prima Zi naţională de rugăciune pentru victimele şi supravieţuitorii abuzurilor, promovată de Conferinţa Episcopală. Doresc ca această iniţiativă să poată fi ocazie de reflecţie, de sensibilizare şi de rugăciune pentru a susţine căi de recuperare umană şi spirituală a victimelor. Este obligaţie indispensabilă a celor care au vreo responsabilitate educativă în familie, în parohie, în şcoală, în locurile recreative şi sportive, să protejeze şi să respecte adolescenţii şi copiii încredinţaţi lor, pentru că tocmai în aceste locuri se petrec cea mai mare parte a abuzurilor.
* * *
Gândul meu se îndreaptă spre muncitorii din Borgo Valbelluna şi din zonă, preocupaţi pentru viitorul lor de muncă. În faţa problemelor lor chinuitoare, mă unesc cu episcopii şi cu parohii din teritoriu, exprimând apropierea mea. Adresez un apel din inimă pentru ca în această situaţie, precum şi în altele asemănătoare care pun în dificultate atâtea familii, să nu prevaleze logica profitului, ci aceea a împărtăşirii egale şi solidare. În centrul fiecărei teme de muncă trebuie pusă mereu persoana şi demnitatea sa; când nu se câştigă pâinea, se pierde demnitatea! Trebuie să ne rugăm mult pentru aceşti oameni.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
