Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 13 octombrie 2021
Cateheze despre Scrisoarea către Galateni: 11. Libertatea creştină, ferment universal de eliberare
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În itinerarul nostru de cateheză despre Scrisoarea către Galateni am putut focaliza care este pentru Sfântul Paul nucleul central al libertăţii: faptul că, prin moartea şi învierea lui Isus Cristos, am fost eliberaţi din sclavia păcatului şi a morţii. Cu alte cuvinte: suntem liberi pentru că am fost eliberaţi, eliberaţi prin har - nu prin plată -, eliberaţi de iubire, care devine legea supremă şi nouă a vieţii creştine. Iubirea: noi suntem liberi pentru că am fost eliberaţi gratuit. Acesta este întocmai punctul cheie.
Astăzi aş vrea să subliniez cum această noutate de viaţă ne deschide să primim fiecare popor şi cultură şi în acelaşi timp deschide fiecare popor şi cultură la o libertate mai mare. De fapt, Sfântul Paul spune că pentru cel care aderă la Cristos nu mai contează a fi iudeu sau păgân. Contează numai "credinţa care lucrează prin iubire" (Gal 5,6). A crede că am fost eliberaţi şi a crede în Isus Cristos care ne-a eliberat: aceasta este credinţa care lucrează prin iubire. Defăimătorii lui Paul - aceşti fundamentalişti care au ajuns acolo - îl atacau pentru această noutate, susţinând că el a luat această poziţie din oportunism pastoral, adică pentru "a plăcea tuturor", minimalizând exigenţele primite de la tradiţia sa religioasă mai strictă. Este acelaşi discurs al fundamentaliştilor de astăzi: istoria se repetă mereu. După cum se vede, critica faţă de orice noutate evanghelică nu este numai din zilele noastre, ci are o lungă istorie în spate. Oricum, Paul nu rămâne în tăcere. Răspunde cu parresia - este un cuvânt grec care indică forţă, curaj - şi spune: "Caut eu oare acum bunăvoinţa oamenilor? Sau a lui Dumnezeu? Ori caut eu să plac oamenilor? Dacă aş căuta să plac oamenilor, n-aş fi slujitorul lui Cristos" (Gal 1,10). Deja în Prima Scrisoare către Tesaloniceni s-a exprimat în termeni asemănători, spunând că în predica sa n-a folosit niciodată "cuvinte de linguşire, nici nu am avut vreun gând ascuns de lăcomie [...] nici nu am căutat glorie de la oameni" (1Tes 2,5-6), care sunt străzile lui "a se preface"; o credinţă care nu este credinţă, este mondenitate.
Gândirea lui Paul se arată încă o dată de o profunzime inspirată. A primi credinţa comportă pentru el a renunţa nu la inima culturilor şi a tradiţiilor, ci numai la ceea ce poate împiedica noutatea şi puritatea evangheliei. Pentru că libertatea dobândită pentru noi de moartea şi învierea Domnului nu intră în conflict cu culturile, cu tradiţiile pe care le-am primit, ci dimpotrivă introduce în ele o libertate nouă, o noutate eliberatoare, cea a evangheliei. De fapt, eliberarea obţinută prin Botez ne permite să dobândim demnitatea deplină de fii ai lui Dumnezeu, aşa încât, în timp ce rămânem bine altoiţi în rădăcinile noastre culturale, în acelaşi timp ne deschidem la universalismul credinţei care intră în fiecare cultură, îi recunoaşte germenii de adevăr prezenţi şi îi dezvoltă ducând la plinătate binele conţinut în ele. A accepta că noi am fost eliberaţi de Cristos - pătimirea sa, moartea sa, învierea sa - înseamnă a accepta şi a duce plinătatea şi la diferitele tradiţii ale fiecărui popor. Adevărata plinătate.
În chemarea la libertate descoperim adevăratul sens al înculturării evangheliei. Care este acest adevărat sens? A fi capabili să anunţăm vestea bună a lui Cristos Mântuitorul respectând ceea ce este bun şi adevărat în culturi. Nu este un lucru uşor! Sunt multe tentaţiile de a voi să se impună propriul model de viaţă ca şi cum ar fi cel mai evoluat şi cel mai atrăgător. Câte erori au fost făcute în istoria evanghelizării voind să se impună un singur model cultural! Uniformitatea ca regulă de viaţă nu este ceva creştin! Unitatea da, uniformitatea nu! Uneori, nu s-a renunţat nici la violenţă numai pentru a face să prevaleze propriul punct de vedere. Să ne gândim la războaie. În acest mod, s-a privat Biserica de bogăţia atâtor exprimări locale care poartă cu sine tradiţia culturală a unor întregi populaţii. Însă acesta este exact contrariul libertăţii creştine! De exemplu, îmi vine în minte atunci când s-a afirmat modul de a face apostolat în China cu părintele Ricci sau în India cu părintele De Nobili. ... [Cineva spunea]: "Eh nu, acesta nu este creştin!". Da, este creştin, se află în cultura poporului.
Aşadar, viziunea de libertate proprie lui Paul este total iluminată şi fecundată de misterul lui Cristos, care în întruparea sa - aminteşte Conciliul al II-lea din Vatican - s-a unit într-un anumit fel cu fiecare om (cf. Constituţia pastorală Gaudium et spes, 22). Şi asta înseamnă că nu există uniformitate, în schimb există varietatea, dar varietate unită. De aici derivă obligaţia de a respecta provenienţa culturală a fiecărei persoane, inserând-o într-un spaţiu de libertate care să nu fie restrâns de nicio impunere dictată de o singură cultură predominantă. Acesta este sensul de a ne numi catolici, de a vorbi despre Biserică Catolică: nu este o denumire sociologică pentru a ne distinge de alţi creştini. Catolic este un adjectiv care înseamnă universal: catolicitatea, universalitatea. Biserică universală, catolică, înseamnă că Biserica are în sine, în însăşi natura sa, deschiderea la toate popoarele şi culturile din orice timp, deoarece Cristos s-a născut, a murit şi a înviat pentru toţi.
De altfel, cultura este prin însăşi natura sa în transformare continuă. Să ne gândim la modul în care suntem chemaţi să vestim evanghelia în acest moment istoric de mare schimbare culturală, unde o tehnologie tot mai avansată pare să aibă predominare. Dacă ar trebui să pretindem să vorbim despre credinţă aşa cum se făcea în secolele trecute am risca să nu mai fim înţeleşi de noile generaţii. Libertatea credinţei creştine - libertatea creştină - nu indică o viziune statică a vieţii şi a culturii, ci o viziune dinamică, o viziune dinamică şi a tradiţiei. Tradiţia creşte, dar întotdeauna cu natura însăşi. Prin urmare, să nu pretindem că avem posesia libertăţii. Am primit un dar care trebuie păzit. Şi mai curând libertatea cere fiecăruia să fie într-o mişcare constantă, orientaţi spre plinătatea sa. Este condiţia de pelerini; este starea de călători, într-un exod continuu: eliberaţi din sclavie pentru a merge spre plinătatea libertăţii. Şi acesta este marele dar pe care ni l-a dat Isus Cristos. Domnul ne-a eliberat din sclavie gratuit şi ne-a pus pe drum pentru a merge în libertatea deplină.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
