Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 10 februarie 2021
Cateheze despre rugăciune: 24. Rugăciunea în viaţa zilnică
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În cateheza precedentă am văzut că rugăciunea creştină este "ancorată" în liturgie. Astăzi vom scoate în evidenţă cum de la liturgie ea se întoarce mereu la viaţa zilnică: pe străzi, în birouri, în mijloacele de transport... Şi acolo continuă dialogul cu Dumnezeu: cel care se roagă este ca îndrăgostitul, care poartă mereu în inimă persoana iubită, oriunde s-ar afla el.
De fapt, totul este asumat în acest dialog cu Dumnezeu: fiecare bucurie devine motiv de laudă, fiecare încercare este ocazie pentru o cerere de ajutor. Rugăciunea este mereu vie în viaţă, ca focul din jar, chiar şi atunci când gura nu vorbeşte, însă inima vorbeşte. Fiecare gând, chiar dacă este aparent "profan", poate să fie impregnat de rugăciune. Şi în inteligenţa umană există un aspect care se roagă; de fapt ea este o fereastră care dă spre mister: luminează puţinii paşi care stau în faţa noastră şi apoi se deschide la realitatea întreagă, această realitate care o precedă şi o depăşeşte. Acest mister nu are un chip neliniştitor sau înfricoşător, nu: cunoaşterea lui Cristos ne face încrezători că acolo unde ochii noştri şi ochii minţii noastre nu pot vedea, nu există nimicul, ci există cineva care ne aşteaptă, există un har infinit. Şi astfel rugăciunea creştină transmite în inima umană o speranţă invincibilă: orice experienţă ar atinge drumul nostru, iubirea lui Dumnezeu o poate transforma în bine.
În această privinţă, Catehismul spune: "Învăţăm să ne rugăm în anumite momente, ascultând cuvântul Domnului şi participând la misterul său pascal, dar Duhul său ne este oferit în orice moment, în întâmplările din fiecare zi, pentru a face să izvorască rugăciunea. [...] Timpul se află în mâinile Tatălui; noi îl întâlnim în prezent, nu ieri, nici mâine, ci astăzi" (nr. 2659). Astăzi îl întâlnesc pe Dumnezeu, mereu există acel astăzi al întâlnirii.
Nu există altă zi minunată ca acel astăzi pe care-l trăim. Oamenii care trăiesc mereu gândindu-se la viitor: "Dar viitorul va fi mai bine...", însă nu iau acel astăzi aşa cum vine: sunt oameni care trăiesc în fantezie, nu ştiu să ia concretul realului. Şi acel astăzi este real, acel astăzi este concret. Şi rugăciunea are loc în acel astăzi. Isus ne vine în întâmpinare astăzi, acest astăzi pe care-l trăim. Şi rugăciunea este cea care transformă acest astăzi în har, sau mai bine zis, ne transformă: potoleşte mânia, susţine iubirea, înmulţeşte bucuria, insuflă forţa de a ierta. În vreun moment ni se va părea că nu mai suntem noi cei care trăim, ci harul trăieşte şi acţionează în noi prin rugăciune. Şi atunci când ne vine un gând de furie, de nemulţumire, care ne duce spre amărăciune. Să ne oprim şi să-i spunem Domnului: "Unde eşti? Şi unde merg eu?". Şi Domnul este acolo, Domnul ne va da cuvântul corect, sfatul pentru a merge înainte fără acest suc amar al negativului. Pentru că rugăciunea, folosind un cuvânt profan, este întotdeauna pozitivă. Întotdeauna. Te duce înainte. Fiecare zi care începe, dacă este primită în rugăciune, este însoţită de curaj, aşa încât problemele de înfruntat să nu mai fie piedici la fericirea noastră, ci apeluri ale lui Dumnezeu, ocazii pentru întâlnirea noastră cu el. Şi când unul este însoţit de Domnul, se simte mai curajos, mai liber, precum şi mai fericit.
Aşadar, să ne rugăm mereu pentru toate şi pentru toţi, chiar şi pentru duşmani. Isus ne-a sfătuit asta: "Rugaţi-vă pentru duşmani". Să ne rugăm pentru cei dragi ai noştri, dar şi pentru cei pe care nu-i cunoaştem; să ne rugăm chiar şi pentru duşmanii noştri, aşa cum am spus, cum ne invită adesea Scriptura să facem. Rugăciunea dispune la o iubire supraabundentă. Să ne rugăm mai ales pentru persoanele nefericite, pentru cei care plâng în singurătate şi disperă ca să mai fie o iubire care pulsează pentru ei. Rugăciunea face minuni; şi săracii atunci intuiesc, prin harul lui Dumnezeu, că, şi în acea situaţie a lor de precaritate, rugăciunea unui creştin a făcut prezentă compasiunea lui Isus: de fapt, el privea cu mare duioşie mulţimile obosite şi rătăcite ca oi fără păstor (cf. Mc 6,34). Domnul este - să nu uităm - Domnul compasiunii, al apropierii, al duioşiei: trei cuvinte care nu trebuie uitate niciodată. Pentru că este stilul Domnului: compasiune, apropiere, duioşie.
Rugăciunea ne ajută să-i iubim pe ceilalţi, în pofida greşelilor lor şi a păcatelor lor. Persoana este mereu mai importantă decât acţiunile sale, iar Isus nu a judecat lumea, ci a mântuit-o. Este o viaţă urâtă aceea a acelor persoane care mereu îi judecă pe ceilalţi, mereu condamnă, judecă: este o viaţă urâtă, nefericită. Isus a venit pentru a ne mântui: deschide inima ta, iartă, justifică pe ceilalţi, înţelege, şi tu fii aproape de ceilalţi, ai compasiune, ai duioşie ca Isus. Trebuie iubiţi toţi şi fiecare amintind, în rugăciune, că suntem cu toţii păcătoşi şi în acelaşi timp iubiţi de Dumnezeu fiecare în parte. Iubind astfel această lume, iubind-o cu duioşie, vom descoperi că fiecare zi şi fiecare lucru poartă ascuns în sine un fragment al misterului lui Dumnezeu.
Mai scrie Catehismul: "A te ruga în mijlocul întâmplărilor de fiecare zi şi de fiecare clipă este una dintre tainele Împărăţiei, dezvăluite «celor mici», slujitorilor lui Cristos, «săracilor» din Fericiri. Vrednic şi drept este să ne rugăm pentru ca venirea Împărăţiei dreptăţii şi a păcii să influenţeze mersul istoriei, dar este la fel de important să plămădim prin rugăciune şi aluatul situaţiilor umile de fiecare zi. Toate formele de rugăciune pot fi acea plămadă cu care Domnul asemuieşte Împărăţia" (nr. 2660).
Omul - persoana umană, bărbatul şi femeia - este ca o suflare, ca un fir de iarbă (cf. Ps 144,4; 103,15). Filozoful Pascal scria: "Nu e nevoie ca universul întreg să se înverşuneze împotriva lui pentru a-l zdrobi. Un abur, o picătură de apă sunt de ajuns pentru a-l ucide" (Cugetări, 186). Suntem fiinţe fragile, dar ştim să ne rugăm: aceasta este demnitatea noastră cea mai mare, şi este tăria noastră. Curaj. A ne ruga în orice moment, în orice situaţie, pentru că Domnul este aproape de noi. Şi atunci când o rugăciune este după inima lui Isus, obţine minuni.
_____________________
APELURI
1. Exprim apropierea mea de victimele calamităţii petrecute în urmă cu trei zile în nordul Indiei, unde parte dintr-un gheţar s-a desprins provocând o inundaţie violentă, care a spulberat şantierele de la două centrale electrice. Mă rog pentru muncitorii decedaţi şi pentru cei din familiile lor şi pentru toate persoanele rănite şi vătămate.
2. În Extremul Orient şi în diferite părţi ale lumii, vinerea viitoare, 12 februarie, multe milioane de bărbaţi şi femei vor celebra Anul Nou lunar. Lor tuturor şi familiilor lor doresc să trimit salutul meu cordial, împreună cu urarea ca noul an să aducă roade de fraternitate şi solidaritate. În acest moment deosebit, în care sunt puternice preocupările pentru a înfrunta provocările pandemiei, care atinge nu numai fizicul şi sufletul persoanelor, ci influenţează şi asupra relaţiilor sociale, exprimă dorinţa ca fiecare să se poată bucura de sănătate deplină şi de seninătate a vieţii. În timp ce invit, în sfârşit, să ne rugăm pentru darul păcii şi al oricărui alt bine, amintesc că ele se obţin cu bunătate, respect, clarviziune şi curaj, neuitând niciodată să se aibă o grijă preferenţială faţă de cei mai săraci şi cei mai slabi.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
