|
| © Vatican Media |
Acel strigăt silenţios al inimii care se încredinţează lui Dumnezeu
"Rugăciunea astăzi. O provocare de învins" este volumul cardinalului Angelo Comastri publicat de Libreria Editrice Vaticana (Città del Vaticano, 2024, 112 pagini). Cartea - care face parte din colecţia promovată cu ocazia Anului Rugăciunii şi îngrijită de Dicasterul pentru Evanghelizare - Secţiunea pentru Problemele Fundamentale ale Evanghelizării în Lume - este introdusă de prefaţa Papei Francisc pe care o publicăm în continuare.
Rugăciunea este respiraţia credinţei, este cea mai proprie exprimare a sa. Ca un strigăt silenţios care iese din inima celui care crede şi se încredinţează lui Dumnezeu. Nu este uşor de găsit cuvinte pentru a exprima acest mister. Câte definiţii ale rugăciunii putem aduna de la sfinţi şi de la maeştri de spiritualitate, precum şi de la reflecţiile teologilor! Şi totuşi, ea se lasă descrisă mereu şi numai în simplitatea celor care o trăiesc. Domnul, de altfel, ne-a avertizat că, atunci când ne rugăm, nu trebuie să irosim cuvinte, înşelându-ne că suntem ascultaţi pentru asta. Ne-a învăţat să preferăm mai degrabă tăcerea şi să ne încredinţăm Tatălui, care ştie ce lucruri avem nevoie mai înainte să i le cerem (cf. Mt 6,7-8).
Cum să ne pregătim pentru acest eveniment aşa de important pentru viaţa Bisericii dacă nu prin rugăciune?
Anul 2023 a fost destinat redescoperirii învăţăturilor conciliare, conţinute mai ales în cele patru constituţii ale Conciliului Vatican II. Este un mod pentru a menţine viu mandatul pe care părinţii adunaţi în Conciliu au voit să-l pună în mâinile noastre, pentru ca, prin punerea sa în practică, Biserica să poată reîntineri propria faţă şi să vestească frumuseţea credinţei cu un limbaj adaptat bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru.
Acum este momentul de a pregăti anul 2024, care va fi dedicat în întregime rugăciunii. De fapt, în timpul nostru se face simţită tot mai puternic nevoia unei adevărate spiritualităţi, capabile să răspundă la marile întrebări care apar în fiecare zi în viaţa noastră, provocate şi de un scenariu mondial care desigur că nu este senin. Criza ecologică-economică-socială agravată de pandemia recentă; războaiele, în special cel din Ucraina, care seamănă moarte, distrugere şi sărăcie; cultura indiferenţei şi a rebutării tinde să sufoce aspiraţiile de pace şi de solidaritate şi să-l marginalizeze pe Dumnezeu din viaţa personală şi socială.
Aceste fenomene colaborează la generarea unui climat apăsător, care împiedică atâţia oameni să trăiască cu bucurie şi seninătate. Prin urmare, avem nevoie ca rugăciunea noastră să se înalţe cu insistenţă mai mare către Tatăl, ca să asculte glasul celor care se adresează lui în încrederea de a fi ascultaţi.
Acest an dedicat rugăciunii nu deteriorează deloc iniţiativele pe care fiecare Biserică particulară consideră că trebuie să le proiecteze pentru angajarea sa pastorală zilnică. Dimpotrivă, el aminteşte de fundamentul pe care diferitele planuri pastorale ar trebui să se elaboreze şi să aibă consistenţă. Este un timp, fie personal, fie în formă comunitară, pentru a putea regăsi bucuria de a ne ruga în varietatea formelor şi a exprimărilor. Un timp semnificativ pentru a mări certitudinea credinţei noastre şi încrederea în mijlocirea Fecioarei Maria şi a sfinţilor. Aşadar, un an în care să trăim experienţa aproape a unei şcoli a rugăciunii, fără a considera nimic sigur sau categoric, mai ales în ceea ce priveşte modul nostru de a ne ruga, ci însuşindu-ne în fiecare zi cuvintele discipolilor atunci când i-au cerut lui Isus: "Doamne, învaţă-ne să ne rugăm" (Lc 11,1).
În acest an suntem invitaţi să devenim mai umili şi să lăsăm spaţiu rugăciunii care provine de la Duhul Sfânt. El este cel care ştie să pună în inimile noastre şi pe buzele noastre cuvintele corecte pentru a fi ascultaţi de Tatăl.
Rugăciunea în Duhul Sfânt este aceea care ne uneşte cu Isus şi ne permite să aderăm la voinţa Tatălui. Duhul este Învăţătorul interior care indică drumul de parcurs; graţie lui rugăciunea chiar şi a unuia singur poate deveni rugăciune a întregii Biserici, şi viceversa. Nimic ca rugăciunea la Duhul Sfânt nu face în aşa fel încât creştinii să se simtă uniţi ca familie a lui Dumnezeu, care ştie să recunoască exigenţele fiecăruia pentru a le face să devină invocaţie şi mijlocire a tuturor.
Sunt sigur că episcopii, preoţii, diaconii, cateheţii vor găsi în acest an modalităţile cele mai adaptate pentru a pune rugăciunea la baza vestirii de speranţă pe care Jubileul 2025 intenţionează s-o facă să răsune în acest timp zbuciumat. Foarte preţioasă va fi contribuţia persoanelor consacrate, îndeosebi a comunităţilor de viaţă contemplativă. Doresc ca în toate sanctuarele din lume, locuri privilegiate pentru rugăciune, să crească iniţiativele pentru ca fiecare pelerin să poată găsi o oază de seninătate şi să pornească din nou cu inima plină de mângâiere.
Fie ca rugăciunea personală şi comunitară să devină neîncetată, fără întrerupere, conform voinţei Domnului Isus (cf. Lc 18,1), pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să se extindă şi evanghelia să ajungă la fiecare persoană care cere iubire şi iertare.
Pentru a favoriza acest An al Rugăciunii au fost produse câteva texte scurte care, în simplitatea limbajului lor, vor ajuta să se intre în diferitele dimensiuni ale rugăciunii. Le mulţumesc autorilor pentru contribuţia lor şi pun cu plăcere în mâinile voastre aceste Notiţe, pentru ca fiecare să poată redescoperi frumuseţea de a se încredinţa Domnului cu umilinţă şi cu bucurie. Şi nu uitaţi să vă rugaţi şi pentru mine.
Franciscus
(După L'Osservatore Romano, 23 ianuarie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
