Iubiţi fraţi şi surori,
Sunt bucuros să vă primesc şi să adresez salutul meu vouă tuturor, începând de la preşedinte, dr. John Lee, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele sale.
Calificativul vostru de "medici catolici" vă angajează la o permanentă formare spirituală, morală şi bioetică în scopul de a pune în act principiile evanghelice în practica medicală, pornind de la raportul medic-pacient ajungând la activitatea misionară pentru a îmbunătăţi condiţiile de sănătate ale populaţiilor din periferiile lumii. Opera voastră este o formă specială de solidaritate umană şi de mărturie creştină; de fapt, munca voastră este îmbogăţită cu spiritul de credinţă. Şi este important ca asociaţiile voastre să se angajeze pentru a sensibiliza la aceste principii pe studenţii de la medicină şi pe medicii tineri, implicându-i în activităţile asociative.
Identitatea catolică nu compromite colaborarea voastră cu aceia care, într-o perspectivă religioasă diferită sau fără un crez specific, recunosc demnitatea şi excelenţa persoanei umane drept criteriu al activităţii lor. Biserica este pentru viaţă şi preocuparea sa este ca nimic să nu fie împotriva vieţii în realitatea unei existenţe concrete, oricât ar fi de slabe sau lipsite de apărări, oricât ar fi de nedezvoltate sau mai puţin avansate. Deci a fi medici catolici înseamnă a se simţi lucrători sanitari care din credinţă şi din comuniunea cu Biserica primesc impulsul pentru a face tot mai matură propria formare creştină şi profesională, neobosită propria dedicare, inepuizabilă nevoia de a pătrunde şi a cunoaşte legile naturii pentru a sluji mai bine viaţa (cf. Paul al VI-lea, Scrisoarea enciclică Humanae vitae, 24).
Sunt cunoscute fidelitatea şi coerenţa cu care asociaţiile din Federaţia voastră, în cursul anilor, au respectat propria fizionomie catolică, punând în practică învăţătura Bisericii şi directivele magisteriului său în domeniul medico-moral. Acest criteriu de recunoaştere şi de acţiune a favorizat colaborarea voastră la misiunea Bisericii în promovarea şi apărarea vieţii umane de la zămislirea sa până la sfârşitul său natural, calitatea existenţei, respectarea celor mai slabi, umanizarea medicinii şi socializarea sa deplină.
Această fidelitate a cerut şi cere trude şi dificultăţi care, în circumstanţe deosebite, pot să ceară mult curaj. Continuaţi cu seninătate şi determinare pe acest drum, însoţind intervenţiile magisteriale în domeniile medicinii cu o conştiinţă corespunzătoare a implicaţiilor lor morale. De fapt, şi domeniul medicii şi al sănătăţii n-a fost cruţat de înaintarea paradigmei culturale tehnocratice, de adorarea puterii umane fără limite şi de un relativism practic, în care totul devine irelevant dacă nu foloseşte propriilor interese (cf. Scrisoarea enciclică Laudato si', 122).
În faţa acestei situaţii, voi sunteţi chemaţi să afirmaţi centralitatea bolnavului ca persoană şi demnitatea sa cu drepturile sale inalienabile, in primis dreptul la viaţă. Trebuie contrastată tendinţa de a-l reduce pe omul bolnav la o maşină de reparat, fără respect faţă de principii morale, şi de a-i exploata pe cei mai slabi rebutând ceea ce nu corespunde ideologiei eficienţei şi profitului. Apărarea dimensiunii personale a bolnavului este esenţială pentru umanizarea medicinii, şi în sensul "ecologiei umane". Să fie grija voastră să vă angajaţi în ţările respective şi la nivel internaţional, intervenind în domenii specialiste dar şi în discuţiile care se referă la teme etice sensibile, ca de exemplu întreruperea sarcinii, sfârşitul vieţii şi medicina genetică. Să nu lipsească atenţia voastră şi pentru apărarea libertăţii de conştiinţă, a medicilor şi a tuturor lucrătorilor sanitari. Ne este acceptabil ca rolul vostru să fie redus la acela de simplu executant al voinţei bolnavului sau al exigenţelor sistemului sanitar în care lucraţi.
În următorul vostru congres, care se va ţine la Zagreb peste câteva zile, veţi reflecta asupra temei "Sfinţenia vieţii şi profesia medicală, de la Humanae vitae la Laudato si'". Şi acesta este semn al participării voastre concrete la viaţa şi la misiunea Bisericii. Această participare - aşa cum a subliniat Conciliul al II-lea din Vatican - este "atât de necesară încât, fără ea, însuşi apostolatul păstorilor de cele mai multe ori nu-şi poate atinge deplina eficacitate" (Decretul Apostolicam actuositatem, 10). Fiţi tot mai conştienţi că astăzi este necesar şi urgent ca acţiunea medicului catolic să se prezinte cu caracter de claritate inconfundabilă pe planul mărturiei atât personale cât şi asociative.
În această privinţă, este de dorit ca activităţile asociaţiilor medicilor catolici să fie interdisciplinare şi să implice şi alte realităţi ecleziale. Îndeosebi, să ştiţi să armonizaţi eforturile voastre cu acelea ale preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor şi ale tuturor lucrătorilor din pastoraţia sanitară, punându-vă împreună alături de persoanele care suferă: ele au mare nevoie de aportul vostru şi al lor. Fiţi slujitori ai carităţii fraterne, în afară de îngrijiri, transmiţând celor de care vă apropiaţi, cu aportul cunoştinţelor voastre, bogăţie de umanitate şi de compasiune evanghelică.
Iubiţi fraţi şi surori, mulţi privesc la voi şi la lucrarea voastră. Cuvintele voastre, gesturile voastre, sfaturile voastre, alegerile voastre au un ecou care trece de domeniul strict profesional şi devine, dacă este coerent, mărturie de credinţă trăită. Profesia se înalţă astfel la demnitatea de adevărat apostolat. Vă încurajez să continuaţi cu bucurie şi generozitate drumul asociativ, în colaborare cu toate persoanele şi instituţiile care împărtăşesc iubirea faţă de viaţă şi se străduiesc s-o slujească în demnitatea şi sacralitatea sa. Fecioara Maria, Salus infirmorum, să susţină propunerile voastre, pe care le însoţesc cu Binecuvântarea mea. Şi, vă rog, rugaţi-vă şi pentru mine. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
