Papa Francisc: Angelus (6 ianuarie 2022)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua, sărbătoare frumoasă!
Astăzi, solemnitatea Epifaniei, contemplăm episodul magilor (cf. Mt 2,1-12). Ei înfruntă o călătorie lungă şi obositoare pentru a merge ca să-l adore pe "regele iudeilor" (v. 2). Sunt conduşi de semnul minunat al unei stele şi atunci când ajung în sfârşit la ţintă, în loc să găsească ceva grandios, văd un prunc cu mama. Ar fi putut să protesteze: "Atâta drum, atâtea sacrificii pentru a fi în faţa unui prunc sărac?". Şi totuşi nu se scandalizează, nu rămân dezamăgiţi. Nu se plâng. Ce fac? Se prosternă. "Intrând în casă - spune Evanghelia -, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat" (v. 11).
Să ne gândim la aceşti înţelepţi veniţi de departe, bogaţi, culţi, cunoscuţi, care se prosternă, adică se pleacă până la pământ pentru a adora un prunc! Pare o contradicţie. Surprinde un gest atât de umil făcut de oameni aşa de iluştri. Prosternarea în faţa unei autorităţi care se prezenta cu semnele puterii şi gloriei era ceva aşa de obişnuit în acea vreme. Şi astăzi n-ar fi straniu. Dar în faţa Pruncului din Betleem nu este simplu. Nu este uşor a-l adora pe acest Dumnezeu, a cărui divinitate rămâne ascunsă şi nu apare triumfătoare. Înseamnă a primi măreţia lui Dumnezeu, care se manifestă în micime: acesta este mesajul. Magii se înjosesc în faţa logicii nemaiauzite a lui Dumnezeu, îl primesc pe Domnul nu aşa cum îl imaginau, ci aşa cum este, mic şi sărac. Prosternarea lor este semnul celui care pune deoparte propriile idei şi îi face spaţiu lui Dumnezeu. Este nevoie de umilinţă pentru a face asta.
Evanghelia insistă asupra acestui lucru: nu spune numai că magii au adorat, subliniază că s-au prosternat şi au adorat. Să luăm această indicaţie: adoraţia merge împreună cu prosternarea. Făcând acest gest, magii demonstrează că primesc cu umilinţă pe Cel care se prezintă în umilinţă. Şi aşa se deschid la adorarea lui Dumnezeu. Tezaurele pe care le deschid sunt imagine a inimii lor deschise: adevărata lor bogăţie nu constă în faimă, în succes, ci în umilinţă, în a se considera că au nevoie de mântuire. Şi aşa este exemplul pe care ni-l dau magii, astăzi.
Iubiţi fraţi şi surori, dacă în centrul a toate rămânem întotdeauna noi cu ideile noastre şi presupunem că avem ceva de prezentat în faţa lui Dumnezeu, nu-l vom întâlni niciodată până la capăt, nu vom ajunge să-l adorăm. Dacă nu cad pretenţiile noastre, vanităţile, chiţibuşăriile, cursele pentru a fi primii, ni se va întâmpla să adorăm chiar pe cineva sau ceva în viaţă, dar nu va fi Domnul! În schimb, dacă abandonăm pretenţia noastră de autosuficienţă, dacă ne facem mici înăuntru, atunci vom redescoperi uimirea de a-l adora pe Isus. Pentru că adoraţia trece prin umilinţa inimii: cel care are mania depăşirilor, nu-şi dă seama de prezenţa Domnului. Isus trece alături şi este ignorat, aşa cum li s-a întâmplat atâtora în acel timp, dar nu magilor.
Fraţi şi surori, privind la ei, astăzi să ne întrebăm: cum merge umilinţa mea? Sunt convins că orgoliul împiedică progresul meu spiritual? Acel orgoliu, evident sau ascuns, care acoperă mereu elanul spre Dumnezeu. Muncesc asupra docilităţii mele, pentru a fi disponibil faţă de Dumnezeu şi faţă de alţii, sau sunt mereu centrat pe mine, pe pretenţiile mele, cu acel egoism ascuns care este mândria? Ştiu să izolez punctul meu de vedere pentru a-l îmbrăţişa pe cel al lui Dumnezeu şi al celorlalţi? Şi în sfârşit: mă rog şi ador numai atunci când am nevoie de ceva, sau fac asta cu statornicie, deoarece cred că am nevoie mereu de Isus? Magii au început drumul privind la o stea şi l-au găsit pe Isus. Au merg mult. Astăzi putem lua acest sfat: priveşte steaua şi mergi. Nu încetaţi niciodată să mergeţi, dar nu neglijaţi să priviţi steaua. Acesta este sfatul de astăzi, puternic: priveşte steaua şi mergi, priveşte steaua şi mergi.
Fecioara Maria, slujitoarea Domnului, să ne înveţe să redescoperim nevoia vitală de umilinţă şi gustul viu al adoraţiei. Să ne înveţe să privim steaua şi să mergem.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Astăzi gândul se îndreaptă spre fraţii şi surorile din Bisericile orientale, fie catolice, fie ortodoxe, care celebrează mâine Naşterea Domnului. Lor le adresez cu afect cele mai bune urări de pace şi de tot binele: Cristos, născut din Fecioara Maria, să lumineze familiile voastre şi comunităţile voastre! Fraţi şi surori, multe urări!
Epifania este în mod special sărbătoarea copilăriei misionare, adică a acelor copii şi tineri - sunt mulţi, în diferite ţări ale lumii - care se angajează să se roage şi să ofere economiile lor pentru ca Evanghelia să fie vestită celor care nu o cunosc. Vreau să le spun lor mulţumesc-ul meu: băieţi şi fete, mulţumesc!, şi amintiţi-vă că misiunea începe cu mărturia creştină în viaţa de toate zilele.
În această privinţă, încurajez iniţiativele de evanghelizare care se inspiră din tradiţiile de Epifanie şi care, în situaţiile actuale, utilizează diferite mijloace de comunicare. Amintesc îndeosebi evenimentul "Cortegiul regilor magi" care se desfăşoară în Polonia.
Şi astăzi vă salut pe voi toţi, romani, şi pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări. Îi salut pe candidaţii la Mir din Romano din Lombardia, cu părinţii şi cateheţii.
Şi urez tuturor o sărbătoare frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
