Papa Francisc: Angelus (6 februarie 2022)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia de astăzi ne duce pe malurile lacului Galileei. Mulţimea se îmbulzeşte în jurul lui Isus, în timp ce unii pescari dezamăgiţi, între care Simon Petru, îşi spală năvoadele după o noapte de pescuit care n-a mers bine. Şi iată că Isus se urcă tocmai în barca lui Simon; apoi îl invită să înainteze în larg şi să arunce iarăşi năvoadele (cf. Lc 5,1-4). Să ne oprim asupra acestor două acţiuni ale lui Isus: mai întâi urcă în barcă şi apoi, a doua, invită să înainteze în larg. A fost o noapte care nu a mers bine, fără peşti, dar Petru are încredere şi înaintează în larg.
Înainte de toate, Isus urcă în barca lui Simon. Ce să facă acolo? Pentru a învăţa. cere tocmai barca aceea, care nu este plină de peşti ci s-a întors la mal goală, după o noapte de trude şi dezamăgiri. Este o imagine frumoasă şi pentru noi. În fiecare zi barca vieţii noastre părăseşte malurile casei pentru a intra în marea activităţilor zilnice; în fiecare zi încercăm să "pescuim în larg", să cultivăm vise, să ducem înainte proiecte, să trăim iubirea în relaţiile noastre. Dar adesea, ca Petru, trăim "noaptea năvoadelor goale" - noaptea năvoadelor goale -, dezamăgirea că ne angajăm mult şi că nu vedem rezultatele sperate: "Toată noaptea ne-am trudit şi nu am prins nimic" (v. 5), spune Simon. De câte ori şi noi rămânem cu un sentiment de înfrângere, în timp ce în inimă se nasc dezamăgirea şi amărăciunea. Două molii foarte periculoase.
Şi atunci ce face Domnul? Alege tocmai să urce în barca noastră. De acolo vrea să vestească Evanghelia. Chiar acea barcă goală, simbol al incapacităţilor noastre, devine "catedra" lui Isus, pupitrul de la care proclamă Cuvântul. Şi asta îi place Domnului să facă - Domnul este Domnul surprizelor, al minunilor în surprize -: să urce în barca vieţii noastre atunci când nu avem nimic să-i oferim; să intre în golurile noastre şi să le umple cu prezenţa sa; să se folosească de sărăcia noastră pentru a vesti bogăţia sa, de mizeriile noastre pentru a proclama milostivirea sa. Să ne amintim acest lucru: Dumnezeu nu vrea o navă de croazieră, îi este suficientă o barcă săracă "dezlânată", cu condiţia să-l primim. Asta vrea, să-l primim; nu-l interesează în care barcă, să-l primim. Dar noi - mă întreb - îl lăsăm să urce în barca vieţii noastre? Îi punem la dispoziţie puţinul pe care-l avem? Uneori ne simţim nevrednici de El pentru că suntem păcătoşi. Dar aceasta este o scuză care nu-i place Domnului, pentru că îl îndepărtează de noi! El este Dumnezeul apropierii, al compasiunii, al duioşiei, şi nu caută perfecţionism: caută primire. Îţi spune şi ţie: "Lasă-mă să urc în barca vieţii tale" - "Dar, Doamne, uite..." - "Aşa, lasă-mă să urc, aşa cum este". Să ne gândim.
Astfel Domnul reconstruieşte încrederea lui Petru. Urcând în barca sa, după ce a predicat îi spune: "Înaintează în larg" (v. 4). Nu era o oră potrivită pentru a pescui, era în plină zi, dar Petru are încredere în Isus. Nu se bazează pe strategiile pescarilor, pe care le cunoştea bine, ci se bazează pe noutatea lui Isus. Acea uimire care îl determina să facă ceea ce îi spunea Isus. Aşa este şi pentru noi: dacă îl găzduim pe Domnul în barca noastră, putem înainta în larg. Cu Isus se navighează în marea vieţii fără frică, fără a ceda în faţa descurajării când nu se pescuieşte nimic şi fără a capitula în faţa acelui "nu mai este nimic de făcut". Mereu, în viaţa personală ca şi în cea a Bisericii şi a societăţii, există ceva frumos şi curajos care se poate face, mereu. Mereu putem reîncepe, Domnul ne invită mereu să reintrăm în joc pentru că El deschide noi posibilităţi. Aşadar să privim invitaţia: să alungăm pesimismul şi neîncrederea şi să înaintăm în larg cu Isus! Şi mica noastră barcă goală va asista la o pescuire miraculoasă.
S-o rugăm pe Maria, care ca nimeni altcineva l-a primit pe Domnul în barca vieţii: să ne încurajeze şi să mijlocească pentru noi.
_______________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Astăzi se celebrează Ziua internaţională împotriva mutilărilor genitale feminine. Sunt circa trei milioane de tinere care, în fiecare an, îndură această intervenţie, adesea în condiţii foarte periculoase pentru sănătatea lor. Această practică, din păcate răspândită în diferite regiuni ale lumii, umileşte demnitatea femeii şi atentează grav la adresa integrităţii sale fizice.
Şi marţea viitoare, comemorarea liturgică a sfintei Iosefina Bakhita, se va celebra Ziua mondială de rugăciune şi reflecţie împotriva traficului de persoane. Aceasta este o rană profundă, provocată de căutarea ruşinoasă de interese economice fără niciun respect faţă de persoana umană. Atâtea tinere - le vedem pe străzi - care nu sunt libere, sunt sclave ale traficanţilor, care le trimit să lucreze şi, dacă nu aduc banii, le bat. Astăzi se întâmplă asta în oraşele noastre. Să ne gândim serios la asta.
În faţa acestor plăgi ale omenirii, exprim durerea mea şi îndemn pe cei care au responsabilitate să acţioneze în mod hotărât, pentru a împiedica fie exploatarea fie practicile umilitoare care chinuiesc îndeosebi femeile şi fetele.
Astăzi, în Italia, se celebrează şi Ziua pentru Viaţă, cu tema "A păzi fiecare viaţă". Acest moto este valabil pentru toţi, în special pentru categoriile mai slabe: bătrânii, bolnavii, precum şi copiii care sunt împiedicaţi să se nască. Mă unesc cu episcopii italieni în promovarea culturii vieţii ca răspuns la logica rebutului şi la scăderea demografică. Fiecare viaţă trebuie păzită, mereu!
Noi suntem obişnuiţi să vedem, să citim în media atâtea lucruri urâte, ştiri urâte, accidente, asasinate... atâtea lucruri. Dar eu aş vrea să menţionez astăzi două lucruri frumoase. Unul, în Maroc, cum un întreg popor s-a agăţat pentru a-l salva pe Rayam. Tot poporul era acolo, lucrând pentru a salva un copil! S-au străduit total. Din păcate nu au reuşit. Dar acel exemplu - citeam astăzi în Il Messaggero -, acele fotografii ale unui popor, acolo, aşteptând pentru a salva un copil... Mulţumesc acestui popor pentru această mărturie!
Şi celălalt, care s-a întâmplat aici în Italia, şi nu va apare în ziar. În Monferrato: John, un tânăr ghanez, 25 de ani, migrant, care pentru a ajunge aici a suferit tot ceea ce suferă atâţia migranţi, şi la sfârşit s-a stabilit la Monferrato, a început să lucreze, să facă viitorul său, într-o fermă vinicolă. Şi apoi s-a îmbolnăvit de un cancer teribil, este la capătul vieţii. Şi când i-au spus adevărul, ce ar fi voit să facă, [a răspuns:] "Să mă întorc acasă pentru a-l îmbrăţişa pe tatăl meu înainte de a muri". Murind, s-a gândit la tata. Şi în acea localitate Monferrato au făcut imediat o colectă şi, îndopat de morfină, l-au pus în avion, pe el şi un însoţitor, şi l-au trimis pentru ca să poată muri în braţele tatălui său. Asta ne arată că astăzi, în mijlocul atâtor ştiri urâte, există lucruri frumoase, există "sfinţi de la uşa vecină". Mulţumesc pentru aceste două mărturii care ne fac bine.
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini! Îndeosebi, cei care provin din Germania, din Polonia şi din Valencia (Spania); precum şi studenţii universitari din Madrid - sunt gălăgioşi, spaniolii aceştia! - şi credincioşii din Parohia "Sfântul Francisc de Assisi" din Roma. Un salut special călugăriţelor din grupul Talitha Kum, angajate împotriva traficului de persoane. Mulţumesc! Mulţumesc pentru ceea ce faceţi, pentru curajul vostru. Mulţumesc. Vă încurajez în munca voastră şi binecuvântez statuia sfintei Iosefina Bakhita.
Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
