Papa Francisc: Angelus (24 octombrie 2021)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia de astăzi relatează despre Isus care, ieşind din Ierihon, redă vederea lui Bartimeu, un orb care cerşeşte la marginea drumului (cf. Mc 10,46-52). Este o întâlnire importantă, ultima înainte de intrarea Domnului în Ierusalim pentru Paşte. Bartimeu îşi pierduse vederea, dar nu glasul! De fapt, când aude că urmează să treacă Isus, începe să strige: "Fiul lui David, Isuse, ai milă de mine!" (v. 47). Şi strigă, strigă asta. Discipolii şi mulţimea sunt deranjaţi de strigătele sale şi îl ceartă pentru ca să tacă. Însă el urlă şi mai tare: "Fiul lui David, ai milă de mine" (v. 48). Isus aude şi imediat se opreşte. Dumnezeu ascultă mereu strigătul săracului şi nu este deloc deranjat de glasul lui Bartimeu, dimpotrivă, îşi dă seama că este plin de credinţă, o credinţă care nu se teme să insiste, să bată la inima lui Dumnezeu, în pofida neînţelegerii şi a reproşurilor. Şi aici se află rădăcina miracolului. De fapt, Isus îi spune: "Credinţa ta te-a mântuit" (v. 52).
Credinţa lui Bartimeu transpare din rugăciunea sa. Nu este o rugăciune timidă, convenţională. Înainte de toate îl numeşte pe Domnul "Fiul lui David": adică îl recunoaşte Mesia, Rege care vine în lume. După aceea îl cheamă pe nume, cu încredere: "Isus". Nu-i este frică de el, nu se distanţează. Şi astfel, din inimă, strigă lui Dumnezeu prietenul toată drama sa: "Ai milă de mine!". Numai rugăciunea aceea: "Ai milă de mine!". Nu-i cere nişte bani cum face cu trecătorii. Nu. Aceluia care poate tot el cere tot. Oamenilor le cere bani, lui Isus care poate face tot îi cere tot: "Ai milă de mine, ai milă de tot ceea ce sunt". Nu cere un har, ci se prezintă pe sine însuşi: cere milostivire pentru prezenţa sa, pentru viaţa sa. Nu este o cerere neimportantă, ci este foarte frumoasă, pentru că invocă mila, compasiunea, milostivirea lui Dumnezeu, duioşia sa.
Bartimeu nu foloseşte multe cuvinte. Spune esenţialul şi se încredinţează iubirii lui Dumnezeu, care poate face să reînflorească viaţa sa făcând ceea ce este imposibil pentru oameni. Pentru aceasta nu-i cere Domnului o pomană, ci manifestă tot, orbirea sa şi suferinţa sa, care mergea dincolo de faptul de a nu putea să vadă. Orbirea era vârful icebergului, dar în inima sa au fost răni, umiliri, vise eşuate, greşeli, remuşcări. El se ruga cu inima. Şi noi? Când îi cerem lui Dumnezeu un har, punem în rugăciune şi propria noastră istorie, rănile, umilirile, visele eşuate, greşelile, remuşcările?
"Fiul lui David, Isuse, ai milă de mine!". Să facem astăzi această rugăciune. Şi să ne întrebăm: "Cum este rugăciunea mea?". Fiecare dintre noi să se întrebe: "Cum este rugăciunea mea?". Este curajoasă, are insistenţa bună ca aceea a lui Bartimeu, ştie "să-l prindă" pe Domnul care trece, sau se mulţumeşte să-i facă un mic salut formal câteodată, când îmi amintesc? Acele rugăciuni lâncede care nu ajută deloc. Şi după aceea: rugăciunea mea este "cu substanţă", expune inima în faţa Domnului? Îi duc istoria şi feţele vieţii mele? Sau este anemică, superficială, făcută din ritualuri fără afect şi fără inimă? Când credinţa este vie, rugăciunea este din inimă: nu cerşeşte bănuţi, nu se reduce la nevoile de moment. Lui Isus, care poate tot, trebuie cerut tot. Nu uitaţi asta. Lui Isus, care poate tot, trebuie cerut tot, cu insistenţa mea în faţa lui. El abia aşteaptă să reverse harul său şi bucuria sa în inimile noastre, dar din păcate noi menţinem distanţele, probabil din timiditate sau lene sau necredinţă.
Mulţi dintre noi, când ne rugăm, nu credem că Domnul poate face minunea. Îmi vine în minte acea istorie - pe care eu am văzut-o - a acelui tată căruia medicii i-au spus că fetiţa sa de nouă ani nu trecea de noapte; era în spital. Şi el a luat un autobuz şi a mers la şaptezeci de kilometri la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria. Era închis şi el, prins de gratiile de la intrare, a petrecut toată noaptea rugându-se: "Doamne, salveaz-o! Doamne, dă-i viaţa!". O ruga pe Sfânta Fecioară Maria, toată noaptea strigând la Dumnezeu, strigând din inimă. După aceea, dimineaţa, când s-a întors în spital, a găsit-o pe soţie care plângea. Şi el s-a gândit: "A murit". Şi soţia a spus: "Nu se înţelege, nu se înţelege, medicii spun că este un lucru straniu, pare vindecată". Strigătul acelui om care cerea tot a fost ascultat de Domnul care i-a dat tot. Aceasta nu este o istorie: asta am văzut eu, în cealaltă dieceză. Avem acest curaj în rugăciune? Celui care ne poate da tot, să-i cerem tot, ca Bartimeu, care este un mare maestru, un mare maestru de rugăciune. El, Bartimeu, să ne fie exemplu cu credinţa sa concretă, insistentă şi curajoasă. Şi Sfânta Fecioară Maria, Fecioară în rugăciune, să ne înveţe să ne adresăm lui Dumnezeu cu toată inima, având încredere că el ascultă atent fiecare rugăciune.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Exprim apropierea mea miilor de migranţi, refugiaţi şi alţii care au nevoie de protecţie în Libia: nu vă uit niciodată; aud strigătele voastre şi mă rog pentru voi. Mulţi din aceşti bărbaţi, femei şi copii sunt supuşi unei violenţe inumane. Încă o dată cer comunităţii internaţionale să menţină promisiunile de a căuta soluţii obişnuite, concrete şi durabile pentru gestionarea fluxurilor migratoare în Libia şi în toată Mediterana. Şi cât de mult suferă cei care sunt respinşi! Există adevărate lagăre acolo. Trebuie să se pună capăt întoarcerii migranţilor în ţări nesigure şi să se dea prioritate ajutorării vieţilor umane pe mare cu dispozitive de salvare şi de debarcare previzibilă, să li se garanteze condiţii demne de viaţă, alternative la detenţie, parcursuri regulamentare de migraţie şi acces la procedurile de azil. Să ne simţim cu toţii responsabili de aceşti fraţi şi surori ai noştri, care de prea mulţi ani sunt victime ale acestor situaţii foarte grave. Să ne rugăm împreună pentru ei în tăcere.
Ieri la Brescia a fost beatificată sora Lucia a Neprihănitei, călugăriţă de la Slujitoarele Carităţii. Femeie blândă şi primitoare, decedată în 1954 la 45 de ani, după o viaţă dedicată slujirii aproapelui şi atunci când boala a slăbit-o în trup dar nu în spirit. Şi astăzi la Rimini este beatificată tânăra Sandra Sabattini, studentă la medicină, decedată la 22 de ani din cauza unui accident rutier. Tânără bucuroasă, animată de mare caritate şi de rugăciune zilnică, s-a dedicat cu entuziasm în slujba celor mai slabi urmând carisma slujitorului lui Dumnezeu don Oreste Benzi. Aplauze pentru cele două fericite. Toţi împreună!
Astăzi, Ziua Misionară Mondială, să privim la aceste două noi fericite ca la martore care au vestit evanghelia cu viaţa lor. Şi cu recunoştinţă adresez salutul meu atâtor misionari şi misionare - preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi laici - care îşi dedică în linia întâi energiile lor în slujba Bisericii, plătind personal - uneori cu preţ mare - mărturia lor. Şi fac asta nu pentru a face prozelitism, ci pentru a mărturisi evanghelia în viaţa lor în ţinuturile care nu-l cunosc pe Isus. Multe mulţumiri misionarilor! Şi pentru ei aplauze mari, toţi! Salut şi seminariştii de la Colegiul Urban.
Şi vă salut pe voi toţi, dragi romani şi pelerini din diferite ţări. Îndeosebi, salut comunitatea peruviană - multe steaguri din Peru! - care celebrează sărbătoarea lui Se?or de los Milagros. Şi Ieslea din acest an va fi din comunitatea peruviană. Aşa cum salut şi o comunitate filipineză din Roma; salut Centro Academico Romano Fundación (Spania); Fiicele Preasfintei Inimi a lui Isus reunite în capitul şi grupul Comunităţii Emanuel. În afară de asta, salut participanţii la "maratonul" de la Treviso la Roma şi pe cei care parcurg "Drumul" de la Sacra di San Michele până la Monte Sant'Angelo; pelerinajul ciclist în amintirea Sfântului Alois Guanella; salut credincioşii din Palmi, din Asola şi San Cataldo. Şi un salut special trimit participanţilor la Săptămâna Socială a Catolicilor Italieni, reuniţi la Taranto cu tema "Planeta pe care o sperăm".
Urez tuturor o duminică frumoasă. Timpul este frumos. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
