|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi celebrăm sărbătoarea Sfintei Familii a lui Isus, Maria şi Iosif. Evanghelia ne-o arată la templul din Ierusalim, pentru prezentarea Pruncului la Domnul (cf. Lc 2,22-40).
Ajunge la templu şi acolo aduce în dar oferta cea mai umilă şi simplă dintre cele prevăzute, ca mărturie a sărăciei sale. În sfârşit, Maria primeşte o profeţie: "O sabie îţi va străpunge sufletul" (v. 35). Ajung în sărăcie şi se întorc cu o încărcătură de suferinţă. Asta provoacă uimire: cum aşa, Familia lui Isus, unica familie din istorie care se poate lăuda că are în ea însăşi prezenţa lui Dumnezeu în carne şi oase, în loc să fie bogată, este săracă! În loc să fie ajutată, pare să fie împiedicată! În loc să fie lipsită de trude, este cufundată în mari dureri!
Ce anume spune asta familiilor noastre, acest mod de a trăi, istoria Sfintei Familii, săracă, împiedicată, cu mari dureri? Ne spune un lucru foarte frumos: Dumnezeu, pe care adesea ni-l imaginăm că se află dincolo de probleme, a venit pentru a locui în viaţa noastră cu problemele sale. El ne-a mântuit astfel: nu a venit deja adult, ci foarte mic; a trăit în familie, fiu al unei mame şi al unui tată; acolo a petrecut cea mai mare parte a timpului său, crescând, învăţând, într-o viaţă făcută din cotidianitate, ascundere şi tăcere. Şi nu a evitat dificultăţile, dimpotrivă, alegând o familie, o familie "expertă în suferinţă", şi spune familiilor noastre: "Dacă vă aflaţi în dificultăţi, eu ştiu ce anume simţiţi, am trăit asta: eu, mama mea şi tatăl meu am simţit asta pentru a spune şi familiei voastre: nu sunteţi singuri!".
Iosif şi Maria "erau uimiţi de lucrurile care se spuneau despre Isus" (cf. Lc 2,33), pentru că nu se gândeau că bătrânul Simeon şi profetesa Ana vor spune aceste lucruri. Erau uimiţi. Şi vreau să mă opresc asupra acestui lucru astăzi: asupra capacităţii de uimire. Capacitatea de uimire este un secret pentru a merge înainte bine în familie. Să nu ne obişnuim cu normalitatea lucrurilor. Să ştim înainte de toate să fim uimiţi de Dumnezeu, care ne însoţeşte. Şi apoi, să fim uimiţi în familie. Cred că este bine în cuplu să ştii să te uimeşti de soţ sau de soţie, de exemplu luându-l de mână şi privindu-l în ochi seara pentru câteva clipe, cu duioşie: uimirea te duce la duioşie, mereu. Este frumoasă duioşia în căsătorie. Şi apoi să ne uimim de miracolul vieţii, al copiilor, găsind timpul pentru a ne juca împreună cu ei şi pentru a-i asculta. Vă întreb pe voi, taţi şi mame: găsiţi timp pentru a vă juca împreună cu copiii? Pentru a-i duce la plimbare? Ieri am auzit la telefon o persoană şi am întrebat-o: "Unde eşti?" - "Sunt în piaţă, i-am dus la plimbare pe copiii mei". Aceasta este o frumoasă paternitate şi maternitate. Şi apoi, să ne uimim de înţelepciunea bunicilor. De atâtea ori, noi pe bunici îi scoatem afară din viaţă. Nu, bunicii sunt izvoare de înţelepciune. Să învăţăm să ne uimim de înţelepciunea bunicilor, de istoria lor. Bunicii care duc din nou viaţa la esenţial. În sfârşit, a ne uimi de propria istorie de iubire - fiecare dintre noi are propria istorie: Domnul ne-a făcut să mergem cu iubire, să ne uimim de acest lucru. Viaţa noastră are cu siguranţă aspecte negative, dar să ne uimim şi de bunătatea lui Dumnezeu de a merge cu noi, chiar dacă noi suntem aşa de nepricepuţi.
Maria, Regina familiei, să ne ajute să ne uimim: să cerem astăzi harul uimirii. Sfânta Fecioară Maria să ne ajute să ne uimim în fiecare zi de bine şi să ştim să-i învăţăm pe alţii frumuseţea uimirii.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Din păcate celebrarea Crăciunului în Nigeria a fost marcată de violenţe grave în statul Plateau, cu multe victime. Mă rog pentru ele şi pentru familiile lor. Fie ca Dumnezeu să elibereze Nigeria de aceste orori! Şi mă rog şi pentru cei care şi-au pierdut viaţa în explozia unui camion-cisternă în Liberia.
Să continuăm să ne rugăm pentru popoarele care suferă din cauza războaielor: martirizatul popor ucrainean, popoarele palestinian şi israelian, poporul sudanez şi atâtea altele. La sfârşitul unui an, să se aibă curajul de a se întreba: câte vieţi umane au fost frânte de conflictele armate? Câţi morţi? Şi câte distrugeri, câtă suferinţă, câtă sărăcie? Cine are interese în aceste conflicte, să asculte vocea conştiinţei. Şi să nu-i uităm pe martirizaţii Rohingya!
În urmă cu un an Papa Benedict al XVI-lea îşi încheia drumul său pământesc, după ce a slujit cu iubire şi înţelepciune Biserica. Simţim faţă de el atâta afect, atâta recunoştinţă, atâta admiraţie. Din cer să ne binecuvânteze şi să ne însoţească. Aplauze pentru Benedict al XVI-lea!
Salut pe toţi romanii, pelerinii, grupurile parohiale, asociaţiile şi tinerii. Astăzi adresez un salut special familiilor prezente aici şi celor conectate prin televiziune şi celelalte mijloace de comunicare. Să nu uităm că familia este celula fundamentală a societăţii: mereu trebuie apărată şi susţinută, mereu!
Salut echipa naţională italiană masculină de volei under 18; şi salut figuranţii de la ieslea vie din Marcellano, în Umbria.
Şi urez tuturor o duminică frumoasă. O binecuvântare familiilor voastre! Şi urez şi un sfârşit de an senin. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
