Papa Francisc: Angelus (13 februarie 2022)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În centrul Evangheliei liturgiei de astăzi sunt Fericirile (cf. Lc 6,20-23). Este interesant de observat că Isus, deşi era înconjurat de o mare mulţime, le proclamă îndreptându-se "spre discipolii săi" (v. 20). Le vorbeşte discipolilor. De fapt, Fericirile definesc identitatea discipolului lui Isus. Ele pot suna stranii, aproape de neînţeles pentru cel care nu este discipol; în timp ce, dacă ne întrebăm cum este un discipol al lui Isus, răspunsul sunt tocmai Fericirile. Să vedem prima, care este baza tuturor celorlalte: "Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu!" (v. 20). Fericiţi voi, cei săraci. Două lucruri spune Isus despre ai săi: că sunt fericiţi şi că sunt săraci; ba chiar, că sunt fericiţi pentru că sunt săraci.
În ce sens? În sensul că discipolul lui Isus nu găseşte bucuria sa în bani, în putere sau în alte bunuri materiale, ci în darurile pe care le primeşte în fiecare zi de la Dumnezeu: viaţa, creaţia, fraţii şi surorile, şi aşa mai departe. Sunt daruri ale vieţii. Şi bunurile pe care le are, este bucuros să le împărtăşească, pentru că trăieşte în logica lui Dumnezeu. Şi care este logica lui Dumnezeu? Gratuitatea. Discipolul a învăţat să trăiască în gratuitate. Această sărăcie este şi o atitudine faţă de sensul vieţii, pentru că discipolul lui Isus nu crede că îl are, că ştie deja totul, ci ştie că trebuie să înveţe în fiecare zi. Discipolul lui Isus, pentru că are această atitudine, este o persoană umilă, deschisă, străină de prejudecăţi şi de rigidităţi.
Era un exemplu frumos în Evanghelia de duminica trecută: Simon Petru, pescar expert, primeşte invitaţia lui Isus de a arunca năvoadele la o oră neobişnuită; şi după aceea, plin de uimire pentru pescuirea miraculoasă, părăseşte barca şi toate bunurile sale pentru a-l urma pe Domnul. Petru se dovedeşte docil părăsind toate, şi astfel devine discipol. În schimb, cel care este prea alipit de propriile idei, de propriile siguranţe, cu greu îl urmează pe Isus cu adevărat. Îl urmează un pic, numai în lucrurile în care "este de acord cu El şi El este de acord cu mine", dar după aceea, pentru restul, nu merge. Şi acesta nu este un discipol. Şi astfel cade în tristeţe. Devine trist pentru că nu merg lucrurile aşa cum vrea el, pentru că realitatea iese din schemele sale mentale şi se simte nesatisfăcut. În schimb, discipolul ştie să se pună în discuţie, ştie să-l caute pe Dumnezeu cu umilinţă în fiecare zi, şi asta îi permite să intre în realitate, percepându-i bogăţia şi complexitatea.
Cu alte cuvinte, discipolul acceptă paradoxul Fericirilor: ele declară că este fericit, cel care este sărac, cel care duce lipsă de atâtea lucruri şi recunoaşte asta. Omeneşte, suntem înclinaţi să gândim într-un alt mod: este fericit cel care este bogat, cel care este sătul de bunuri, cel care primeşte aplauze şi este invidiat de munţi, cel care are toate siguranţele. Dar aceasta este o gândire lumească, nu este gândirea Fericirilor! Dimpotrivă, Isus declară falimentar succesul lumesc, deoarece se sprijină pe un egoism care umflă şi apoi lasă golul în inimă. În faţa paradoxului Fericirilor discipolul se lasă pus în criză, conştient că nu Dumnezeu trebuie să intre în logicile noastre, ci noi în logicile sale. Acest lucru cere un drum, uneori obositor, dar însoţit mereu de bucurie. Pentru că discipolul lui Isus este bucuros cu bucuria care îi vine de la Isus. Pentru că, să ne amintim, primul cuvântul pe care Isus îl spune este: fericiţi; de aici numele Fericirilor. Acesta este sinonimul discipolilor lui Isus. Domnul, eliberându-ne din sclavia egocentrismului, desface închiderile noastre, topeşte împietrirea noastră şi ne deschide fericirea adevărată, care adesea se află acolo unde noi nu o gândim. El conduce viaţa noastră, nu noi, cu preconcepţiile noastre sau cu exigenţele noastre. În sfârşit, discipolul este cel care se lasă condus de Isus, care îşi deschide inima lui Isus, îl ascultă şi urmează calea sa.
Aşadar, putem să ne întrebăm: eu - fiecare dintre noi - am disponibilitatea discipolului? Sau mă comport cu rigiditatea celui care se simte în ordine, a celui care se simte bine, a celui care se simte deja sosit? Mă las "desfăcut înăuntru" de paradoxul Fericirilor, sau rămân în perimetrul ideilor mele? Şi după aceea, cu logica Fericirilor, dincolo de trude şi de dificultăţi, simt bucuria de a-l urma pe Isus? Aceasta este caracteristica importantă a discipolului: bucuria inimii. Să nu uităm: bucuria inimii. Aceasta este piatra de comparaţie pentru a şti dacă o persoană este discipol: are bucuria în inimă? Eu am bucuria în inimă? Acesta este punctul.
Sfânta Fecioară Maria, prima discipolă a Domnului, să ne ajute să trăim ca discipoli deschişi şi bucuroşi.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Ştirile care vin din Ucraina sunt foarte îngrijorătoare. Încredinţez mijlocirii Fecioarei Maria şi conştiinţei responsabililor politici fiecare efort pentru pace. Să ne rugăm în tăcere.
Vă salut din inimă pe voi toţi, romani şi pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări.
Îndeosebi, salut credincioşii din Funchal e Estreito de Câmara de Lobos, din Insula Madeira, în Portugalia; precum şi cei din Perugia şi Catanzaro.
Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
