Papa Francisc: Angelus (10 octombrie 2021)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Liturgia de astăzi ne propune întâlnirea dintre Isus şi un om care "avea multe bogăţii" (Mc 10,22) şi care a trecut în istorie "tânărul bogat" (cf. Mt 19,20-22). Nu ştim numele. În realitate, Evanghelia lui Marcu vorbeşte despre el ca despre "unul", fără a-i spune vârsta şi numele, pentru a ne sugera că în acel om putem să ne vedem cu toţii, ca într-o oglindă. De fapt, întâlnirea sa cu Isus ne permite să facem un test despre credinţă. Eu, citind asta, îmi fac un test despre credinţa mea.
Acel ins începe cu o întrebare: "Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" (v.17). Să observăm verbele pe care le foloseşte: a trebui să facă - pentru a moşteni. Iată religiozitatea sa: o datorie, un a face pentru a moşteni; "eu fac ceva pentru a obţine ceea ce îmi foloseşte". Însă acesta este un raport comercial cu Dumnezeu, un do ut des. În schimb, credinţa nu este un rit rece şi mecanic, un "trebuie-fac-obţin". Este problemă de libertate şi de iubire. Credinţa este problemă de libertate, este problemă de iubire. Iată un prim test: ce este pentru mine credinţa? Dacă este îndeosebi o datorie sau o monedă de schimb, suntem în afara drumului, pentru că mântuirea este un dar şi nu o datorie, este gratuită şi nu se poate cumpăra. Primul lucru care trebuie făcut este să ne eliberăm de o credinţă comercială şi mecanică, ce insinuează imaginea falsă a unui Dumnezeu contabil, un Dumnezeu controlor, nu tată. Şi de atâtea ori în viaţă putem trăi acest raport de credinţă "comercială": eu fac asta pentru ca Dumnezeu să-mi dea asta.
Al doilea pasaj, Isus îl ajută pe acel om oferindu-i faţa adevărată a lui Dumnezeu. De fapt - spune textul - "l-a privit fix" şi "l-a îndrăgit" (v. 21): acesta este Dumnezeu! Iată de unde se naşte şi se renaşte credinţa: nu dintr-o datorie, nu din ceva de făcut sau de plătit, ci dintr-o privire de iubire de primit. Astfel viaţa creştină devine frumoasă, dacă nu se bazează pe capacităţile noastre şi pe proiectele noastre, ci se bazează pe privirea lui Dumnezeu. Credinţa ta, credinţa mea este obosită? Vrei s-o revigorezi? Caută privirea lui Dumnezeu: pune-te în adoraţie, lasă-te iertat la Spovadă, stai în faţa Răstignitului. Aşadar, lasă-te iubit de El. Acesta este începutul credinţei: a ne lăsa iubiţi de El, care este tată.
După întrebare şi privire este - al treilea şi ultimul pasaj - o invitaţie a lui Isus, care spune: "Un singur lucru îţi lipseşte". Ce îi lipsea acelui om bogat? Darul, gratuitatea: "Mergi, vinde ceea ce ai, dă săracilor" (v. 21). Este ceea ce probabil ne lipseşte şi nouă. Adesea facem minimul indispensabil, în timp ce Isus ne invită la maximul posibil. De câte ori ne mulţumim cu obligaţiile - preceptele, vreo rugăciune şi atâtea lucruri de acest fel - în timp ce Dumnezeu, care ne dă viaţa, ne cere elanuri de viaţă! În Evanghelia de astăzi se vede bine această trecere de la datorie la dar; Isus începe amintind poruncile: "Să nu ucizi, să nu comiţi adulter, să nu furi..." şi aşa mai departe (v. 19), şi ajunge la propunerea pozitivă: "Mergi, vinde, dă, urmează-mă!" (cf. v. 21). Credinţa nu se poate limita la nu-uri, pentru că viaţa creştină este un da, un da de iubire.
Iubiţi fraţi şi surori, o credinţă fără dar, o credinţă fără gratuitate este o credinţă incompletă, este o credinţă slabă, o credinţă bolnavă. Am putea s-o comparăm cu o mâncare bogată şi hrănitoare căreia îi lipseşte însă gustul, sau la un meci jucat mai mult sau mai puţin bine dar fără gol: nu, nu merge, lipseşte "sarea". O credinţă fără dar, fără gratuitate, fără fapte de caritate la sfârşit ne face trişti: ca acel om care, deşi privit cu iubire de Isus personal, s-a întors acasă "abătut" şi "întunecat la faţă" (v. 22). Astăzi putem să ne întrebăm: "La ce punct se află credinţa mea? O trăiesc ca pe un lucru mecanic, ca pe un raport de datorie sau de interes cu Dumnezeu? Îmi amintesc s-o alimentez lăsându-mă privit şi iubit de Isus?". A ne lăsa priviţi şi iubiţi de Isus; a lăsa ca Isus să ne privească, să ne iubească. "Şi, atras de El, corespund cu gratuitatea, cu generozitate, cu toată inima?"
Fecioara Maria, care i-a spus lui Dumnezeu un da total, un da fără dar - nu este uşor de spus da-uri fără dar: Fecioara a făcut aşa, un da fără dar - să ne facă să gustăm frumuseţea de a face din viaţă un dar.
__________________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Şi astăzi am bucuria de a anunţa proclamarea de noi fericiţi. Ieri, la Napoli, a fost beatificată Maria Lorenza Longo, soţie şi mamă de familie din secolul al XVI-lea. Rămasă văduvă, a întemeiat, la Napoli, Spitalul Incurabililor şi pe Clarisele Capucine. Femeie cu mare credinţă şi intensă viaţă de rugăciune, s-a dedicat pentru necesităţile săracilor şi ale suferinzilor. Apoi, astăzi, la Tropea, în Calabria, a fost beatificat părintele Francesco Mottola, fondator al Oblaţilor şi Oblatelor Preasfintei Inimi, mort în 1969. Păstor zelos şi vestitor neobosit al Evangheliei, a fost martor exemplar al unei preoţii trăite în caritate şi în contemplaţie. Aplauze pentru aceşti noi fericiţi!
Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mentale, aş vrea să-i amintesc pe fraţii şi surorile care suferă de tulburări mentale precum şi victimele, adesea tineri, sinuciderii. Să ne rugăm pentru ei şi pentru familiile lor, pentru ca să nu fie lăsaţi singuri şi nici discriminaţi, ci primiţi şi susţinuţi.
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări: familii, grupuri, asociaţii şi pe fiecare credincios. Îndeosebi, salut credincioşii din Bussolengo şi cei din Novoli; pe candidaţii la Mir din Parohia Învierii din Roma şi Cooperativa del Sole din Corbetta. Văd că sunt şi din Montella şi îi salut... Cu imaginea sorei Bernadetta. Să ne rugăm pentru canonizarea grabnică.
Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
