© Vatican Media
Papa Francisc: Angelus (11 februarie 2024)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia ne prezintă astăzi vindecarea unui lepros (cf. Mc 1,40-45). Bolnavului, care îl imploră, Isus îi răspunde: "Vreau, curăţă-te!" (v. 41). Rosteşte o frază foarte simplă, pe care o pune imediat în practică. De fapt, "îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat" (v. 42). Iată stilul lui Isus cu acela care suferă: puţine cuvinte şi fapte concrete.

De atâtea ori, în evanghelie, îl vedem comportându-se astfel faţă de cel care suferă: surdomuţi (cf. Mc 7,31-37), paralitici (cf. Mc 2,1-12) şi atâţia alţi nevoiaşi (cf. Mc 5). Mereu face aşa: vorbeşte puţin şi după cuvinte urmează imediat acţiunile: se apleacă, ia de mână, vindecă. Nu se lungeşte în discursuri sau interogatorii, cu atât mai puţin în pietisme şi sentimentalisme. Demonstrează mai degrabă pudoarea delicată a celui care ascultă atent şi acţionează cu grijă, de preferat fără să bată la ochi.

Este un mod minunat de a iubi, şi cât de bine ne face să ni-l imaginăm şi să-l asimilăm! Să ne gândim şi la momentul în care ni se întâmplă să întâlnim persoane care se comportă astfel: sobre în cuvinte, dar generoase în acţiune; fără a voi să se expună, dar gata să se facă folositoare; eficace în a ajuta, pentru că sunt dispuse să asculte. Prieteni şi prietene cărora li se poate spune: "Vrei să mă asculţi?", "Vrei să mă ajuţi?", cu încrederea de a auzi răspunzându-i-se, aproape cu cuvintele lui Isus: "Da, vreau, sunt aici pentru tine, pentru a te ajuta!". Această concreteţe este cu atât mai importantă într-o lume, ca a noastră, în care ni se pare că intră tot mai mult o virtualitate evanescentă a relaţiilor.

Să ascultăm, în schimb, cum ne provoacă cuvântul lui Dumnezeu: "Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte şi de hrana de toate zilele şi cineva dintre voi le-ar spune: «Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!», dar nu le daţi cele necesare pentru trup, ce folos?" (Iac 2,15-16). Asta o spune apostolul Iacob. Iubirea are nevoie de concreteţe, iubirea are nevoie de prezenţă, de întâlnire, are nevoie de timp şi spaţiu dăruite: nu se poate reduce la cuvinte frumoase, la imagini pe un ecran, la selfie al unui moment sau la mesaje grăbite. Sunt instrumente utile, care pot ajuta, dar nu sunt suficiente iubirii, nu pot înlocui prezenţa concretă.

Să ne întrebăm astăzi: Eu ştiu să mă pun în ascultarea persoanelor, sunt disponibil la cererile lor bune? Sau prezint scuze, amân, mă ascund în spatele cuvintelor abstracte şi inutile? Concret, când a fost ultima dată când am mers să vizitez o persoană singură sau bolnavă - fiecare să-şi răspundă în inimă -, sau când a fost ultima dată când am schimbat programele mele pentru a merge în întâmpinarea necesităţilor celui care îmi cerea ajutor?

Maria, promptă în a avea grijă, să ne ajute să fim pregătiţi şi concreţi în iubire.

______________

După Angelus

Astăzi a fost canonizată María Antonia de Paz y Figueroa, o sfântă argentiniană. Aplauze pentru noua sfântă!

Se celebrează astăzi, în comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, Ziua Mondială a Bolnavului, care în acest an atrage atenţia asupra importanţei relaţiilor în boală. Primul lucru de care avem nevoie atunci când suntem bolnavi este apropierea persoanelor dragi, a lucrătorilor sanitari şi, în inimă, apropierea lui Dumnezeu. Toţi suntem chemaţi să devenim aproapele pentru cel care suferă, să vizităm bolnavii, aşa cum ne învaţă Isus în evanghelie. Pentru aceasta astăzi vreau să exprim tuturor persoanelor bolnave sau mai fragile apropierea mea şi cea a întregii Biserici. Să nu uităm stilul lui Dumnezeu: apropiere, compătimire şi duioşie.

Dar în această zi, fraţilor şi surorilor, nu putem reduce la tăcere faptul că există atâtea persoane, astăzi, cărora le este negat dreptul la îngrijiri, aşadar, dreptul la viaţă! Mă gândesc la cei care trăiesc în sărăcie extremă; dar mă gândesc şi la teritoriile de război: acolo sunt încălcate în fiecare zi drepturi umane fundamentale! Este intolerabil. Să ne rugăm pentru martirizata Ucraina, pentru Palestina şi Israel, să ne rugăm pentru Myanmar şi pentru toate popoarele martirizate de război.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări. Îndeosebi, salut credincioşii din Moral de Calatrava şi Burgos (Spania), cei din Brazilia şi din Portugalia; corul şi orchestra de tineri din Mostar; Şcoala din Vila Pouca de Aguiar (Portugalia).

Salut credincioşii din Enego şi din Rogno, voluntarii de la Sanctuarul "Sfânta Ana" din Vinadio, Corul din Eraclea şi Asociaţia "Santa Paola Frassinetti" din San Calogero. Salut tinerii din Lodi, Petosino şi Torri di Quartesolo; candidaţii la Mir din Malta, Lallio şi Almenno San Salvatore; elevii de la Institutul "Sfântul Ambroziu" al salezienilor din Milano şi Micul Cor de Copii din Piov?ne Rocchette; precum şi grupul de la "Radio Mater", cu ocazia celei de-a 30-a aniversări.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗