|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În această a doua duminică din Advent, evanghelia ne vorbeşte despre Ioan Botezătorul, precursorul lui Isus (cf. Mc 1,1-8), şi ni-l descrie ca "glasul unuia care strigă în deşert" (v. 3). Deşertul, loc gol, unde nu se comunică, şi glasul, mijloc pentru a vorbi, par două imagini contradictorii, dar în Botezătorul se unesc.
Deşertul. Ioan predică acolo, pe lângă fluviul Iordan, aproape de punctul în care poporul său, cu multe secole înainte, a intrat în ţara promisă (cf. Ios 3,1-17). Făcând astfel, este ca şi cum ar spune: pentru a-l asculta pe Dumnezeu trebuie să ne întoarcem în locul în care timp de patruzeci de ani el a însoţit, a protejat şi a educat poporul său, în deşert. El este locul tăcerii şi al esenţialităţii, unde nu ne putem permite să pierdem vremea în lucruri inutile, ci trebuie să ne concentrăm pe ceea ce este indispensabil pentru a trăi.
Şi aceasta este o amintire mereu actuală: pentru a înainta pe drumul vieţii este necesar să ne despuiem de acel "mai mult", pentru că a trăi bine nu înseamnă a ne umple cu lucruri inutile, ci a ne elibera de ceea ce este superfluu, pentru a săpa în adâncul nostru, pentru a percepe ceea ce este cu adevărat important în faţa lui Dumnezeu. Numai dacă, prin tăcere şi rugăciune, îi facem spaţiu lui Isus, care este Cuvântul Tatălui, vom şti să ne eliberăm de poluarea cuvintelor zadarnice şi a bârfelor. Tăcerea şi sobrietatea - în cuvinte, în folosirea lucrurilor, a mass-media şi a social - nu sunt numai "floricele" sau virtuţi, sunt elemente esenţiale ale vieţii creştine.
Şi ajungem la a doua imagine, glasul. El este instrumentul cu care manifestăm ceea ce gândim şi purtăm în inimă. Aşadar, înţelegem că este foarte legat cu tăcerea, pentru că exprimă ceea ce maturează înăuntru, din ascultarea a ceea ce sugerează Duhul. Fraţilor şi surorilor, dacă nu ştim să tăcem, este greu să avem ceva bun de zis; în timp ce, cu cât este mai atentă tăcerea, cu atât mai puternic este cuvântul. În Ioan Botezătorul acel glas este legat cu genuinul experienţei sale şi cu limpezimea inimii sale.
Putem să ne întrebăm: Ce loc are tăcerea în zilele mele? Este o tăcere goală, eventual oprimantă, sau un spaţiu de ascultare, de rugăciune, unde să păstrăm inima? Viaţa mea este sobră sau plină de lucruri superflue? Chiar dacă înseamnă a merge împotriva curentului, să valorizăm tăcerea, sobrietate şi ascultarea. Maria, Fecioară a tăcerii, să ne ajute să iubim deşertul, pentru a deveni glasul credibil care îl vesteşte pe Fiul său care vine.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
În urmă cu 75 de ani, la 10 decembrie 1948, era semnată Declaraţia Universală a Drepturilor Umane. Ea este ca o cale măiastră, pe care au fost făcuţi mulţi paşi înainte, dar mai lipsesc încă atâţia, şi uneori, din păcate, se întoarce. Angajarea pentru drepturile umane nu este terminată niciodată! În această privinţă, sunt aproape de toţi cei care, fără proclamaţii, în viaţa concretă de fiecare zi, luptă şi plătesc personal pentru a apăra drepturile celui care nu contează.
Mă bucur pentru eliberarea unui număr semnificativ de prizonieri armeni şi azeri. Privesc cu mare speranţă la acest semn pozitiv pentru relaţiile dintre Armenia şi Azerbaidjan, pentru pacea în Caucazul de Sud, şi încurajez părţile şi liderii lor să încheie cât mai devreme Tratatul de pace.
Peste câteva zile se vor încheia lucrările de la COP28 despre climă, în desfăşurare la Dubai. Vă cer să ne rugăm ca să se ajungă la rezultate bune pentru îngrijirea casei noastre comune şi pentru protejarea populaţiilor.
Şi să continuăm să ne rugăm pentru populaţiile care suferă din cauza războiului. Mergem spre Crăciun: Vom fi capabili, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facem paşi concreţi de pace? Nu este uşor, ştim asta. Anumite conflicte au rădăcini istorice profunde. Dar avem şi mărturia bărbaţilor şi a femeilor care au lucrat cu înţelepciune şi răbdare pentru convieţuirea paşnică. Să se urmeze exemplul lor! Să se facă orice angajare pentru a înfrunta şi a înlătura cauzele conflictelor. Şi între timp - cu privire la drepturile umane - să se protejeze civilii, spitalele, locurile de cult, să fie eliberaţi ostaticii şi să fie garantate ajutoarele umanitare. Să nu uităm martirizata Ucraina, Palestina, Israelul.
Asigur rugăciunea mea şi pentru victimele incendiului petrecut în urmă cu două zile în spitalul din Tivoli.
Vă salut cu afect pe voi toţi, romani şi pelerini din Italia şi din alte părţi ale lumii, îndeosebi credincioşii din San Nicola Manfredi, scoutiştii adulţi din Scafati şi grupurile de tineri din Nevoli, Gerenzano şi Rovigo.
Urez tuturor duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
