Papa Benedict al XVI-lea
Scrisoare apostolică în formă de motu proprio
"Ministrorum institutio"
cu care este modificată constituţia apostolică Pastor bonus
şi se transferă competenţa asupra seminariilor de la Congregaţia pentru Educaţia Catolică la Congregaţia pentru Cler
Formarea slujitorilor sacri a fost printre principalele preocupări ale Părinţilor de la Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, care au scris: "Conciliul Ecumenic, ştiind bine că reînnoirea dorită a întregii Biserici depinde în mare măsură de slujirea preoţească însufleţită de spiritul lui Cristos, afirmă solemn extrema importanţă a formării preoţeşti" (Decretul Optatam totius, 1). În acest context, can. 232 CIC revendică Bisericii "dreptul propriu şi exclusiv" de a se ocupa de formarea celor care sunt destinaţi la slujirile sacre, ceea ce are loc de regulă în Seminarii, o instituţie voită de Conciliul Tridentin, care a decretat ca în toate diecezele să fie instituit un "Seminarium perpetuum" (Sesiunea a XXIII-a [15 iulie 1563], can. XVIII), prin care Episcopul să se ocupe să "alere et religiose educare et ecclesiasticis disciplinis instituere" pe candidaţii la Preoţie.
Primul organism cu caracter universal, cu rolul de a se ocupa de întemeierea, de conducerea şi de administrarea Seminariilor, de care "sunt strâns legate destinele Bisericii" (Leon al XIII-lea, Ep. Paternae providaeque [18 septembrie 1899]: AAS 32 [1899-1900], 214), a fost întocmai Congregatio Seminariorum, instituită de Benedict al XIII-lea cu Constituţia Creditae Nobis (9 mai 1725: Bullarium Romanum XI, 2, pag. 409-412). Ea s-a stins cu trecerea timpului şi Seminariile au continuat să fie obiect de îngrijiri deosebite din partea Sfântului Scaun prin intermediul Sfintei Congregaţii a Conciliului (astăzi Congregaţia pentru Cler) sau şi a Sfintei Congregaţii a Episcopilor şi Călugărilor, şi, din 1906, numai prin intermediul acesteia din urmă. Sfântul Pius al X-lea, cu Constituţia apostolică Sapienti consilio (29 iunie 1908: AAS 1 [1909], 7-19), a rezervat jurisdicţia asupra Seminariilor Sfintei Congregaţii Consistoriale, pe lângă care a fost înfiinţat un oficiu special (cf. AAS 1 [1909], 9-10, 2o, 3).
Benedict al XVI-lea, cu Motu proprio "Seminaria clericorum" (4 noiembrie 1915: AAS 7 [1915], 493-495), unind Oficiul pentru Seminarii înfiinţat pe lângă Sfânta Congregaţie Consistorială şi Sfânta Congregaţie a Studiilor, a creat un nou Dicaster, care a luat numele de Sacra Congregatio de Seminariis et Studiorum Universitatibus. Sfântul Părinte a motivat decizia pentru că era preocupat de numărul crescând al problemelor şi de importanţa oficiului: "Verum cum apud hanc Sacram Congregationem negotiorum moles praeter modum excrevit, et Seminariorum cum maiorem in dies operam postulet, visum est Nobis ad omnem eorum disciplinam moderandam novum aliquod consilium inire" (AAS 7 [1915], 494).
Noul Dicaster, adică Sacra Congregatio de Seminariis et Studiorum Universitatibus, a fost primi în Codex Iuris Canonici din 1917, la can. 256, şi în acelaşi Cod formarea clericilor a fost inserată ca titlul al XXI-lea, De Seminariis, în partea a IV-a, De Magisterio ecclesiastico, din cartea a III-lea, De rebus.
Este semnificativ de afirmat că, în timpul redactării noului Cod, s-a discutat cu privire la oportunitatea de a păstra aceeaşi dispunere, însă, la sfârşit, s-a părut mai potrivit să se pună întreaga normativă, ca introducere, înaintea tratării despre clerici. Deci normele şi directivele despre Seminarii au fost inserate în cartea a II-a, partea I, titlul al III-lea, cap. I, cu denumirea potrivită "Formarea clericilor" (cf. can. 232-264 CIC). Noua situare este semnificativă, fără îndoială, iar titlul (De clericorum institutione) deosebit de potrivit, deoarece cuprinde în felul acesta formarea integrală care trebuie dată viitorilor slujitori ai Domnului: formare nu numai doctrinală, ci şi umană, spirituală, ascetică, liturgică şi pastorală.
Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican aminteşte din nou că "Seminariile mari sunt necesare pentru formarea sacerdotală" (Decretul Optatam totius, 4) şi formarea care trebuie dată în Seminarul mare este în mod specific sacerdotală, adică rânduită, din punct de vedere spiritual şi pastoral, pentru slujirea sacră: "Educarea seminariştilor trebuie să tindă spre formarea unor adevăraţi păstori sufleteşti, după modelul Domnului nostru Isus Cristos, Învăţătorul, Preotul şi Păstorul" (ibidem).
În acest sens: "Tinerii care vor să se apropie de Preoţie să primească în seminarul mare o educaţie spirituală adecvată şi să fie instruiţi cu privire la îndatoririle proprii, pe toată durata formării sau, dacă Episcopul diecezan apreciază că circumstanţele cer aceasta, cel puţin timp de patru ani" (can. 235 § 1 CIC).
Deci Seminariile, conform Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican şi Codului de Drept Canonic din 1983, fac parte din domeniul "formării clericilor", care pentru a fi adevărată şi eficace trebuie întărească formarea permanentă cu formarea seminarială "... tocmai pentru că formarea permanentă este o continuare a celei din Seminar...", aşa cum a afirmat veneratul meu Predecesor, fericitul Ioan Paul al II-lea, în Exortaţia apostolică Pastores dabo vobis (25 martie 1992): "Formarea permanentă a preoţilor... este continuarea naturală şi absolut necesară a acelui proces de structurare a personalităţii preoţeşti care a început şi s-a dezvoltat în seminar... prin itinerarul formativ în vederea hirotonirii. Este deosebit de importantă perceperea şi respectarea legăturii intrinsece existente între formarea care precede hirotonirea şi cea care urmează după aceea. În realitate, dacă ar exista o discontinuitate sau chiar o diferenţă între aceste două faze formative, imediat ar apărea consecinţe grave asupra activităţii pastorale şi asupra comuniunii frăţeşti dintre preoţi, în special între cei de vârste diferite. Formarea permanentă nu înseamnă o repetare a celei dobândite în seminar, pur şi simplu revăzută sau amplificată prin noi sugestii aplicative. Ea se desfăşoară prin conţinuturi şi mai ales prin metode relativ noi, ca o realitate vitală şi unitară care, în progresul său - fixându-şi rădăcinile în formarea seminarială - recere adaptări, aduceri la zi şi modificări, fără însă a suferi rupturi sau discontinuităţi. Şi invers, încă din seminarul mare trebuie pregătită viitoarea formare permanentă precum şi deschiderea sufletului şi dorinţei faţă de ea a viitorilor preoţi, demonstrându-i necesitatea, avantajele şi spiritul, şi asigurând condiţiile realizării sale. Tocmai datorită faptului că formarea permanentă este o continuare a celei din seminar, scopul său nu poate fi o simplă atitudine ca să spunem aşa profesională, obţinută prin învăţarea unor tehnici pastorale noi. Ea trebuie mai curând să păstreze viu un proces general şi integral de maturizare continuă prin aprofundarea fie a fiecăreia dintre dimensiunile formării - umană, spirituală, intelectuală şi pastorală -, fie a relaţiei lor intime, vii şi specifice, pornind de la iubirea pastorală şi în relaţie cu ea" (n. 71: AAS 84 [1992], 782-783).
De aceea, consider oportun să încredinţez Congregaţiei pentru Cler promovarea şi conducerea a tot ceea ce se referă la formarea, viaţa şi slujirea preoţilor şi a diaconilor: de la pastoraţia vocaţională şi selectarea candidaţilor la Ordinele sacre, inclusiv formarea lor umană, spirituală, doctrinală şi pastorală în Seminarii şi în respectivele centre pentru diaconii permanenţi (cf. can. 236, 1o CIC), până la formarea lor permanentă, inclusiv condiţiile de viaţă şi modalităţile de exercitare a slujirii şi asigurarea şi asistenţa lor socială.
Prin urmare, în lumina acestor reflecţii, după ce am examinat cu grijă toate lucrurile şi am cerut părerea persoanelor experte, stabilesc şi decretez ceea ce urmează:
Art. 1
"Congregatio de Institutione Catholica (de Seminariis atque Studiorum Institutis)" asumă numele de "Congregatio de Institutione Catholica (de Studiorum Institutis)".
Art. 2
Art. 112 din Constituţia apostolică Pastor bonus este înlocuită cu textul următor: "Congregaţia exprimă şi traduce în practică grija Scaunului Apostolic cu privire la promovarea şi orânduirea educaţiei catolice".
Art. 3
Este abrogat articolul 113 din Constituţia apostolică Pastor bonus.
Art. 4
Art. 93 din Constituţia apostolică Pastor bonus este înlocuit cu textul următor:
"§ 1. Rămânând neatins dreptul Episcopilor şi al Conferinţelor lor, Congregaţia se ocupă de acele materii care se referă la preoţii şi diaconii din clerul secular cât priveşte fie persoanele lor, fie slujirea lor pastorală, fie ceea ce le este necesar pentru exercitarea acestei slujiri, şi în toate aceste probleme le oferă Episcopilor ajutorul oportun.
§ 2. Congregaţia exprimă şi traduce în practică grija Scaunului Apostolic cu privire la formarea celor care sunt chemaţi la Ordinele sacre".
Art. 5
Textul art. 94 din Constituţia apostolică Pastor bonus este înlocuit cu următorul:
"§ 1. Îi asistă pe Episcopi pentru ca în Bisericile lor să fie cultivate cu cea mai mare angajare vocaţiile la slujirile sacre şi în seminarii, care trebuie instituite şi conduse conform dreptului, seminariştii să fie educaţi corespunzător cu o solidă formare fie umană şi spirituală, fie doctrinală şi pastorală.
§ 2. Veghează cu atenţie convieţuirea şi conducerea din seminarii pentru ca să răspundă pe deplin exigenţelor educaţiei sacerdotale, iar superiorii şi profesorii să contribuie, cât mai mult posibil, cu exemplul vieţii şi doctrina dreaptă la formarea personalităţii slujitorilor sacri.
§ 3. În afară de asta, ei îi revine să înfiinţeze seminariile interdiecezane şi să aprobe statutele lor".
Art. 6
Congregaţia pentru Educaţia Catolică este competentă pentru orânduirea studiilor academice de filozofie şi de teologie, după ce a ascultat părerea Congregaţiei pentru Cler, în ceea ce este respectiv competentă.
Art. 7
Opera Pontificală a Vocaţiilor Sacerdotale (cf. Motu Proprio a lui Pius al XII-lea, din data de 4 noiembrie 1941) este transferată la Congregaţia pentru Cler.
Art. 8
Din motivul materiei, Prefectul Congregaţiei pentru Cler prezidează ex officio Comisia interdicasterială permanentă "Pentru formarea candidaţilor la Ordinele sacre", constituită conform Constituţiei apostolice Pastor bonus, art. 21, § 2, din care face parte şi Secretarul.
Art. 9
Comisia interdicasterială "Pentru o distribuire mai egală a preoţilor în lume" este suprimată.
Art. 10
Ziua de intrare în vigoare a acestor norme, procedurile în pendinte la Congregaţia pentru Educaţia Catolică despre materiile de competenţă transferate aici vor fi transmise Congregaţiei pentru Cler şi vor fi definite de ea.
Tot ceea ce am deliberat cu această Scrisoare apostolică în formă de Motu Proprio, poruncesc să fie respectat în toate părţile sale, în pofida oricărui lucru contrar, chiar dacă este vrednic de menţionare specială, şi stabilesc să fie promulgat prin publicarea în cotidianul Scaunului Apostolic "L'Osservatore romano", intrând în vigoare după cincisprezece zile de la promulgare.
Dat la Roma, la Sfântul Petru, 16 ianuarie a anului 2013, al optulea al pontificatului
Benedict al XVI-lea
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
