Ziua de naştere, alegerea pentru Pontificat
şi începutul ministeriului petrin
"În bucuria Domnului înviat, încrezători în ajutorul său permanent, să mergem înainte": în acest mod, abia ales, se adresa romanilor şi lumii Sfântul Părinte. În acelaşi mod se poate spune foarte bine astăzi, sărbătorind această aniversare "rotundă", care îl plasează printre pontifii cei mai longevivi. În aceste cuvinte simple se desfăşoară probabil şi linia pontificatului, ajuns de acum la sfârşitul celui de-al şaptelea an. Este vorba de ani acceleraţi în Biserică şi într-o lume, e adevărat globalizată, dar la fel de dezorientată. Acestei dezorientări, agravate de criza financiară şi de incertitudine, Benedict al XVI-lea i-a adus în atenţie elementele fundamentale. A vorbit în termeni deosebit de incisivi Occidentului şi Bisericilor din ţările occidentale, dar a privit în mod constant şi la cele mai tinere şi exuberante Biserici precum şi la popoarele din Africa, din America Centrală şi de Sud, dar şi din Asia.
La 19 aprilie 2005 se definea pe sine ca fiind "un umil lucrător în via Domnului". În realitate era foarte conştient de munca abundentă şi încă de atunci o îndreptase pe trei linii care vor ieşi în evidenţă şi anul acesta. Este vorba mai întâi de linia Conciliului, pe atunci la patruzeci de ani de la încheiere, astăzi la cincizeci de ani de la începutul său. Sunt într-adevăr mulţi ani, ocupând spaţiul a două generaţii. Este corect pe de o parte a observa evenimentul în corecta sa perspectivă istorică, pe de altă parte a aduna şi a proiecta spre viitor indicaţiile sale. Forţa propulsivă a Conciliului al II-lea din Vatican, aşa cum a explicat Papa Benedict al XVI-lea în numeroase împrejurări, este tocmai dinamismul evanghelizării într-o lume "modernă" şi, astăzi, "post"- modernă şi mult mai confuză.
Iată deci semnificaţia angajării pentru "noua evanghelizare", pe care Sfântul Părinte o relansează şi pe care se bazează întocmai continuitatea pontificatelor de după Conciliu. De fapt, Papa Paul al VI-lea a oferit, în Evangelii nuntiandi, direcţia ei, iar Ioan Paul al II-lea a mărturisit "o Biserică mai curajoasă, mai liberă, mai tânără". Există totodată şi temele prezenţei în lume a laicităţii "sănătoase" şi a dialogului intercultural asupra cărora Benedict al XVI-lea, în dialog cu cultura, a dezvoltat un magisteriu important.
Cu puţine săptămâni în urmă, a cerut cardinalilor să se roage "pentru că să poată oferi mereu poporului lui Dumnezeu mărturia învăţăturii sigure şi să ţină cu fermitate blândă cârma Sfintei Biserici". Iată deci cea de-a treia linie şi tema decisivă pe care Papa o propune Bisericii şi lumii: problema credinţei şi mai concret Anul Credinţei. La recenta Liturghie a Crismei, de joi, 5 aprilie 2012, a tratat cu simplitate şi claritate, conform liniei sale patristice, care îl uneşte aşadar cu Părinţii Bisericii, pe care îi cunoaşte foarte profund, tema unităţii Bisericii şi a credinţei. În acelaşi timp a relansat "dinamica adevăratei reînnoiri", cu referinţă la timpul de după Conciliu, ca răspuns pe de o parte la "apelurile faţă de neascultare", iar pe de altă parte la "analfabetismul religios care se răspândeşte în mijlocul unei societăţi atât de inteligente". Este vorba, aşadar, de un program foarte clar, care îşi are rădăcina şi fundamentul în "asemănarea cu Cristos", şi care trebuie să se desfăşoare cu o determinare încrezătoare.
(După agenţia SIR, duminică 15 aprilie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
