Este 1 august 1917. Lumea este sfâşiată de marele război început cu trei înainte ca urmare a asasinării, la Sarajevo, a arhiducelui Francesco Ferdinando. Având înaintea ochilor săi "ororile teribilei furtuni care s-a abătut asupra Europei", Papa Benedict al XV-lea scrie o scrisoare conducătorilor popoarelor beligerante cerând să ajungă "cât mai repede la încetarea acestei lupte teribile, care, în fiecare zi mai mult, pare un măcel inutil".
Un apel în mod tragic actual care, şi în acest timp zguduit de conflictul din Ucraina, repropune o întrebare crucială pusă de pontif în acea scrisoare din 1917: "Europa, aşa de glorioasă şi înfloritoare, va alerga, aproape cuprinsă de o nebunie universală, în abis, spre o adevărată sinucidere?". Benedict al XV-lea invită guvernele să găsească un acord pentru "o pace justă şi durabilă". "Punctul fundamental trebuie să fie ca în locul forţei materiale a armelor să intre forţa morală a dreptului". "Aşadar un acord just al tuturor în diminuarea simultană şi reciprocă a armamentelor după norme şi garanţii care trebuie stabilite, în măsura necesară şi suficientă pentru menţinerea ordinii publice în fiecare stat".
"Noi, nu prin ţinte politice speciale, nici prin sugestia sau interesul vreuneia din părţile beligerante, ci determinaţi numai de conştiinţa datoriei supreme de părinte comun al credincioşilor, de suspinul copiilor care invocă lucrarea Noastră şi cuvântul nostru pacificator, de însăşi vocea omenirii şi a raţiunii, ridicăm din nou strigătul de pace şi reînnoim un apel cald celui care ţine în mână destinele naţiunilor."
Suspinând după pace
Scrisoarea Papei Benedict al XV-lea, născut la Genova la 21 noiembrie 1854, se încheie cu următoarele cuvinte care şi astăzi, în acest timp devastat de multiple conflicte, pot fi adresate celor care au puterea de a face să tacă armele:
"Aşadar, ascultaţi rugăciunea noastră, primiţi invitaţia paternă pe care v-o adresăm în numele Răscumpărătorului divin, principe al păcii. Reflectaţi la responsabilitatea voastră foarte gravă în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor; de rezoluţiile voastre depind liniştea şi bucuria a nenumărate familii, viaţa a mii de tineri, fericirea însăşi a popoarelor, pe care voi aveţi datoria absolută de a le procura. Să vă inspire Domnul decizii conforme cu voinţa sa preasfântă şi să facă în aşa fel ca voi, meritând aplauzele epocii prezente, să vă asiguraţi de asemenea la generaţiile viitoare numele de făcători de pace. Între timp, noi, unindu-ne cu fervoare în rugăciune şi în pocăinţă cu toate sufletele credincioase care suspină după pace, vă implorăm de la Duhul Divin lumină şi sfat".
(După Vatican News, 1 august 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
