Astăzi încă nu putem vorbi de o "Liturghie ecumenică" (sau mai bine zis de o singură Liturghie între catolicism şi ortodoxie), însă putem lua în considerare elementele teologice, pastorale şi spirituale care sunt comune. Ecumenismul nu este numai o necesitate a zilelor noastre sau o dorinţă a Bisericii, el este împlinirea cuvântului lui Cristos: Ca toţi să fie una (In 17,21). A fi în rugăciune, înseamnă totuşi a fi într-o comuniune de respect şi iubire, deoarece trebuie să vorbim şi să ne raportăm la el, să fim cu el şi în el. Căci e trist să auzi întrebarea: "Care Dumnezeu e mai adevărat: al nostru sau al vostru? Care religie a fost mai întâi?" Iar aceste întrebări şi le pun în general nu aceia care nu au de-a face cu Biserica, dar mulţi creştini (unii mai mult sau mai puţin practicanţi). Datorită ultimilor evenimente pe care le-am trăit şi care lasă, ce-i drept, grave consecinţe în inimile oamenilor (de ex.: conflictele din Orientul Mijlociu, războiul din Irak, lupta împotriva terorismului etc.) şi fiind conştientă de acestea, Biserica a considerat ca tema ecumenismului din acest an să fie dedicată păcii. Putem să spunem, fără să greşim, că trăim într-o lume însetată de pace, o pace care porneşte mai întâi din legătura indisolubilă cu Dumnezeu, căci el este izvorul păcii adevărate.
De fapt sunt multe semnele în creaţie care ne oferă o dimensiune unitivă: respirăm acelaşi aer, ne susţine acelaşi pământ, ne încălzeşte acelaşi soare, privim acelaşi cer, ne rugăm aceluiaşi Dumnezeu. Cristos nu trebuie să fie pentru noi motiv de dezbinare, ci de unire, jertfa lui mântuitoare a fost pentru toţi, nu numai pentru unii. În lumea în care trăim sunt numeroase conflicte, interesele sunt multiple: unele de ordin economic, altele politic şi uneori religios; cert este faptul că pentru izbucnirea unor conflicte nu trebuie mult, sunt de-ajuns câteva idei contradictorii, dar munca cea mai grea este aceea de a restabili pacea! Pacea nu este o lege care trebuie impusă, ci o necesitate care trebuie acceptată. Biserica are convingerea că pacea este darul lui Dumnezeu, acolo unde este Dumnezeu acolo este pace. Experienţa de la "11 septembrie" (care nu poate fi considerată doar ca o simplă dată, dar ca un punct de referinţă, un fenomen, căci începând cu această dată nimeni nu s-a mai simţit sigur în propria ţară) ne face conştienţi că un singur om este capabil să distrugă liniştea unei naţiuni. Pacea este ca şi iubirea, nu pot fi impuse niciodată. În societatea în care trăim descoperim nu numai diferenţe religioase, ci şi de mentalitate, de atitudine şi de comportament, important este ca noi să fim constanţi în atitudinile pozitive. Conflictele internaţionale ne fac să fim conştienţi de faptul că avem puncte comune de lucru. În faţa răului care vrea să pună stăpânire pe noi nu trebuie să fim indiferenţi. Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în Enciclica Ut unum sint spunea: "Important este ceea ce ne uneşte, nu ceea ce ne dezbină". De multe ori Sfântul Părinte şi-a adus aminte cu bucurie de "glasul de la Bucureşti" când, la sfârşitul celebrării liturgice, creştinii prezenţi au început să strige: "Unitate, unitate". Era un strigăt liber şi sincer, care trebuie manifestat în mod continuu până la împlinirea acestui deziderat. Celebrarea învierii lui Cristos din acest an la aceeaşi dată ne face conştienţi că diferenţele sunt minore, iar iubirea în Cristos ar trebui să fie nu numai legătura dintre creştini, ci şi dintre toţii oamenii. "Spiritul de la Assisi" ne ajută să conştientizăm faptul că oamenii, indiferent de religie, cultură, educaţie, mentalitate, se pot ruga împreună, se pot iubi în mod reciproc şi pot avea proiecte comune de colaborare. Cu toţii suntem chemaţi să dăm mărturie prin viaţă noastră că suntem oameni ai păcii, ai iubirii şi ai iertării.
Fr. Ciprian Ban OFMConv.
