În bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor", Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a prezidat celebrarea Vesperelor din solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea celei de-a XLV-a Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor cu tema: "Ce cere Domnul de la noi?" (Mihea 6,6-8). Au luat parte la celebrarea reprezentanţii celorlalte Biserici şi Comunităţi ecleziale prezente la Roma.
Publicăm în continuare textul omiliei pe care Papa a rostit-o în cursul Vesperelor.
* * *
Iubiţi fraţi şi surori,
Mereu este o bucurie şi un har special să fim împreună, în jurul mormântului apostolului Paul, pentru a încheia Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. Îi salut cu afecţiune pe Cardinalii prezenţi, în primul rând pe Cardinalul Harvey, arhipreot al acestei Bazilici, şi împreună cu el pe Abate şi Comunitatea călugărilor care ne găzduiesc. Îl salut pe Cardinalul Koch, Preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi pe toţi colaboratorii din Dicaster. Îndrept saluturile mele cordiale şi fraterne către Eminenţa Sa Mitropolitul Ghenadios, reprezentant al Patriarhului ecumenic, către Cucernicul Canonic Richardson, reprezentant personal la Roma al Arhiepiscopului de Canterbury, şi către toţi reprezentanţii diferitelor Biserici şi Comunităţi ecleziale, veniţi aici în această seară. În afară de asta, îmi face deosebită plăcere să-i salut pe membrii Comisiei mixte pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică şi Bisericile ortodoxe orientale, cărora le urez o muncă rodnică pentru sesiunea plenară care se desfăşoară în aceste zile la Roma, precum şi pe studenţii de la Ecumenical Institute of Bossey, în vizită la Roma pentru a aprofunda cunoaşterea Bisericii catolice, şi pe tinerii ortodocşi şi ortodocşi orientali care studiază aici. În sfârşit îi salut pe toţi cei prezenţi veniţi ca să se roage pentru unitatea dintre toţi discipolii lui Cristos.
Această celebrare se inserează în contextul Anului Credinţei, început la 11 octombrie, a cincizecea aniversare a deschiderii Conciliului al II-lea din Vatican. Comuniunea în aceeaşi credinţă este baza pentru ecumenism. De fapt, unitatea este dăruită de Dumnezeu ca inseparabilă de credinţă; acest lucru îl exprimă în mod eficace sfântul Paul: "Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi" (Ef 4,4-6). Mărturisirea credinţei baptismale în Dumnezeu, Tată şi Creator, care s-a revelat în Fiul Isus Cristos, revărsând pe Duhul care dă viaţă şi sfinţeşte, deja îi uneşte pe creştini. Fără credinţă - care este în primul rând dar al lui Dumnezeu, dar şi răspuns al omului - toată mişcarea ecumenică s-ar reduce la o formă de "contract" la care să se adere pentru un interes comun. Conciliul al II-lea din Vatican aminteşte că creştinii "cu cât va fi mai strânsă comuniunea lor cu Tatăl, Cuvântul şi Duhul, cu atât vor putea spori mai intim şi mai uşor fraternitatea reciprocă" (Decretul Unitatis redintegratio, 7). Problemele doctrinale care încă ne despart nu trebuie să fie neglijate sau minimalizate. Mai degrabă ele trebuie să fie înfruntate cu curaj, într-un spirit de fraternitate şi de respect reciproc. Dialogul, atunci când reflectă prioritatea credinţei, permite să ne deschidem la acţiunea lui Dumnezeu cu încrederea fermă că singuri nu putem construi unitatea, ci Duhul Sfânt este cel care ne conduce spre comuniunea deplină şi face să percepem bogăţia spirituală prezentă în diferitele Biserici şi Comunităţi ecleziale.
În societatea actuală pare că mesajul creştin are tot mai puţină incidenţă în viaţa personală şi comunitară; şi acest lucru reprezintă o provocare pentru toate Bisericile şi Comunităţile ecleziale. Unitatea este în ea însăşi un mijloc privilegiat, aproape o bază pentru a vesti credinţa în mod tot mai credibil celor care încă nu-l cunosc pe Mântuitorul sau care, deşi au primit vestirea Evangheliei, aproape că au uitat acest dar preţios. Scandalul diviziunii care denatura activitatea misionară a fost impulsul care a dat început mişcării ecumenice pe care astăzi o cunoaştem. Comuniunea deplină şi vizibilă dintre creştini trebuie înţeleasă, de fapt, ca o caracteristică fundamentală pentru o mărturie şi mai clară. În timp ce suntem în drum spre unitatea deplină, este necesar deci să urmărim o colaborare concretă între discipolii lui Cristos pentru cauza transmiterii credinţei lumii contemporane. Astăzi este mare nevoie de reconciliere, de dialog şi de înţelegere reciprocă, nu într-o perspectivă moralistă, ci tocmai în numele autenticităţii creştine printr-o prezenţă tot mai incisivă în realitatea timpului nostru.
Apoi, adevărata credinţă în Dumnezeu este inseparabilă de sfinţenia personală, precum şi de căutarea dreptăţii. În Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, care se încheie astăzi, tema oferită pentru meditaţia noastră era: "Ce cere Domnul de la noi?", inspirată din cuvintele profetului Mihea, pe care le-am ascultat (cf. 6,6-8). Ea a fost propusă de Student Christian Movement in India, in collaborazione con la All India Catholic University Federation ed il National Council of Churches in India, care au pregătit şi materialele ajutătoare pentru reflecţie şi rugăciune. Celor care au colaborat, doresc să le exprim recunoştinţa mea vie şi, cu mare afecţiune, îi asigur de rugăciunea mea pe toţi creştinii din India, care uneori sunt chemaţi să dea mărturie despre credinţa lor în condiţii dificile. "A merge cu umilinţă cu Dumnezeu" (cf. Mih 6,8) înseamnă înainte de toate a merge în radicalitatea credinţei, ca Abraham, încrezându-ne în Dumnezeu, ba chiar punându-ne în El toată speranţa şi aspiraţia noastră, dar înseamnă şi a merge dincolo de bariere, dincolo de ură, de rasism şi de discriminarea socială şi religioasă care despart şi strică întreaga societate. Aşa cum afirmă sfântul Paul, creştinii trebuie să ofere cei dintâi un exemplu luminos în căutarea reconcilierii şi a comuniunii în Cristos, care să depăşească orice tip de diviziune. În Scrisoarea către Galateni, Apostolul neamurilor afirmă: "Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos. Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus" (3,27-28).
În sfârşit, căutarea unităţii în adevăr şi în iubire nu trebuie să piardă din vedere niciodată percepţia că unitatea creştinilor este lucrare şi dar al Duhului Sfânt şi merge cu mult dincolo de eforturile noastre. De aceea, ecumenismul spiritual, în special rugăciunea, este inima angajării ecumenice (cf. Decretul Unitatis redintegratio, 8). Totuşi, ecumenismul nu va da roade durabile dacă nu va fi însoţit de gesturi concrete de convertire care mişcă conştiinţele şi favorizează vindecarea amintirilor şi a raporturilor. Aşa cum afirmă Decretul despre ecumenism al Conciliului al II-lea din Vatican, "nu există un ecumenism adevărat fără convertire interioară" (nr. 7). O convertire autentică, precum aceea sugerată de profetul Mihea şi pentru care apostolul Paul este un exemplu semnificativ, ne va duce mai aproape de Dumnezeu, în centrul vieţii noastre, în aşa fel încât să ne apropiem mai mult şi unii de alţii. Acesta este un element fundamental al angajării noastre ecumenice. Reînnoirea vieţii interioare a inimii noastre şi a minţii noastre, care se reflectă în viaţa zilnică, este crucială în orice dialog şi drum de reconciliere, făcând din ecumenism o angajare reciprocă de înţelegere, respect şi iubire, "pentru ca lumea să creadă" (In 17,21).
Iubiţi fraţi şi surori, s-o invocăm cu încredere pe Fecioara Maria, model inegalabil de evanghelizare, pentru ca Biserica, "semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc" (Constituţia Lumen gentium, 1), să-l vestească, şi în timpul nostru, cu sinceritate pe Cristos Mântuitorul. Amin.
BENEDICTUS PP. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
