de Manuel Belli
Există un text din Faptele Apostolilor care nu se citeşte niciodată la Liturghie. Ipoteza mea este că aceia care au ales lecturile erau preoţi şi au omis textul ca un act de clemenţă faţă de colegi, pentru a le evita o zi de luare în râs din partea credincioşilor. Înainte de discursul foarte frumos al lui Paul adresat prezbiterilor din Efes, se relatează despre apostol că el cu o predică îl adoarme pe un tânăr cu numele Eutich. Nu este o metaforă! La capitolul 20 se citeşte că Paul s-a luat cu vorba în timpul celebrării şi un tânăr adoarme şi, fiind aşezat la fereastră, cade şi moare. Ceea ce mă uimeşte şi mai mult este că Paul îl învie şi apoi merge înainte cu predica până în zori. Adică... parcă nu s-a întâmplat nimic! Dacă Sfântul Părinte ar trebui să citească acest număr, îmi permit să supun atenţiei sale posibilitatea de a face din Eutich sfântul patron al studenţilor sau credincioşilor aflaţi la Liturghie, eventual cu titlul de martir! Un coleg al meu de seminar a fost supranumit Eutich datorită atitudinii sale cunoscute de a cădea în catalepsie în timpul cursurilor de teologie. Sper să nu citească "L'Osservatore Romano", altminteri tocmai am pierdut un prieten.
Pentru mine este un text consolator: "Ei bine, şi Paul a adormit pe cineva, iar eu cine sunt pentru a fi mai bun?". Însă după aceea îmi vin câteva gânduri. Adică, Paul în ceea ce priveşte autostima chiar nu-i pasă: eu aş fi murit de ruşine, în timp ce el merge înainte cu vorbitul până în zori! Când predic, observ cu atenţie feţele credincioşilor şi la al treilea căscat tind să scurtez, cu un sentiment de frustrare pentru o omilie care, după părerea mea, n-a mers.
Însă care este metrul de evaluare pentru o omilie bună şi o omilie care nu este bună! Îmi vine să mă gândesc că o omilie nu este bună numai dacă este plăcută. Cred că Paul continuă deoarece consideră că despre ceea ce vorbeşte este credibil, dincolo de faptul că este plăcut sau nu.
Îmi dau seama şi că nu este uşor a scinda faptul de a fi predicator de cuvântul pe care-l spun. Dacă unul cască mă deranjează pentru că simt că implicit îmi spune: "Nu eşti chiar aşa de bun". Nu este departe riscul de a face ca amvonul să devină o scenă, iar Cuvântul lui Dumnezeu un argument ca altele pentru a face un exerciţiu de retorică. Îl interpretez pe Paul: probabil că nu s-a simţit rănit de un credincios care adoarme pentru că era capabil să se perceapă în slujba Cuvântului. Există acele trei sau patru omilii pe care le-am ascultat şi pe care le păstrez ca pe nişte comori preţioase: nu erau foarte frumoase, dar erau sfeşnic pentru ca să poată străluci Cuvântul. Aşadar mă întreb: dar problema este de a nu adormi sau de a fi fidel faţă de Cuvânt? Până la urmă, a nu adormi nu este greu: o glumă la momentul potrivit, o anecdotă spusă la momentul oportun. A paria totul pe puterea Cuvântului este mai angajant, întrucât cere ca Evanghelia să-ţi curgă în vene şi să-ţi fi răscolit măruntaiele. Nu este nevoie numai de o bună pregătire imediată, ci de un continuu exerciţiu de convertire. După aceea vreun Eutich va exista, dar este aşa de puternic Cuvântul încât să-i dea în mod misterios viaţă şi lui.
(După L'Osservatore Romano, 3 august 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
