Celebrarea Vesperelor şi a Te Deum-ului de mulţumire pentru sfârşitul anului
Omilia Sfântului Părinte Francisc
Bazilica Vaticană
Sâmbătă, 31 decembrie 2022
"Născut din femeie" (Gal 4,4).
Când, la împlinirea timpului, Dumnezeu s-a făcut om, n-a venit în lume căzând din înaltul cerurilor; s-a născut din Maria. Nu s-a născut într-o femeie, ci dintr-o femeie. Este în mod esenţial diferit: înseamnă că Dumnezeu a voit să ia trup din ea. Nu a folosit-o, ci a cerut "da"-ul său, consensul său. Şi cu ea a început drumul lent al gestaţiei unei omeniri libere de păcat şi pline de har şi de adevăr, pline de iubire şi de fidelitate. O omenire frumoasă, bună şi adevărată, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi totuşi împletită cu trupul nostru oferit de Maria; niciodată fără ea; mereu cu consensul său; în libertate, în gratuitate, în respect, în iubire.
Şi aceasta este calea pe care a ales-o Dumnezeu pentru a intra în lume, pentru a intra în istorie, acesta este modul. Şi acest mod este esenţial, esenţial ca şi faptul însuşi că a venit. Maternitatea divină a Mariei - maternitate feciorelnică, feciorie rodnică - este calea care revelează respectul extrem al lui Dumnezeu faţă de libertatea noastră. El care ne-a creat fără noi nu vrea să ne mântuiască fără noi (cf. Sf. Augustin, Sermo CLXIX, 13).
Acest mod al său de a veni ca să ne mântuiască este calea pe care ne invită şi pe noi să-l urmăm, pentru a continua împreună cu el să ţesem omenirea nouă, liberă, reconciliată. Acesta este cuvântul: omenire reconciliată. Este un stil, un mod de a se relaţiona cu noi din care derivă multiplele virtuţi umane ale unei convieţuiri bune şi demne. Una din aceste virtuţi este gentileţea, ca stil de viaţă care favorizează fraternitatea şi prietenia socială (cf. Enc. Fratelli tutti, 222-224).
Şi vorbind despre gentileţe, în acest moment, gândul merge spontan la preaiubitul papă emerit Benedict al XVI-lea, care în această dimineaţă ne-a părăsit. Cu emoţie amintim persoana aşa de nobilă, aşa de gentilă. Şi simţim în inimă atâta recunoştinţă: recunoştinţă faţă Dumnezeu pentru că l-a dăruit Bisericii şi lumii; recunoştinţă faţă de el, pentru tot binele pe care l-a făcut, şi mai ales pentru mărturia sa de credinţă şi de rugăciune, în special în aceşti ultimi ani de viaţă retrasă. Numai Dumnezeu cunoaşte valoarea şi forţa mijlocirii sale, a jertfelor sale oferite pentru binele Bisericii.
În această seară aş vrea să repropun gentileţea şi ca virtute civică, gândindu-mă îndeosebi la dieceza noastră de Roma.
Gentileţea este un factor important al culturii dialogului, iar dialogul este indispensabil pentru a trăi în pace, pentru a trăi ca fraţi, care nu întotdeauna se înţeleg - este normal - dar care totuşi se vorbesc, se ascultă şi încearcă să se înţeleagă şi să se întâlnească. Să ne gândim numai la "ce ar fi lumea fără dialogul răbdător al atâtor persoane generoase care au ţinut unite familii şi comunităţi. Dialogul perseverent şi curajos nu este o ştire cum sunt ciocnirile şi conflictele, şi totuşi ajută discret lumea să trăiască mai bine" (ibid., 198). Ei bine, gentileţea face parte din dialog. Nu este numai problemă de "bune maniere"; nu este problemă de "etichetă", de forme galante... Nu, nu asta înţelegem aici vorbind despre gentileţe. În schimb este vorba de o virtute de recuperat şi de exercitat în fiecare zi, pentru a merge împotriva curentului şi a umaniza societăţile noastre.
Daunele individualismului consumist sunt sub ochii tuturor. Şi dauna cea mai gravă este că ceilalţi, persoanele care ne înconjoară, sunt percepute ca obstacole în calea liniştii noastre, a comodităţii noastre. Ceilalţi ne "incomodează", ne deranjează, ne iau timp şi resurse pentru a face ceea ce ne place. Societatea individualistă şi consumistă tinde să fie agresivă, pentru că ceilalţi sunt nişte concurenţi cu care să concurăm (cf. ibid., 222). Şi totuşi, chiar în aceste societăţi ale noastre, şi în situaţiile mai dificile, există persoane care demonstrează că este "încă posibil să se aleagă gentileţea" şi astfel, cu stilul lor de viaţă, "devin stele în mijlocul întunericului" (ibid.).
Sfântul Paul, în aceeaşi Scrisoare către Galateni din care este luată lectura de la această liturgie, vorbeşte despre roadele Duhului Sfânt, şi între acestea menţionează unul cu termenul grec cherstotes (cf. 5,22). Iată, asta putem înţelege prin "gentileţe": o atitudine binevoitoare, care îi susţine şi îi întăreşte pe ceilalţi evitând orice asprime şi duritate. Un mod de a-l trata pe aproapele fiind atenţi să nu rănim cu cuvintele sau cu gesturile; încercând să uşurăm poverile celuilalt, să încurajăm, să întărim, să mângâiem; fără a umili, a mortifica sau a dispreţui vreodată (cf. Fratelli tutti, 223).
Gentileţea este un antidot împotriva unor patologii ale societăţilor noastre: un antidot împotriva cruzimii, care din păcate se poate strecura ca o otravă în inimă şi poate intoxica relaţiile; un antidot împotriva anxietăţii şi a freneziei distrase care ne fac să ne concentrăm pe noi înşine şi ne închid faţă de ceilalţi (cf. ibid., 224). Aceste "boli" ale vieţii noastre zilnice ne fac agresivi, ne fac incapabili să cerem "îmi este permis", sau "scuze", sau să spunem pur şi simplu "mulţumesc". Cele trei cuvinte aşa de umane ale convieţuirii: îmi este permis, scuze, mulţumesc. Cu aceste trei cuvinte se merge înainte în pace, în prietenie umană. Sunt cuvintele gentileţii: îmi este permis, scuze, mulţumesc. Ne va face bine să ne gândim dacă noi le folosim adesea în viaţa noastră: îmi este permis, scuze, mulţumesc. Şi astfel, atunci când pe stradă, sau într-un magazin, sau într-un birou întâlnim o persoană gentilă, rămânem uimiţi, ni se pare o mică minune, pentru că din păcate gentileţea nu mai este foarte obişnuită. Însă, mulţumire fie lui Dumnezeu, încă există persoane gentile, care ştiu să pună deoparte propriile preocupări pentru a acorda atenţie celorlalţi, pentru a dărui un zâmbet, un cuvânt de încurajare, pentru a asculta pe cineva care are nevoie să se destăinuiască şi să se descarce (cf. ibid.).
Iubiţi fraţi şi surori, cred că a recupera gentileţea ca virtute personală şi civică poate ajuta mult la îmbunătăţirea vieţii în familii, în comunităţi, în oraşe. Pentru aceasta, privind la noul an al oraşului Roma, aş vrea să urez nouă tuturor care locuim în el să creştem în această virtute: gentileţea. Experienţa învaţă că ea, dacă devine un stil de viaţă, poate crea o convieţuire sănătoasă, poate umaniza raporturile sociale eliminând agresivitatea şi indiferenţa (cf. ibid.).
Să privim la icoana Fecioarei Maria. Astăzi şi mâine, aici în Bazilica "Sfântul Petru", putem s-o venerăm şi în efigia "Madonna del Carmine di Avigliano", la Potenza. Să nu considerăm că am înţeles misterul maternităţii divine! Să ne lăsăm uimiţi de alegerea lui Dumnezeu, care ar fi putut să apară în lume în mii de moduri arătând puterea sa, şi în schimb a voit să fie zămislit în libertate deplină în sânul Mariei, a voit să se formeze timp de nouă luni ca orice prunc, şi în sfârşit să se nască din ea, să se nască din femeie. Să nu trecem peste în viteză, să ne oprim ca să contemplăm şi să medităm, pentru că aici este o trăsătură esenţială a misterului mântuirii. Şi să încercăm să învăţăm "metoda" lui Dumnezeu, respectul său infinit, ca să spunem aşa "gentileţea" sa, pentru că în maternitatea divină a Fecioarei este calea pentru o lume mai umană.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
