|
| © Vatican Media |
Omilia Sfântului Părinte Francisc
Bazilica vaticană
Marţi, 31 decembrie 2024
Aceasta este ora mulţumirii şi avem bucuria de a o trăi celebrând-o pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Ea, care păstrează în inima sa misterul lui Isus, ne învaţă şi pe noi să citim semnele timpurilor în lumina acestui mister.
Anul care se încheie a fost un an angajant pentru oraşul Roma. Cetăţenii, pelerinii, turiştii şi toţi cei care erau în trecere au experimentat tipica fază care precedă un Jubileu, cu înmulţirea şantierelor mari şi mici. În această seară este momentul unei reflecţii sapienţiale, pentru a lua în considerare că toată această muncă, în afară de valoarea pe care o are în ea însăşi, a avut un sens care corespunde vocaţiei proprii a Romei, vocaţiei sale universale. În lumina cuvântului lui Dumnezeu pe care tocmai l-am ascultat, această vocaţie s-ar putea exprima astfel: Roma este chemată să-i primească pe toţi pentru ca toţi să se poată recunoaşte fii ai lui Dumnezeu şi fraţi între ei.
De aceea în acest moment vrem să înălţăm aducerea noastră de mulţumire Domnului pentru că ne-a permis să lucrăm, şi să lucrăm mult, şi mai ales pentru că ne-a dat să facem asta cu acest sens mare, cu acest orizont larg care este speranţa fraternităţii.
Motoul Jubileului, "Pelerini ai speranţei", este bogat în semnificaţii, în funcţie de diferitele perspective posibile, care sunt ca tot atâtea "căi" ale pelerinajului. Şi una din aceste mari străzi de speranţă pe care să mergem este fraternitatea: este strada pe care am propus-o în enciclica Fratelli tutti. Da, speranţa lumii se află în fraternitate! Şi este frumos să ne gândim că oraşul nostru în lunile trecute a devenit un şantier pentru această finalitate, cu acest sens de ansamblu: a se pregăti pentru a primi bărbaţi şi femei din toată lumea, catolici şi creştini din alte confesiuni, credincioşi din orice religie, căutători ai adevărului, ai libertăţii, ai dreptăţii şi ai păcii, toţi pelerini ai speranţei şi ai fraternităţii.
Dar trebuie să ne întrebăm: această perspectivă are un fundament? Speranţa unei umanităţi fraterne este numai un slogan retoric sau are o bază "de stâncă" pe care să se poată construi ceva stabil şi durabil?
Răspunsul ni-l dă Sfânta Născătoare de Dumnezeu arătându-ni-l pe Isus. Speranţa unei lumi fraterne nu este o ideologie, nu este un sistem economic, nu este progresul tehnologic. Speranţa unei lumi fraterne este el, Fiul întrupat, trimis de Tatăl pentru ca toţi să putem deveni ceea ce suntem, adică fii ai Tatălui care este în ceruri, şi prin urmare fraţi şi surori între noi.
Şi atunci, în timp ce admirăm cu recunoştinţă rezultatele lucrărilor făcute în oraş - pentru munca atâtora, atâţia bărbaţi şi femei care au făcut-o, şi mulţumim domnului primar pentru această muncă de a duce înainte oraşul -, conştientizăm care este şantierul decisiv, şantierul care implică pe fiecare dintre noi: acest şantier este acela în care, în fiecare zi, îi voi permite lui Dumnezeu să schimbe în mine ceea ce nu este demn de un fiu - să schimbe! -, ceea ce nu este uman, şi în care mă voi angaja, în fiecare zi, de a trăi ca frate şi soră a aproapelui meu.
Să ne ajute Sfânta noastră Mamă să mergem împreună, ca pelerini ai speranţei, pe calea fraternităţii. Domnul să ne binecuvânteze, pe noi toţi; să ne ierte păcatele şi să ne dea forţa pentru a merge înainte în pelerinajul nostru în anul următor. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
