O zi a unui preot
V-am dat exemplu
de Enrico Masseroni
III. În mijlocul lumii
7. Aşteptările lumii şi timpul liber (Mc 6,30-34)
Poate că ar trebui să ne facă să zâmbim auzind de timp liber în ziua preotului. Dar nu lipsesc segmente de timp care trebuie umplute de sens în viaţa preotului.
Pentru tânăra generaţie timpul liber a devenit marele miraj. Dacă în trecut munca era pe primul loc, astăzi este timpul liber, fictiv sau real.
Acest timp este lăsat la libertatea fiecăruia. Poate că de aceea este în primul rând "un timp de eliberat": de evaziune, de plictiseală, de singurătate, de gol, de multe variante ale "nonsensului".
Timpul liber este o ocazie de a da importanţă propriei libertăţi, care este componenta principală a personalităţii fiecăruia. Libertatea şi persoana se realizează împreună. Măsura libertăţii depinde de ceea ce se alege. Micile mari alegeri ale vieţii de zi cu zi, valorile care se întrupează, sunt un exerciţiu serios al libertăţii, sunt realizarea sa.
De aceea, în fiecare zi libertatea se află în condiţia concretă de a alege: între angajare şi lipsă de angajare, între valori şi lipsă de valori, între lucruri semnificative şi lucruri fără sens. Bineînţeles că şi banalitatea poate fi o alegere liberă, dar este un bumerang; nu realizează libertatea, ci o mortifică.
Timpul liber este fără îndoială spaţiul privilegiat în care fiecare îşi poate gestiona în toate propria libertate. Dar ea intră şi în viaţa preotului nu fără ambiguităţile timpului nostru. Este adevărat, calitatea timpului liber în viaţa preotului şi modul său de a-l trăi influenţează foarte mult calitatea ministerului său.
Timpul liber nu este un lux; este un timp preţios ce trebuie trăit din plin, în perspectiva unui minister mai bogat şi mai rodnic.
Riscul de a ceda unei logici de alienare există pentru toţi, nu este abstract. Poate că este patologia cea mai frecventă în viaţa cotidiană. Alergăm, alergăm pentru a urmări miraje, întâlniri, presupuse datorii care la sfârşit lasă doar oboseală. "Fără contemplaţie, orice zel, chiar dacă este bun, îndreaptă spre rivalitate" (J. Maritain).
Merită să aruncăm o privire asupra zilei lui Isus şi a ucenicilor, în care şi timpul liber îşi are o semnificaţie precisă.
7.1. Textul
30 Apostolii s-au adunat la Isus şi i-au povestit toate câte au făcut şi ce au învăţat. 31 Atunci el le-a spus: "Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin"; pentru că mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce. 32 Au plecat cu o barcă spre un loc retras, ei singuri. 33 Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au alergat, deci, pe jos, din toate cetăţile, şi au ajuns înaintea lor acolo. 34 Coborând, [Isus] a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor şi a început să-i înveţe multe (Mc 6,30-34).
7.2. "Veniţi într-un loc retras" (v. 31)
Mulţimea pare să fie centrul fragmentului evanghelic. Marcu e atent la protagonismul oscilant al mulţimii. Ritmul lui Isus este stresant, te lasă fără suflare.
Dar Isus nu se lasă târât de mulţime niciodată. El ştie să-şi păstreze libertatea. Ştie să rupă ritmul alegând adesea tăcerea. Vrea să salveze cu orice preţ două obiective în oboseala misiunii: pentru ucenici, odihna dreaptă; pentru mulţime, pâinea cuvântului.
Iese în evidenţă chipul uman, inima plină de milă şi îndurare ale lui Isus.
Învăţătorul le propune ucenicilor o pauză: îi primeşte cu iubire la întoarcerea din misiune, îi ascultă povestind ce au făcut şi au învăţat (v. 30). Câte sentimente inedite în această odihnă comunitară în jurul lui Isus, fie cu o notă de triumfalism (cf. Lc 10,17), fie cu una de faliment (cf. Mc 9,28). Dar mai este şi odihna personală: "Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin" (v. 31).
Ritmul just al misiunii prevede tăcerea, singurătatea, reflecţia, contemplaţia. E o practică zilnică la Isus. Rugăciunea nu este în fugă la el: locuri, timpuri...
În singurătate Isus trăieşte maximul comuniunii. Ministerul său, înainte de a fi misiune, este comuniune; înainte de a fi acţiune este contemplaţie. Aşa trebuie să fie şi pentru ucenicii săi. Numai după pauza de odihnă, Isus se lasă din nou "mâncat" de mulţime. Odihna pare să fie condiţia pentru o nouă imersiune prin mulţime, pentru o misiune mai eficace şi plină de compasiune, fără a cădea în activism.
Odihna îi dă lui Isus posibilitatea de a-şi reînnoi resursele umane pentru a le pune în slujba mulţimii. El nu vrea să apară ca un super-om nici în ceea ce priveşte odihna; experimentează limitele oboselii fizice şi psihologice. Face parte din omenitatea sa.
7.3. Odihna "sabatică"
Odihna, împreună cu munca, ritmează viaţa omenească. Tradiţia biblică îi acordă odihnei o valoare religioasă, legată mai ales de sabat, ziua consacrată lui Dumnezeu.
Cartea Exodului aminteşte motivaţia teologică a odihnei: "Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea, de aceea a binecuvântat-o şi a declarat-o sfântă" (20,11).
Dacă pentru Exod odihna aminteşte creaţia, pentru Deuteronom (5,15) evocă memoria eliberării din Egipt: "aminteşte-ţi că ai fost sclav... de aceea să ţii sabatul".
Isus ne spune în evanghelie că odihna sabatului nu trebuie interpretată în sens legalist, ca absolută, ci este finalizată în vederea persoanei: "Sabatul a fost făcut pentru om şi nu omul pentru sabat" (Mc 2,27).
Ucenicii sunt invitaţi la o odihnă fizică. Odihna are scopul imediat de a reînnoi şi armoniza resursele fizice şi spirituale ale persoanei, ca să-şi poată recupera plinătatea.
7.4. Pentru o viaţă mai umană
Conciliul, vorbind despre timpul liber în GS, arată o preocupare: să nu fie trăit pe linia consumismului culturii dominante, ci să fie plin de sens, trăit pentru destinderea spiritului, pentru fortificarea sănătăţii sufletului şi a trupului (nr. 61).
Decretul conciliar PO la nr. 8 se referă îndeosebi la preoţi: "Să se întâlnească bucuros chiar şi pentru a se destinde împreună, amintindu-şi de cuvintele cu care însuşi Domnul îi invită pe apostolii obosiţi: «Veniţi deoparte în loc pustiu şi odihniţi-vă puţin»".
Timpul liber poate avea multe semnificaţii. Dar prima finalitate trebuie să fie compunerea în unitate a diferitelor alegeri care se fac: în primul rând odihna este pentru recuperarea forţelor, recompunerea microcosmosului nostru, ca să evite căderile neprevăzute sau stresul, cu riscul de a rupe relaţiile cu persoanele, înăsprindu-le sau făcându-le conflictuale.
Uneori, la rădăcina anumitor situaţii care rănesc caritatea pastorală este un orgoliu subtil: acela de a se crede atotputernici; mândria că suntem mereu pe baricade, la dispoziţia celorlalţi. Sunt cunoscute anumite expresii pe buzele câte unui preot: "Nu mi-am permis niciodată zile libere sau concediu!". Ce viclenie! Spiritul prometeic nu este creştinesc. Isus nu e Prometeu. El îşi acordă odihnă.
Grija faţă de armonia personală este o condiţie pentru a garanta calitatea carităţii pastorale, care este darul Duhului Sfânt înrădăcinat profund în elementul uman. Asta cere o reală cunoaştere de sine, simţul măsurii şi al propriilor limite, pentru ca viaţa să fie profund umană.
Este nevoie de o organizare mai umană a zilei. Să ştii să scoţi din priză toate, pentru a regăsi, în odihnă, o plinătate de sens.
7.5. "Orizontul bun" al timpului liber
Este foarte înţelept să dăm o direcţie dreaptă alegerilor timpului liber. Nimic banal nu trebuie să polueze viaţa sau ministerul preotului: TV, reviste etc... Uneori vine ispita de a privi dincolo de unele "ferestre".
Posibilele pauze şi în ziua preotului trebuie să fie bogate în interese înalte, constructive: întâlniri cu confraţii, serioase aduceri la zi având caracter cultural.
Este foarte important, în primul rând, să garantăm propriilor interese spirituale şi culturale un bun orizont, care să fie coerent şi nu dăunător pentru minister.
"Ferestrele deschise" trebuie să permită intrarea unei guri de aer curat şi să garanteze sănătatea ministerului. De aici interesul antropologic sau misionar al lecturilor, pentru a privi problemele acestui timp.
Timpul liber poate fi cu adevărat eliberator şi poate garanta trecerea rodnică de la "a sta deoparte" la a te lăsa "mâncat de oameni".
7.6. Aşteptările oamenilor
Nici timpul liber nu poate ignora aşteptările infinite ale oamenilor. Atunci când preotul este în ministerul ferial nu poate spune: "Suportaţi-mă, pentru că sunt obosit... sau trist... Când este scufundat între oameni trebuie să ştie să-şi coordoneze o relaţie de dăruire senină" capabilă să vadă problemele şi să le ia asupra sa, să dea răspunsuri senine, fără a le amâna pe a doua zi.
Cu alte cuvinte, este vorba de a conduce relaţia armonizând-o pe cele patru verbe ale lui Isus:
ştie să vadă (v. 34): preotul are pulsul comunităţii, dar e atent la viaţa persoanelor;
ştie să aibă milă (v. 34): pune inimă, nu cade în rutină;
ştie să înveţe (v. 34);
ştie să împartă pâinea cuvântului lui Dumnezeu; azi lumea are "foame de spiritualitate".
În sfârşit, Isus face minunea înmulţirii pâinilor (Mc 6,41). Şi preotul face "zilnic minunea" pâinii: Euharistia care nu este marginală în ministerul său cotidian, ci în centrul zilei şi pentru a aduna multe firimituri ale vieţii: munca persoanelor, suferinţa bolnavilor, singurătatea bătrânilor, oboseala celor din viaţa publică, eforturile de a educa, infinitele gesturi de iubire şi de durere cunoscute sau ascunse. Căci aceasta este ziua preotului: să aducă toate firimiturile comunităţii şi ale lumii în potirul Euharistiei.
7.7. A trăi astăzi neprevăzutul lui Dumnezeu
A trăi în mijlocul lumii cu inima bunului păstor cere o fidelitate dificilă. Lumea nu întotdeauna respectă orarul; nu întotdeauna are simţul discreţiei; nu ştie să vadă mereu dincolo de orizontul problemelor proprii; nu reuşeşte să înţeleagă că şi preotul ca om îşi are exigenţele sale..
Lumea bate la uşă, sună la telefon, trăieşte situaţii care pătrund fără fineţe dincolo de uşa preotului.
Ziua preotului nu este făcută numai de orare obligatorii şi menţinute; nu e făcută numai din programe; sunt multe neprevăzute: persoane, cereri ale comunităţii, evenimente de viaţă şi de moarte, contratimpi, care constrâng la o schimbare a drumului.
Acestea uneori creează tensiuni, nelinişti, resentimente, necazuri; riscă să stingă zâmbetul şi pacea care ar trebui în general să caracterizeze relaţia preotului cu lumea. Uneori există riscul ca ziua să fie fragmentată şi programată de alţii sau de altceva.
Şi totuşi, chiar şi neprevăzutul poate fi urma lui Dumnezeu - întâlnire cu el - în ziua preotului: un Dumnezeu care deranjează, impune o schimbare de orar, dar măsoară inima disponibilă a preotului faţă propriul popor.
Acest lucru nu vrea să spună renunţarea la o regulă de viaţă de-a lungul zilei, tot mai utilă şi binevenită în frenezia timpului nostru, care duce la pierderea sensului a ceea ce se trăieşte. Înseamnă mai degrabă a cultiva acea virtute nu prea uşoară care se numeşte răbdare, elasticitate mintală, care ştie să vadă şi să primească în orice situaţie primatul persoanei şi al iubirii faţă de ea. Orice întâlnire este un mesaj şi revelează un chip. De aici arta, care este tipică spiritualităţii preotului diecezan, de a nu pierde întâlnirea cu "Dumnezeul inoportun".
Asta nu înseamnă a fi la cheremul persoanelor, ci este disponibilitate şi libertate interioară care generează pace.
Traducere de pr. Cristinel Fodor
