Mons. Eleuterio Fortino, subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a prezentat Actele celui de-al IX-lea Simpozion Intercreştin ţinut la Assisi între 4-7 septembrie 2005 şi organizat de Institutul Franciscan de Spiritualitate din cadrul Universităţii Pontificale Antonianum din Roma şi de Departamentul de Teologie din cadrul Facultăţii Teologice a Universităţii Aristoteles din Tesalonic (Grecia).
De Mirko Testa
Dialogul dintre catolici şi ortodocşi nu poate fi dus înainte pe baze generice, avertizează Mons. Eleuterio Fortino. Intervenind, pe 15 ianuarie, la Universitatea Pontificală Antonianum din Roma, Mons. Fortino a subliniat necesitatea de "a depăşi stadiul de a vorbi în mod generic despre ortodocşi şi despre catolici", pentru că "precizia locală, temporală, culturală ajută dialogul însuşi".
Evenimentul care a fost ocazie pentru această reflecţie a fost prezentarea Actelor celui de-al IX-lea Simpozion Intercreştin, ţinut la Assisi între 4-7 septembrie 2005 şi organizat de Institutul Franciscan de Spiritualitate din Antonianum şi de Departamentul de Teologie din Facultatea Teologică a Universităţii Aristoteles din Tesalonic.
Această iniţiativă promovată de două facultăţi teologice se desfăşoară la fiecare doi ani şi este găzduită alternativ de Biserica Ortodoxă sau de Biserica Catolică, cu scopul de a favoriza cercetarea şi didactica lărgind pentru noile generaţii angajarea ecumenică şi cercetarea mijloacelor cele mai potrivite pentru realizarea ei.
În volumul cu titlul "Euharistia în tradiţia orientală şi occidentală, cu referinţă specială la dialogul ecumenic" (2005), îngrijit de Luca Bianchi, sunt 14 intervenţii, încredinţate alternativ unui catolic şi unui ortodox despre tematici apropiate; relaţiile urmăresc ca fir conducător pe cel istoric şi pornesc de la textele neotestamentare pentru a ajunge la implicaţii în actuala mişcare ecumenică.
În discursul său, Mons. Fortino a scos imediat în evidenţă diferitele forme şi conotaţii ale căutării comuniunii depline între catolici şi ortodocşi, "care merg de la relaţiile fraterne, între Biserici locale, între mănăstiri, între instituţii caritabile, la schimburile culturale, la colaborările universitare, la diferitele forme de dialog structurat".
În afară de aceasta, a adăugat că în afară de dialogul teologic oficial prin Comisia Mixtă Internaţională - instituită în anul 1979 - între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, adică ansamblul Bisericilor autocefale ortodoxe, există dialoguri catolico-ortodoxe naţionale ca acela din Statele Unite ale Americii, din Franţa şi din Germania.
"Astăzi - a continuat el - dialogul este deschis între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, adică ansamblul Bisericilor ortodoxe considerat o realitate unică, şi acest lucru este posibil deoarece ortodoxia cât priveşte credinţa şi tradiţia canonică fundamentală este unică, în pofida autocefalelor sale".
"Autocefalia se referă la gestiunea administrativă şi organizatoare şi nu la dogmă - a explicat el -. Dar este adevărat şi că diferitele Biserici autocefale au iniţiative proprii, şi în relaţiile ecumenice".
"Subiecţii implicaţi în aceste simpozioane ale noastre sunt de natură academică şi cât priveşte Facultatea Teologică din Tesalonic este vorba de o realitate greacă", a afirmat el.
Mons. Fortino a ţinut să precizeze apoi că divergenţele dintre catolici şi ortodocşi nu pot fi rezolvate exclusiv la nivel teologic: "El cuprind diferite domenii, între care cel al mentalităţilor răspândite printre credincioşi care trebuie îndreptaţi spre înţelegerea reciprocă şi spre comuniunea în adevăr şi în caritate".
În acest context dinamic şi în cadrul diferitelor contacte universitare, a explicat el, simpozionul intercreştin se caracterizează prin tentativa de a identifica ceea ce catolicii şi ortodocşii au deja în comun pentru a-l trăi împreună în mod concret.
Între altele, a amintit el, însuşi documentul pregătitor pentru dialogul teologic oficial catolic-ortodox atrăgea atenţia asupra acestei probleme, afirmând în mod explicit că "atunci când se examinează problemele existente, trebuie făcută distincţie între divergenţele compatibile cu comuniunea în Euharistie şi cele necompatibile, care cer o soluţie şi un acord comun".
Subsecretarul Dicasterului pentru unitatea creştinilor a admis apoi existenţa "unei multitudini de dezvoltări datorate condiţiilor istorice care au prevalat în mod unilateral atât în Orient, cât şi în Occident", şi care nu constituie elemente "indiferente pentru împărtăşirea din Euharistie", adică pentru restabilirea comuniunii depline.
Decretul despre ecumenism, Unitatis redintegratio, amintea totuşi "cu câtă iubire creştinii din Orient celebrează liturgia sacră, în special cea euharistică, izvor al vieţii Bisericii şi garanţie a gloriei viitoare", şi sublinia că tocmai în virtutea sacramentelor succesiunii apostolice, al slujirii şi al Euharistiei, ei "rămân încă uniţi cu noi cu legături foarte strânse".
"Între timp catolicii şi ortodocşii, în mod coerent cu propriile teologii corecte, dar în mod scandalos din punct de vedere obiectiv, celebrează separat Euharistia", a observat cu tristeţe Mons. Fortino.
Chiar dacă Biserica Catolică, a adăugat el, tocmai cu decretul despre ecumenism "a prevăzut că pentru binele sufletelor, în anumite circumstanţe, este posibilă o anumită communicatio in sacris, dar niciodată concelebrarea euharistică".
De fapt, principiul exprimat este că "această comunicare în cele sfinte nu trebuie considerată ca un mijloc ce trebuie folosit în mod nediscriminat pentru restabilirea unităţii creştinilor" şi "depinde mai ales de două principii: de manifestarea unităţii Bisericii şi de participarea la mijloacele de har".
În sfârşit, a încheiat el, această dezbinare "nu trebuie să descurajeze, ci mai degrabă să stimuleze dialogul, rugăciunea şi cooperarea şi să ne apropie de acea zi binecuvântată «în care - după cuvintele din Enciclica Ut unum sint - se va ajunge la unitatea deplină în credinţă şi vom putea celebra în armonie sfânta Euharistie a Domnului»".
(Agenţia Zenit, 22 ianuarie 2008)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
