Veneratului frate domnul cardinal William Levada, preşedinte al Comisiei Pontificale Biblice

Sunt bucuros să trimit dumneavoastră, secretarului şi tuturor membrilor Comisiei Pontificale Biblice salutul meu cordial cu ocazia anualei Adunări Plenare. Această Comisie s-a adunat pentru a treia oară ocupându-se de tema care i-a fost încredinţată: "Inspiraţia şi adevărul Bibliei".

Această temă constituie unul din punctele principale ale exortaţiei mele apostolice post-sinodale Verbum Domini, care o tratează în partea iniţială (cf. nr. 19). "Un concept cheie - am scris în acest Document - pentru a înţelege textul sacru drept Cuvânt al lui Dumnezeu în cuvinte umane este desigur cel al inspiraţiei" (ibid.). Tocmai inspiraţia ca activitate a lui Dumnezeu face în aşa fel încât în cuvintele umane să se exprime Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, tema inspiraţiei este "decisivă pentru apropierea corespunzătoare de Scripturi şi pentru hermeneutica lor corectă" (ibid.). De fapt, o interpretare a Scrierilor Sacre care neglijează sau uită de inspiraţia lor nu ţine cont de caracteristica lor cea mai importantă şi preţioasă, de provenienţa lor de la Dumnezeu.

O astfel de interpretare nu accede şi nu dă acces la Cuvântul lui Dumnezeu în cuvintele umane şi pierde deci comoara inestimabilă pe care o conţine pentru noi Sfânta Scriptură. Acest gen de abordare se ocupă de cuvinte pur umane, chiar dacă pot să fie, în mod diferit în funcţie de diferitele scrieri, cuvinte de o profunzime şi frumuseţe extraordinară. În discuţia despre inspiraţie este vorba despre natura inimă şi despre semnificaţia decisivă şi distinctivă a Sfintei Scripturi, adică tocmai despre calitatea sa de Cuvânt al lui Dumnezeu.

În aceeaşi Exortaţie apostolică, aminteam în afară de asta că "Părinţii sinodali au scos în evidenţă că de tema inspiraţiei este legată şi tema adevărului Scripturilor. Pentru aceasta, o aprofundare a dinamicii inspiraţiei va duce fără îndoială şi la o înţelegere mai mare a adevărului conţinut în cărţile sacre" (ibid.). Conform Constituţiei conciliare Dei Verbum, Dumnezeu ne adresează nouă cuvântul său pentru "a se revela pe sine însuşi şi a face cunoscut misterul voinţei sale (cf. Ef 1,9)" (nr. 2). Prin Cuvântul său, Dumnezeu vrea să ne comunice tot adevărul despre sine însuşi şi despre proiectul său de mântuire pentru omenire. Angajarea de a descoperi tot mai mult adevărul Cărţilor Sacre echivalează aşadar cu a căuta să se cunoască tot mai bine Dumnezeu şi misterul voinţei sale mântuitoare.

"Reflecţia teologică a considerat mereu inspiraţia şi adevărul ca două concepte cheie pentru o hermeneutică eclezială a Sfintelor Scripturi. Totuşi, trebuie să se recunoască necesitatea actuală a unei aprofundări corespunzătoare a acestor realităţi, aşa încât să se poată răspunde mai bine la exigenţele referitoare la interpretarea textelor sacre conform naturii lor" (ibid.). Tratând tema "Inspiraţia şi Adevărul Bibliei", Comisia Pontificală Biblică este chemată să ofere contribuţia sa specifică şi calificată la această aprofundare necesară. De fapt, este esenţial şi fundamental pentru viaţa şi misiunea Bisericii ca textele sacre să fie interpretate conform naturii lor: Inspiraţia şi Adevărul sunt caracteristici constitutive ale acestei naturi. De aceea, angajarea voastră va avea o adevărată utilitate pentru viaţa şi misiunea Bisericii.

În sfârşit, aş vrea numai să amintesc de faptul că într-o bună hermeneutică nu este posibil să se aplice în mod mecanic criteriul inspiraţiei, precum şi al adevărului absolut, extrapolând o singură frază sau expresie. Planul în care este posibil să se perceapă Sfânta Scriptură drept Cuvânt al lui Dumnezeu este cel al unităţii istoriei lui Dumnezeu, într-o totalitate în care fiecare dintre elemente se luminează reciproc şi se deschide la înţelegere.

Dorind fiecăruia dintre voi o fructuoasă continuare a lucrărilor voastre, aş vrea în sfârşit să manifest aprecierea mea vie faţă de activitatea desfăşurată de Comisia Biblică pentru a promova cunoaşterea, studiul şi primirea Cuvântului lui Dumnezeu în lume. Cu aceste sentimente încredinţeze pe fiecare dintre voi ocrotirii materne a Fecioarei Maria, pe care împreună cu toată Biserica o invocăm ca Sedes Sapientiae, şi din inimă împart dumneavoastră, venerat frate, şi tuturor membrilor Comisiei Pontificale Biblice o specială binecuvântare apostolică.

Din Vatican, 2 mai 2011

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu