În cadrul schimbului tradiţional de delegaţii pentru sărbătorile respective ale sfinţilor patroni - 29 iunie la Roma pentru celebrarea sfinţilor Petru şi Paul şi 30 noiembrie la Istanbul pentru celebrarea sfântul Andrei - cardinalul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, conduce delegaţia Sfântului Scaun pentru sărbătoarea Patriarhiei ecumenice. Cardinalul este însoţit de episcopul Brian Farrell, secretar al dicasterului, şi de monsenior Andrea Palmieri, subsecretar. La Istanbul s-a unit la delegaţie nunţiul apostolic din Turcia, arhiepiscopul Paul F. Russell. Delegaţia Sfântului Scaun a luat parte la solemna Dumnezeiască Liturghie prezidată de Sanctitatea Sa Bartolomeu în biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe" la Fanar şi a avut o întâlnire cu patriarhul şi conversaţii cu comisia sinodală care se ocupă de relaţiile cu Biserica Catolică. Cardinalul Koch a încredinţat patriarhului ecumenic un mesaj autograf al papei Francisc pe care l-a citit la încheierea Dumnezeieştii Liturghii. Iată o traducere a mesajului pontifical.
Sanctităţii Sale Bartolomeu
arhiepiscop de Constantinopol
patriarh ecumenic
Cu mare bucurie duhovnicească şi în profundă comuniune de credinţă şi caritate mă alătur rugăciunii Bisericii din Constantinopol pentru celebrarea sărbătorii sfântului său patron, apostolul Andrei, cel dintâi chemat şi fratele apostolului Petru. Apropierea mea spirituală se manifestă încă o dată în acest an cu prezenţa unei delegaţii a Bisericii Romei, căreia i-am încredinţat exprimarea salutărilor mele cele mai calde şi cele mai bune urări Sanctităţii Voastre, membrilor Sfântului Sinod, clerului, călugărilor şi tuturor credincioşii adunaţi la solemna Dumnezeiasca Liturghie în biserica patriarhală "Sfântul Gheorghe". Prin delegaţie, transmit asigurarea intenţiei de neclintit a Bisericii catolice, precum şi a mea, de a continua în angajamentul nostru de a lucra pentru restabilirea comuniunii depline între creştinii din Orient şi Occident.
În acest an se împlinesc 40 de ani de la înfiinţarea Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialog Teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, inaugurată în comun de patriarhul Dimitrios I şi sfântul papă Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei acestuia din urmă în Fanar cu ocazia sărbătorii sfântului Andrei. În aceşti ani, Comisia Internaţională Mixtă a făcut numeroşi paşi importanţi înainte. Prin urmare, transmit mulţumirile mele sincere tuturor membrilor săi trecuţi şi actuali pentru angajamentul lor dedicat. În special, îmi amintesc cu recunoştinţă de mitropolitul Stylianos, care a fost mulţi ani copreşedinte ortodox al Comisiei şi care la începutul acestui an a murit în speranţa Învierii promise tuturor celor care şi-au pus încrederea în Dumnezeu. În timpul vizitei sale la Fanar, sfântul papă Ioan Paul al II-lea a declarat că "întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem nu este dacă putem restabili comuniunea deplină, ci mai degrabă dacă avem dreptul să rămânem despărţiţi" (Adresa către Sanctitatea Sa Dimitrios I, Sfântul Gheorghe la Fanar, 30 noiembrie 1979). Această întrebare, care este doar aparent retorică, continuă să provoace Bisericile noastre şi cere ca toţi credincioşii să răspundă printr-o reînnoire atât a atitudinii cât şi a conduitei.
Căutarea restabilirii comuniunii depline între catolici şi ortodocşi nu se limitează cu siguranţă la dialogul teologic, ci se realizează şi prin alte canale ale vieţii ecleziale. Relaţiile noastre sunt hrănite mai presus de toate prin gesturi autentice de respect şi stimă reciprocă (cf. Rom 12,9). Astfel de acţiuni arată o fidelitate împărtăşită faţă de cuvântul unicului nostru Domn Isus Cristos şi voinţa de a rămâne împreună în iubirea sa (cf. In 15,10). Această caritate este un rod al Duhului Sfânt (cf. Gal 5,22) şi o marcă a vieţii creştine autentice (cf. In 13,35). Mai mult decât atât, amintindu-ne de unicul botez în care ne-am renăscut, de singura credinţă care ne însufleţeşte şi de unicul Duh Sfânt care ne călăuzeşte (cf. Ef 4,4-5), apropierea noastră creşte şi se intensifică de fiecare dată când ne rugăm unii pentru alţii (cf. Iac 5,16) şi ne rugăm împreună ca fraţi (cf. Mt 18,19-20). În sfârşit, relaţia noastră se vede matură atunci când, ascultând de mandatul lui Cristos Înviat de a duce Evanghelia la toată făptura şi de a vindeca pe cei bolnavi (cf. Mc 16,15-18), catolici şi ortodocşi lucrează împreună pentru a anunţa Vestea Bună şi pentru a sluji pe cei nevoiaşi. Biserica catolică şi Biserica ortodoxă au început deja această călătorie promiţătoare, aşa cum atestă iniţiativele noastre comune. Am încredere şi că, în contexte locale, toţi vom consolida din ce în ce mai mult dialogul zilnic al iubirii şi al vieţii în proiecte spirituale, pastorale, culturale şi caritabile comune.
Frate preaiubit în Cristos, de care sunt legat de o prietenie sinceră şi fraternă, acestea sunt doar câteva dintre speranţele şi sentimentele care îmi umplu inima şi pe care doresc să le împărtăşesc cu voi cu această ocazie fericită. Unit în rugăciunea către apostolul Andrei, reînnoiesc ţie şi tuturor celor prezenţi cele mai calde urări ale mele şi schimb cu tine o sfântă îmbrăţişare în Cristos, Domnul nostru.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
