Lui Ioan, autorul fragmentului evanghelic de astăzi, îi place ironia. O găsim în întreaga lui Evanghelie. De exemplu, orbul vede în timp ce fariseii şi cărturarii, care au capacitatea de a vedea, nu văd. Aceasta e o ironie. Nicodim este un învăţător şi totuşi vine noaptea să înveţe de la Isus. Femeia samariteană la fântână are găleată să scoată apă şi este însetată, în timp ce Isus nu are găleată pentru a scoate apă şi totuşi el este apa care izvorăşte spre viaţa veşnică. Soldaţii vin înarmaţi să-l aresteze pe Isus şi cad în faţa lui Isus neînarmat.
Astăzi, într-un alt episod surprinzător care a ieşit de sub pana lui Ioan, este prezentă o altă ironie.
Prizonierul neajutorat este rege în timp ce preaputernicul conducător este un supus. Cum este posibil acest lucru? Ioan ne dă răspunsul în dialogul următor: "Aşadar, eşti rege?" întreabă Pilat. Isus îi răspunde: "Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru acesta m-am născut şi pentru acesta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr".
A da mărturie despre adevăr - aceasta înseamnă să fii rege, să fii de viţă regală. Acest fragment evanghelic şi solemnitatea de azi ne vorbesc despre integritate. Oriunde domneşte adevărul, omul este rege, indiferent cât de mic este, dacă este închis, torturat sau refuzat. Cu alte cuvinte, în această sărbătoare suntem pe tărâmul mărturiei morale. Fiecare este rege când dă mărturie despre adevăr.
În piesa lui Robert Bolt A Man for All Seasons (Un om pentru eternitate) există o scenă impresionantă. Regele Henric al VIII-lea încearcă să-l convingă pe supusul său Sir Thomas More să fie de acord cu divorţul său de Ecaterina. În timp ce se aflau în grădină, Henric îi spune: "Trebuie să te gândeşti, Thomas, că sufletul îmi este în pericol. Nu a fost nici o căsătorie; ea era văduva fratelui meu. Nu vei descoperi goliciunea fratelui tău (Lev 18,16)". More îi răspunde: "Înălţimea voastră, nu sunt în măsură să mă amestec în aceste probleme; după mine este o problemă ce ţine de Sfântul Scaun..." Henric îl întrerupe: "Thomas, Thomas, oare omul are nevoie ca papa să-i spună când păcătuieşte? A fost un păcat, Thomas, recunosc; mă căiesc. Şi Dumnezeu m-a pedepsit; nu am nici un fiu... Fiu după fiu mi-a născut Ecaterina; unii s-au născut morţi, iar ceilalţi au murit într-o lună. N-am văzut niciodată mâna lui Dumnezeu mai clar decât acum. Am o fiică; e un copil bun. Dar, n-am nici un fiu. E de datoria mea să o îndepărtez pe regină iar toţi papii până la sfântul Petru nu mă vor împiedica în această datorie a mea! Cum de nu vezi? Toţi ceilalţi văd".
More răspunde: "Atunci, de ce Înălţimea voastră are nevoie de umilul meu ajutor?"
Şi Henric răspunde cu nişte cuvinte puternice pe care fiecare dintre noi ar vrea să le audă spuse despre sine: "Pentru că tu eşti onest! Şi ceea ce contează mai mult pentru scopul meu: eşti cunoscut ca fiind onest. Sunt oameni ca Norfolk care mă urmează pentru că port coroana, sunt alţii precum Cromwell care mă urmează pentru că ei sunt ca nişte şacali cu dinţi ascuţiţi iar eu sunt leul lor, şi apoi, este gloata care mă urmează pentru că ei urmează tot ceea ce mişcă - şi apoi eşti tu".
Henric, în prezenţa integrităţii lui More, ştia cine era cu adevărat rege şi cine era cu adevărat supusul.
Într-o zi, pe când Mahatma Gandhi urca în tren, unul dintre pantofii săi i-a alunecat şi a căzut lângă şină. Nu a reuşit să-l recupereze pentru că trenul s-a pus în mişcare. Spre surprinderea însoţitorilor săi care râdeau de el, Gandhi şi-a scos celălalt pantof şi l-a aruncat cât mai aproape de celălalt. Întrebat de un pasager de ce a făcut aceasta, Gandhi a zâmbit: "Săracul care găseşte pantoful lângă şină acum are o pereche pe care o poate folosi". Şi toţi care purtau o pereche de pantofi în picioare au ştiut în inima lor că omul desculţ a dat mărturie despre adevăr. Ei erau supuşi mândriei lor; el era rege prin mila sa.
În sfârşit, daţi-mi voie să vă povestesc despre un preot deosebit care a fost hirotonit în 1946, în acelaşi an ca papa Ioan Paul al II-lea. Este părintele Anton Luli, SJ, din Albania şi a murit în martie 1998 în vârstă de 88 de ani. În noiembrie 1996 a celebrat la Roma jubileul de aur al preoţiei sale împreună cu papa. În timp ce era la Roma pr. Luli a împărtăşit câteva dintre experienţele sale şi a dat mărturie despre prezenţa lui Dumnezeu în viaţa sa. Iată o povestire a experienţei sale în care sunt folosite chiar cuvintele lui.
"În ziua de 19 decembrie 1947 m-au arestat şi m-au acuzat de propaganda împotriva regimului. Am trăit în izolare timp de 17 ani şi apoi mulţi ani într-un lagăr de muncă forţată. În noaptea de Crăciun a acelui an m-au târât în spălătoria de la etajul al doilea al închisorii. M-au forţat să mă dezbrac, mi-au trecut o funie pe sub braţe şi m-au atârnat astfel încât vârfurile picioarelor abia îmi atingeau pământul. Era frig iar eu eram gol şi am simţit cum trupul meu ceda. Frigul a început să-mi pătrundă mădularele şi când mi-a ajuns la piept inima risca să cedeze. Atunci am început să ţip. Călăii mei m-au dat jos şi m-au lovit cu picioarele peste tot. În acea noapte, în acel loc şi în solitudinea acelei prime torturi am experimentat adevăratul înţeles al Întrupării şi al crucii.
Dar în această suferinţă simţeam în mine mângâietoarea prezenţă a Domnului Isus, veşnicul mare preot. Uneori, ajutorul pe care mi-l dădea era extraordinar, atât de mare era bucuria şi mângâierea pe care mi le comunica. Dar n-am simţit niciodată resentimente pentru aceia care, omeneşte vorbind, mi-au furat viaţa. După eliberare m-am întâlnit cu unul dintre călăii mei pe stradă. Mi-a fost milă de el. Am mers la el şi l-am îmbrăţişat. Am fost eliberat o dată cu amnistia din 1989. Aveam 79 de ani.
Aceasta a fost experienţa mea de preot în tot timpul acestor ani. Este o experienţă neobişnuită în comparaţie cu aceea a multor preoţi, dar, cu siguranţă nu este singulară. Sunt mii de preoţi care au fost persecutaţi în viaţa lor din pricina preoţiei lui Cristos. Experienţele lor diferă, dar toate au în comun iubirea. Preotul este mai presus de orice cineva care trăieşte cu scopul de a iubi. El este chemat să-l iubească pe Cristos şi pe toată lumea în el, în toate circumstanţele vieţii, până la punctul de a-şi da viaţa. Totul ne poate fi luat, dar nimeni nu poate să distrugă în inima noastră dragostea pentru Isus sau dragostea pentru fraţii şi surorile noastre".
Cine era rege aici? Preotul care l-a îmbrăţişat pe călăul său ori călăul care avea toată puterea? Toate aceste relatări au un punct comun: ele ne spun ce s-a întâmplat la procesul lui Isus înaintea lui Pilat. Ele ne spun că deşi puternicul Pilat l-a torturat şi omorât pe prizonierul Isus, Pilat a rămas totuşi prizonier pentru că trăia în minciună iar prizonierul a rămas rege pentru că şi-a păstrat integritatea şi a dat mărturie despre adevăr.
"Aşadar, eşti rege?" Isus a răspuns: "Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru acesta m-am născut şi pentru acesta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr". Această Evanghelie şi sărbătoarea lui Cristos, Rege, ne reamintesc că fiecare dintre noi s-a născut cu acelaşi scop.
Traducere şi prelucrare: pr. Lucian Păuleţ şi pr. Cristinel Farcaş
