Agenţia Fides
Martir şi păstor. Viaţa părintelui Diep dăruită în bucurie

Din anii '80, grupuri de pelerini, din tot Vietnamul, merg la biserica din Tac Say, în Delta Mekong, extremitatea de sud a Vietnamului. Vizita lor este motivată de devoţiunea şi de cererea de mijlocire adresată preotului Francis Xavier Truong Buu Diep, înmormântat în biserica aceea, al cărui martiriu Sfântul Scaun l-a recunoscut. La 25 noiembrie, papa a autorizat promulgarea decretului despre martiriul părintelui Francis Xavier Truong Buu Diep (1897-1946), preot diecezan vietnamez asasinat din ură faţă de credinţă în timpul primului război din Vietnam. Numărul de persoane care au primit haruri şi binecuvântări în viaţă prin mijlocirea părintelui Diep a crescut în cursul anilor, astfel un număr tot mai mare de credincioşi, dar şi de necatolici, provenind din ţară şi din străinătate, au mers la biserica din Tac Say. În mod special la 11 şi 12 martie (pentru aniversarea morţii), pelerinii sunt zeci de mii. Participă la Liturghie şi se roagă cu reverenţă şi solemnitate. Dar şi în cursul anului fluxul de persoane care se opresc la mormântul său este neîntrerupt.

Părintele Diep este considerat preotul catolic cel mai iubit din Vietnam, o naţiune în care budiştii constituie peste 80% din populaţie. Mărturisesc asta pelerinajele spontane de persoane din toate păturile sociale şi din diferite religii, din orice zonă a ţării. Toţi se roagă pentru ca părintele Diep să susţină familiile lor şi să-i ajute să depăşească situaţii dificile ale vieţii. Imaginea părintelui Diep este prezentă peste tot: în case, în birouri, în magazine, în pieţe, în restaurante, în maşini, pe străzile urbane, dar şi în zonele rurale îndepărtate. Un mare număr de vietnamezi l-au primit pe părintele Diep în vieţile lor în mod aşa de intim, încât poartă mereu cu ei iconiţa sa, printre efectele personale, având convingerea tare că el îi va ajuta cu iubire în circumstanţele vieţii.

"Părintele Diep era foarte gentil, vocea sa era blândă, dar clară atunci când predica. Era un preot care îi iubea mult pe săraci: când erau persoane sărace şi înfometate, sau persoane aflate în dificultate de a găsi o găzduire, le dăruia orez din cămara sa şi făcea totul pentru a le ajuta", relatează, la Agenţia Fides Giacobbe Huynh Van Lap, un ministrant ce trăia cu el atunci când preotul era paroh al bisericii din Tac Say.

În anii 1945-1946, situaţia socială era foarte haotică şi instabilă când francezii şi japonezii se luptau pentru dominarea Vietnamului. În zonele rurale cum era teritoriul parohiei din Tac Say, situaţia era şi mai tragică din cauza stării de anarhie şi a jafurilor care aveau loc în fiecare zi. Era şi perioada în care părintele Truong Buu Diep era paroh al parohiei din Tac Say, în districtul Gia Rai, parte din provincia Bac Lieu, în Vietnamul de Sud. În acea situaţie instabilă, alţi preoţi, temându-se pentru viaţa confratelui lor, îl sfătuiau să se ascundă până când situaţia nu se va stabiliza. Şi francezii de trei ori au ajuns în faţa bisericii pentru a-l salva, dar părintele Diep a refuzat şi a spus: "Trăiesc cu turma credincioşilor mei şi, dacă trebuie să mor, doresc să mor cu ei." La 12 martie 1946, a fost arestat de japonezi împreună cu peste 70 de locuitori din sat, în parohia din Tac Say. Toţi au fost închişi într-un hambar. După cum relatează Van Lap, soldaţii au îngrămădit paie în jurul lor, cu intenţia de a-i incendia pentru a-i ucide pe toţi, dar părintele Diep a spus oamenilor înarmaţi: "Sunt eu păstorul acestor credincioşi, sunt dispus să mor pentru ei. Luaţi-mă pe mine." Şeful grupului înarmat se gândea că, ucigându-l pe părintele Diep, parohia şi comunitatea din Tac Say se va dezintegra. În faţa cuvintelor părintelui Diep, care s-a oferit să moară pentru comunitatea sa, mulţi catolici au îngenuncheat şi i-au cerut să primească pentru ultima dată sacramentul Spovezii. Alţii, care nu erau catolici, i-au cerut să fie botezaţi.

În acea noapte, oameni înarmaţi l-au dus afară pe părintele Diep şi l-au decapitat. Cei care erau prezenţi la execuţie au relatat după aceea că, în faţa morţii, părintele Diep a rămas într-o stare de pace şi profundă seninătate, fără a arăta cea mai mică frică. I-a privit pe cei doi călăi şi cu gentileţe le-a spus: "Vă iert pentru acţiunile voastre." După ce l-au decapitat pe părintele Diep, cei doi călăi au îngenuncheat, cu corpul tremurând, şi au alergat spre pădure. Din acel moment, nimeni nu i-a mai văzut.

În ziua următoare, trupul preotului a fost găsit într-o mlaştină. Mâinile sale încă erau unite în faţa pieptului ca şi cum s-ar fi rugat. Enoriaşii l-au luat şi l-au îngropat în secret în biserica din Khuc Treo, în localitatea An Trach, în cadrul provinciei Bac Lieu, la 7 km de biserica din Tac Say. În 1969, rămăşiţele sale pământeşti au fost transferate în biserica din Tac Say, unde a desfăşurat slujirea de paroh timp de 16 ani. Mormântul său actual a fost restructurat la 4 iunie 1989 şi acum este un loc în care pelerinii vin să-l vadă zi şi noapte.

Francis Xavier Truong Buu Diep s-a născut la 1 ianuarie 1897 şi a fost botezat la 2 februarie 1897 în parohia din Con Phuoc, în localitatea My Luong, în provincia An Giang. În 1909, a fost trimis la seminarul mic din Cu Lao Gieng, în localitatea Tan My pentru a studia. După ce a terminat seminarul mic, a mers la seminarul mare din Nam Vang, în Cambogia (în acel timp, parohiile din An Giang, Chau Doc, Ha Tien erau sub Dieceza de Phnom Penh, în Cambogia). A fost hirotonit preot la Nam Vang de episcopul francez Jean-Baptiste-Maximilien Chaballer MEP în 1924. Din 1924 până în 1927 a fost vice-paroh în parohia din Ho Tru, o parohie vietnameză care trăia în provincia Kandal, în Cambogia. Din 1927 până în 1929, s-a întors să lucreze ca profesor la seminarul mic din Cu Lao Gieng în provincia An Giang. În martie 1930, s-a întors să se îngrijească de parohia din Tac Say, unde a fost ucis la 12 martie 1946.

(După Agenţia Fides, 27 decembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu