Reflecţia lui Ioan Paul al II-lea
de Salvatore Perrella
Printre multele merite ale lui Ioan Paul al II-lea - de la a cărui moarte se aniversează în aceste zile patru ani - este şi acela că a întărit şi pus de acord, în lumina învăţăturilor Conciliului al II-lea din Vatican şi ale lui Paul al VI-lea, evlavia mariană în făgaşul cultului creştin, în special liturgic. El a redat, cu motivaţii şi instrumente diferite, mai mare atenţie şi vizibilitate prezenţei Fecioarei Maria în ansamblul celebrărilor liturgice şi populare ale misterului pascal al Domnului.
Lumen gentium - constituţia dogmatică a Conciliului al II-lea din Vatican despre Biserică - în capitolul dedicat Mariei în misterul lui Cristos şi al Bisericii, în lumina Scripturii însăşi, a învăţat cu autoritate şi a susţinut un fapt neîndoielnic care apare în Evanghelii: Fecioara în mod semnificativ nu a fost absentă la nici unul din momentele decisive şi strategice, care au concretizat evenimentul istoric şi ministerul mesianic al lui Isus. De fapt, ea este prezentă:
- la întruparea răscumpărătoare, când Fecioara prin intermediul slujirii sale materne a fost asociată la fiat-ul Cuvântului spus Tatălui făcându-se disponibilă în mod libert, total şi conştient pe ea însăşi pentru a fi, pentru toţi fraţii şi surorile sale în Adam, cortul Duhului şi semnul luminos al unei omeniri iertate şi reconciliate de Domnul şi împreună cu Domnul;
- la începuturile activităţii publice, când Mama şi Slujitoarea Domnului invitată la nuntă (simbol al Noii Alianţe şi epifanie mesianică a lui Isus) a provocat şi a arătat - în pofida unui dialog greu de explicat, în privinţa sensului căruia exegeza contemporană rămâne încă ezitantă - în persoana Fiului pe Mesia cel aşteptat;
- la jertfa pascală şi mântuitoare a Mielului lui Dumnezeu, unde însuşi Isus a împărtăşit cu discipolii săi şi dăruirea Mamei. Din ceasul acela, maternitatea mântuitoare şi spirituală a Mariei se extinde de la Cristos la întreaga Biserică, şi acest lucru nu prin alegerea creştinilor, ci prin voinţa explicită a Domnului;
- la Rusaliile Bisericii când Mama Celui Înviat a fost escortată împreună cu apostolii în Biserică şi împreună cu Biserica din Ierusalim, în aşteptarea în rugăciune a Duhului promis de Cel Răstignit înălţat la Tatăl. Darul Duhului oficializează actul de naştere a Bisericii. În ea se adună reminiscenţele genezei lui Israel, ca popor al Alianţei la Sinai, dar şi ale genezei Fiului Celui Preaînalt prin lucrarea Mângâietorului. Din ziua de Rusalii, Mama lui Isus nu a încetat să fie prezentă în rugăciunea ucenicilor Domnului.
A-l primi pe Dumnezeul trinitar al lui Cristos înseamnă, prin însăşi voinţa lui Isus, a primi în propria experienţă de credinţă, spirituală şi liturgică şi pe sfânta Fecioară Maria. Reforma care a urmat după conciliu s-a referit şi la celebrarea liturgică şi devoţională a sfintei Fecioare Maria, adică aşa-numitul "cult marian", element care califică credinţa, atitudinile de credinţă şi celebrarea credinţei poporului creştin. De fapt, Mama Fiului lui Dumnezeu a ocupat mereu un loc foarte însemnat în liturgiile creştine din Orient şi din Occident. Reforma a atras apoi atenţia teologilor şi liturgiştilor asupra faptului global al prezenţei Mamei lui Cristos ca realitate încărcată de consecinţe de ordin pastoral, spiritual şi, nu în ultimul rând, ecumenic.
O temă puţin aprofundată este aceea a prezenţei Fecioarei la evenimentul învierii şi al respectivelor apariţii ale Domnului înviat; de obicei, datorită referinţelor evanghelice clare, ne oprim asupra misterului Mamei la picioarele crucii. Circumstanţă care a dus treptat la o importantă creştere a acestei comemorări în liturgia eclezială şi în evlavia populară. Pentru aceasta, din mai multe părţi, în special după reforma liturgică post-conciliară, s-a simţit necesitatea de a aprofunda prezenţa-participarea Mariei la întregul mister pascal, verificând, pe cât posibil, temeinicia sau verosimilitatea presupusei întâlniri a Domnului înviat cu Mama sa. Pe această bază, Ioan Paul al II-lea, în cateheza de miercuri 21 mai 1997, a afirmat că prezentă "pe Calvar în timpul Vinerii Sfinte şi în Cenacol la Rusalii, Fecioara Preasfântă a fost probabil martoră privilegiată şi a învierii lui Cristos, completând în felul acesta participarea sa la toate momentele esenţiale ale Misterului pascal. Primindu-l pe Isus înviat, Maria este în afară de asta semn şi anticipare a omenirii, care speră să ajungă la realizarea sa deplină prin învierea din morţi". Ioan Paul al II-lea în aceeaşi cateheză a readus în amintirea credincioşilor o veche şi aproape uitată tradiţie patristică referitoare la o probabilă apariţie a Celui Înviat Mamei; episod desigur necunoscut de Biblie. De fapt, a spus papa Wojtyla, "Evangheliile prezintă diferite apariţii ale Celui Înviat, dar nu întâlnirea lui Isus cu Mama sa. Această tăcere nu trebuie să ducă la concluzia că după Înviere, Cristos nu i-a apărut Mariei; în schimb ne invită să căutăm motivele unei astfel de opţiuni din partea evangheliştilor. Făcând ipoteza unei «omisiuni», ea ar putea să fie atribuită faptului că ceea ce este necesar pentru cunoaşterea noastră mântuitoare este încredinţat cuvântului «martorilor aleşi de mai înainte de Dumnezeu», adică Apostolilor, care «cu mare forţă" au dat mărturie despre învierea Domnului Isus». Înainte de a le apare lor, Isus Înviat le-a apărut câtorva femei credincioase din cauza funcţiei lor ecleziale: «Mergeţi şi vestiţi fraţilor mei să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea» (Mt 28,10); de asemenea, aşa cum dă mărturie sfântul Paul, a apărut «la peste cinci sute de fraţi împreună» (1Cor 15,6)". La acest punct, Ioan Paul al II-lea a propus o observaţie interesantă cu privire la posibilul motiv al "tăcerii" Evangheliilor despre presupusa apariţie a Celui Înviat Mamei: "Dacă autorii Noului Testament nu vorbesc despre întâlnirea Mamei cu Fiul înviat, probabil că acest lucru se poate atribui faptului că o asemenea mărturie ar fi putut fi considerată, din partea celor care negau învierea Domnului, prea interesată, deci nevrednică de a fi crezută (...). Fecioara, prezentă în prima comunitate a ucenicilor, cum ar fi putut să fie exclusă din numărul celor care l-au întâlnit pe Fiul său divin înviat din morţi?". Papa Wojtyla a expus astfel "motivaţiile" sale care nu sunt puţin obişnuite despre motivul pentru care considera probabil că Maria a fost prima persoană care a primit apariţia Celui Înviat: "Ba chiar este legitim să credem că în mod verosimil Mama a fost prima persoană căreia i-a apărut Isus înviat. Lipsa Mariei din grupul de femei care dis-de-dimineaţă merg la mormânt, n-ar putea oare să constituie un indiciu al faptului că ea deja îl întâlnise pe Isus? Această deducţie ar găsi confirmare şi în faptul că primele martore ale învierii, prin voinţa lui Isus, au fost femeile, care rămăseseră fidele la picioarele crucii, deci mai tari în credinţă. De fapt, uneia dintre ele, Maria Magdalena, Cel Înviat îi încredinţează mesajul care trebuie transmis Apostolilor. Şi acest element permite probabil să ne gândim la Isus care se arată mai întâi Mamei sale, cea care a rămas cea mai fidelă şi în încercare a păstrat integră credinţa".
Această tradiţie provine dintr-o epocă îndepărtată; ea este documentată cel puţin din secolul al IV-lea şi are numeroase voci ale părinţilor şi scriitorilor bisericeşti mai ales în Orient, dar şi în Occident. În afară de asta, nu se poate ascunde faptul că, aprobat de Ioan Paul al II-lea în luna aprilie din "anno magni iubilae 2000" şi publicat în anul 2002, Missale romanum reformat conform principiilor Conciliului al II-lea din Vatican, cu editio typica tertia, a dat spaţiu amplu celebrării Fecioarei în arcul întregului an liturgic. De fapt, făcând abstracţie de solemnităţile şi de sărbătorile şi comemorările proprii, Commune beatae Mariae Virginis, faţă de ediţia din anul 1975, a avut o lărgire semnificativă, trecând de la precedentele şapte formulare la actualele unsprezece. Izvor de referinţă este mai ales Collectio Missarum de beata Maria Virgine, cu bogăţia eucologiei şi a tematicilor mariane prezente. Cu a treia ediţie a Liturghierului roman, comemorarea Mariei a intrat, chiar dacă în mod discret şi incisiv, şi în celebrarea liturgică anuală a triduumului pascal, cu posibilitatea de a cânta la liturgia din Vinerea Sfântă vechiul cântec popular Stabat Mater, participând în mod empatic la durerea lui Mater Dei pentru moartea Mielului răscumpărării noastre; ca şi a bucuriei împreună cu Fecioara pentru învierea Fiului cu cântarea Regina caeli la sfârşitul Privegherii de Paşte: acesta a fost evenimentul care a realizat pe deplin speranţa şi aşteptarea ei a dăruit întregii omeniri mântuirea.
(După L'Osservatore Romano, 9 aprilie 2009)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
