|
| © Vatican Media |
Sâmbătă dimineaţă lucrările din a treia sesiune
Mai multă forţă angajării comune pentru pace
A doua zi a consistoriului extraordinar - al doilea al lui Leon al XIV-lea de la începutul pontificatului său - s-a deschis la ora 7:30 cu Liturghia în Bazilica "Sfântul Petru", prezidată de cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor. Ulterior, la ora 9:30, cardinalii s-au reunit în Aula "Paul al VI-lea" pentru a treia sesiune, moderată de cardinalul Protase Rugambwa, arhiepiscop mitropolit de Tabora, Tanzania. Leon al XIV-lea a condus rugăciunea Adsumus, iar, în numele său, cardinalul moderator a mulţumit Colegiului pentru cuvintele de susţinere la adresa apelurilor sale pentru pace şi i-a îndemnat să o facă şi mai eficientă, asumându-şi responsabilitatea pentru ea în diecezele şi regiunile lor, astfel încât să se poată ridica un apel unitar care să dea şi mai multă putere acestei angajări comune.
Cardinalul sud-african Stephen Brislin, arhiepiscop mitropolit de Johannesburg, a vorbit apoi cu un discurs introductiv pe tema "Construind pentru bine: şantierele timpului nostru".
După un timp de rugăciune şi tăcere, cardinalul Rugambwa a deschis discuţiile de grup şi a programat revenirea la sesiunea plenară, după pauză, la ora 11:30.
Conform Sălii de Presă a Sfântului Scaun, papa, prezent la deschiderea sesiunii, s-a întors înainte de prezentările grupurilor. Unsprezece grupuri s-au prezentat în Aulă: opt din primul grup împreună şi trei din al doilea.
Majoritatea grupurilor şi-au concentrat reflecţia pe o lectură a fracturilor profunde ale timpului nostru, între popoare, naţiuni, în cadrul societăţilor, în cadrul familiilor înseşi, asupra modului în care aceste fracturi generează răni în special în rândul celor mai săraci, cei mai slabi, tineri - cărora le lipseşte simţul noutăţii - şi adulţilor lipsiţi de înţelepciunea anilor. Multe dintre relatări au evidenţiat pericolul lipsei de sens şi a relaţiilor de sens, de identitate, ceea ce duce la o atitudine tribală. Toţi au subliniat rolul unui individualism exasperat care duce la iluzia că alţii există pentru succesul nostru.
În acest context apare provocarea inteligenţei artificiale, ca dimensiune antropologică de explorat, identificând valorile umane comune. Aceasta începe cu apelul de a numi fiinţele vii, mai degrabă decât de a le reduce la numere şi statistici, de a experimenta şi îmbrăţişa sentimentul uman al limitării, pe care IA tinde să-l nege, şi de a apăra demnitatea muncii.
În acest context, multe grupuri au vorbit despre valoarea binelui comun ca despre ceva dificil de îmbrăţişat şi de înţeles, pe care politica adesea nu reuşeşte să îl abordeze şi despre cum acesta necesită un limbaj al inimii pentru a depăşi conformismul, corupţia şi sentimentul de imposibilitate generat de conştientizarea faptului că proprietatea şi resursele necesare pentru a-l realiza sunt în mâinile câtorva. Simţul binelui comun izvorăşte din credinţă, au afirmat multe grupuri, din credinţa în Dumnezeu şi în elementul transcendent din fiecare persoană, care conduce omenirea să depăşească fiecare frontieră, prima care ne duce dincolo de noi înşine, să experimentăm solidaritatea cu săracii ca răspuns la individualism, îmbrăţişând pe deplin catolicitatea, construind relaţii generoase, nu instituţii, la fiecare nivel şi căutând un limbaj capabil să comunice cu medii din afara credinţei creştine.
În aceasta, rolul politicii este esenţial, iar angajarea instituţiilor ecleziale în pregătirea viitorilor funcţionari publici, ca doctrina socială a Bisericii să fie cunoscută şi studiată, ca medicament al dezbinărilor. Antidotul la individualism, la fracturi, au convenit multe grupuri, este Evanghelia, o Biserică ce dă un sentiment de apartenenţă, capabilă să aline rănile timpului nostru, reînnoită prin evitarea formelor de fundamentalism, polarizare, care îşi face vizibilă faţa samariteană, creştinii nu spectatori ai unei ruine sociale, ci arhitecţi înţelepţi care reconstruiesc oraşul tuturor. În acest context, recunoaşterea că ne confruntăm cu aceleaşi provocări, în multe zone şi în multe părţi ale lumii, a modului în care comuniunea cu Cristos ne face mai puţin îngrijoraţi de gândurile altora este un semn de speranţă.
Diferite grupuri au subliniat valoarea sinodalităţii, ca o cale spre ascultare şi dialog, dar şi ca un mijloc de responsabilitate eclezială.
După prezentări, mai mulţi cardinali au ţinut discursuri, reluând temele sesiunii în termeni mai personali. Alţii şi-au exprimat recunoştinţa faţă de papa pentru recentele sale călătorii apostolice şi pentru angajarea sa faţă de pace.
Sesiunea s-a încheiat la ora 12:45 cu rugăciunea Angelus, condusă de pontif.
(După L'Osservatore Romano, 27 iunie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
