|
| © Vatican Media |
Un portret al Conciliului al II-lea din Vatican, aflat în centrul ciclului de cateheze al lui Leon al XIV-lea, prin figurile papilor care l-au trăit şi ale unor părinţi conciliari.
A reciti Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican înseamnă, în primul rând, a redescoperi, aşa cum a subliniat Papa Leon al XIV-lea, profeţia şi actualitatea sa. La mai bine de şaizeci de ani de la deschidere, conciliul continuă să ofere criterii pentru înţelegerea prezentului: dialogul cu lumea modernă, reînnoirea vieţii ecleziale, centralitatea misiunii. A relua urmărirea Conciliului al II-lea din Vatican prin chipurile protagoniştilor săi, de la papii care l-au călăuzit până la episcopii şi teologii care i-au plăsmuit textele, înseamnă îndeosebi a întreprinde şi o călătorie care transcende limitele istoriei.
Papii conciliului
Al XXI-lea Conciliu Ecumenic din istoria Bisericii a fost deschis de Papa Ioan al XXIII-lea pe 11 octombrie 1962. "Raţiunea sa de a fi - a explicat pontiful într-un mesaj radio la o lună de la Conciliul al II-lea din Vatican - este continuarea, sau mai degrabă, cea mai energică reluare a răspunsului întregii lumi, al lumii moderne, la testamentul Domnului". Cuvintele Papei Ioan al XXIII-lea au urmat o direcţie clară: "Lumea are nevoie de Cristos, iar Biserica este cea care trebuie să-l ducă pe Cristos lumii". După moartea lui Ioan al XXIII-lea, conciliul a fost finalizat în 1965 de Papa Paul al VI-lea. Ultimul mesaj al conciliului a fost adresat tinerilor. "Timp de patru ani - citim în mesajul Papei Montini către tineri la încheierea acelui eveniment - Biserica a lucrat pentru a-şi întineri faţa, pentru a corespunde mai bine planului fondatorului său, marele Cel Viu, Cristos cel veşnic tânăr". Pentru tineri, mai ales pentru tineri, subliniază Paul al VI-lea, "Biserica, prin conciliul său, a aprins o lumină, aceea care luminează viitorul".
Patru viitori papi şi Conciliul al II-lea din Vatican
Printre protagoniştii Conciliului al II-lea din Vatican s-au numărat şi patru bărbaţi destinaţi să urce pe scaunul lui Petru. În ajunul deschiderii Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, cuvintele rostite de atunci de arhiepiscopul de Milano, cardinalul Giovanni Battista Montini, au răsunat la Roma, în Campidoglio: "Următorul conciliu - a afirmat viitorul Paul al VI-lea cu acea ocazie - este demonstraţia capacităţii papei de a menţine relaţii cu Biserica şi cu lumea, capacitatea sa de a celebra cele mai mari evenimente din viaţa Bisericii acasă; independenţa sa, libertatea sa, funcţionalitatea sa, care au constituit nucleul esenţial al Chestiunii Romane". Printre părinţii conciliari s-a numărat şi un umil păstor din Veneto, episcopul Albino Luciani. În faza pregătitoare, viitorul papă Ioan Paul I nu a omis să-şi ofere opinia scrisă. În votul său, episcopul de Vittorio Veneto şi-a exprimat speranţa că viitorul conciliu va scoate în evidenţă "optimismul creştin". La conciliu a participat şi un tânăr episcop polonez, Karol Józef Wojtyla, care ca pontif avea să ia numele de Ioan Paul al II-lea. Contribuţia sa, în special, a fost semnificativă la redactarea constituţiei Gaudium et spes. Ca pontif, în 1982, salutând un grup de preoţi din Statele Unite, a reflectat asupra "marelui eveniment eclezial din acest secol": "Conciliul ne-a oferit nouă, preoţilor, multe idei de aprofundare asupra noastră, asupra a ceea ce este important în viaţa noastră şi asupra contribuţiei pe care o putem aduce cu adevărat lumii". Un expert al cardinalului Frings de Köln a participat şi el la Conciliul al II-lea din Vatican. Este vorba de Joseph Ratzinger, care, după alegerea sa pe scaunul lui Petru, avea să ia numele de Benedict al XVI-lea. Întâlnindu-se cu clerul roman pe 14 februarie 2013, el a amintit de Conciliul al II-lea din Vatican cu aceste cuvinte: "Exista o aşteptare incredibilă. Am sperat că totul se va reînnoi, că vor veni cu adevărat noi Rusalii, o nouă eră pentru Biserică".
Cei patru moderatori
Înainte de deschiderea celei de-a doua sesiuni, Papa Paul al VI-lea a înfiinţat în 1963 un Colegiu, responsabil de dirijarea dezbaterii în aulă şi de eficientizarea procedurilor. Această sarcină a fost încredinţată la patru părinţi, cunoscuţi sub numele de "moderatori". Este vorba de cardinalii Grigore Petru al XV-lea Agagianian, prefectul Congregaţiei "de Propaganda Fide" din 1960 până în 1970 şi primat al armenilor; Léon-Joseph Suenens, arhiepiscop de Malines-Bruxelles; Julius Döpfner, arhiepiscop de München şi Freising; şi Giacomo Lercaro, arhiepiscop de Bologna. Vocile lor au lăsat o amprentă semnificativă asupra lucrărilor conciliului.
Cardinalul Agagianian a avut un rol special în pregătirea decretului misionar Ad gentes şi a constituţiei Gaudium et spes despre Biserica în lumea contemporană. Cardinalul Döpfner, a scris cotidianul american "New York Times" în 1976, după moartea sa, a fost "numit unul dintre cei patru moderatori influenţi ai Conciliului al II-lea din Vatican şi şi-a câştigat o reputaţie de progresist". În timpul conciliului, cardinalul Suenens a cerut un dialog triplu: cu credincioşii, cu "fraţii despărţiţi" şi cu lumea necreştină. De asemenea, a atras atenţia asupra dimensiunii carismatice a Bisericii. Papa Francisc, întâlnindu-se cu mişcarea "Reînnoirea în Duh" în 2015, a subliniat că Papa Paul al VI-lea, în timpul Liturghiei de luni de Rusalii din 1975, i-a mulţumit cardinalului Suenens cu aceste cuvinte: "În numele Domnului, vă mulţumesc că aţi adus Reînnoirea carismatică în inima Bisericii". Un alt protagonist al conciliului a fost cardinalul Lercaro. În perioada post-conciliară, a fost numit preşedinte al "Consilium ad exsequendam Constitutionem de Sacra Liturgia" pentru a pune în aplicare constituţia Sacrosantum Concilium. "A dat impuls reformei liturgice - citim într-o scrisoare din 1968 a Papei Paul al VI-lea - prin diferite iniţiative de pionierat, încă de când a fost un educator înţelept al tinerilor şi profesor de religie în şcolile publice".
Chipuri din lume
În timpul ceremoniei inaugurale a Conciliului al II-lea din Vatican, un cardinal, în calitate de cardinal protodiacon, a rămas la dreapta papei pe tot parcursul ritului. Acesta era cardinalul Alfredo Ottaviani, secretar al Sfântului Oficiu şi preşedinte al Comisiei Teologice a Conciliului. Cardinalul Ottaviani, o figură importantă a liniei conservatoare, a fost o altă figură cheie a Conciliului al II-lea din Vatican. Cardinalul polonez Stefan Wyszyński a participat activ la conciliu, îndeosebi la redactarea declaraţiei Nostra aetate despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine. În perioada premergătoare conciliului, el i-a pregătit pe credincioşi printr-o serie de priveghiuri şi de opere caritabile.
Printre părinţii conciliari care au jucat un rol semnificativ în Conciliul al II-lea din Vatican s-a numărat şi cardinalul Laurean Rugambwa: a fost primul cardinal african din istorie, numit de Papa Ioan al XXIII-lea în 1960. În timpul lucrărilor conciliare, el şi-a exprimat opiniile şi cu privire la noile perspective ale muzicii sacre, subliniind importanţa de a compune muzică de origine africană. Îndreptându-şi atenţia către Asia, a participat activ la Conciliul al II-lea din Vatican cardinalul Valerian Gracias, contribuind la discuţiile despre misiune, înculturare şi rolul Bisericii în lumea modernă. În cele din urmă, o altă figură proeminentă a conciliului a fost un iezuit american. Este vorba de părintele John Courtney Murray, care în 1963 a fost chemat ca expert la a doua sesiune a conciliului. A colaborat, în special, la a treia şi a patra versiune a declaraţiei Dignitatis humanae. În 1960, preşedintele american Kennedy s-a inspirat chiar din Murray într-un celebru discurs rostit la Houston, care s-a concentrat pe diverse subiecte, inclusiv separarea între Biserică şi stat.
O moştenire vie
La distanţă de decenii, Conciliul al II-lea din Vatican continuă să fie un punct de referinţă esenţial. Nu numai un capitol din istorie, ci o busolă pentru Biserica de astăzi: în liturgie, în dialog, în misiune şi în raportul cu lumea. Recitirea lui prin intermediul protagoniştilor săi ne ajută să înţelegem actualitatea şi forţa sa profetică, aşa cum a subliniat Papa Leon al XIV-lea la audienţa generală din 7 ianuarie: "Deşi timpul care ne desparte de acest eveniment nu este foarte mult, este la fel de adevărat că generaţia de episcopi, teologi şi credincioşi de la Conciliul al II-lea din Vatican nu mai este printre noi astăzi. Prin urmare, în timp ce simţim chemarea de a nu stinge profeţia sa şi de a continua să căutăm căi şi mijloace pentru a pune în aplicare intuiţiile sale, va fi important să-l cunoaştem din nou îndeaproape şi să-l facem nu prin acel «din auzite» sau prin interpretările care au fost date, ci recitind documentele sale şi reflectând asupra conţinutului lor". Citirea conţinuturilor conciliului este, de asemenea, o recunoaştere potrivită a moştenirii vii lăsate de părinţii conciliari, de angajarea lor şi de credinţa lor.
Amedeo Lomonaco
(După Vatican News, 18 februarie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
