Funeraliile pr. Iosif Pal, OFMConv., care a trecut la Domnul vineri, 27 februarie 2009, s-au desfăşurat la 2 martie 2009, în localitatea Luizi-Călugăra.

Ceremonia înmormântării a început la ora 10.30 prin procesiunea de la casa parohială spre biserică, timp în care corul intona cântecul "Preot în veac eşti tu", pregătind astfel pe cei prezenţi la celebrarea care începea. Biserica s-a dovedit neîncăpătoare pentru credincioşii, unii din alte localităţi, persoanele consacrate şi seminariştii veniţi să se roage şi să-şi ia rămas bun de la pr. Iosif, care pentru mulţi ani le-a fost păstor şi exemplu de viaţă şi credinţă.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, însoţit de ministrul provincial pr. Emilian Cătălin, pr. Mihai Pal, fratele pr. Iosif, părinţii decani şi de peste 150 de preoţi.

După cuvântul de salut al PS Petru, secretarul provinciei a dat citire biografiei pr. Iosif Pal, moment urmat de cântarea psalmilor pentru defuncţi şi ascultarea cuvântului Domnului.

Ministrul provincial, pr. Emilian Cătălin, în cuvântul de învăţătură, a evidenţiat semnificaţia evenimentului, scoţând în relief importanţa şi mărturia de slujire şi credinţă a pr. Iosif în viaţa Bisericii locale şi a Provinciei "Sf. Iosif" din România a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali.

Pr. Iosif a fost unul dintre acei fraţi şi preoţi care au edificat pe cei din jur în special prin mărturia vieţii lor, dedicată total lui Cristos prin profesiunea religioasă şi sacramentul sfintei Preoţii. Ca păstor a fost alături de turma încredinţată de marele păstor, Cristos, căutând să fie un părinte pentru fiecare, prin învăţătură, prin celebrarea sacramentelor şi mai ales prin exemplul vieţii. Credincioşii din Luizi-Călugăra au apreciat dăruirea părintelui, lucru exprimat de numărul şi căldura cu care l-au însoţit pe ultimul drum. Ca ministru provincial, pr. Iosif a continuat să înveţe şi să conducă pe fraţii provinciei franciscane, slujindu-se de virtuţile şi darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Pr. Iosif a fost pentru cei care l-au cunoscut un om dedicat total vieţii spirituale, pe care a întreţinut-o printr-un dialog constant cu Dumnezeu în rugăciune. Comuniunea cu Dumnezeu a constituit în mod sigur sursa păcii sale sufleteşti, pe care o manifesta cu multă naturaleţe în jurul său, prin zâmbetul care-i lumina mereu chipul. De asemenea, au fost întotdeauna edificatoare umilinţa, blândeţea şi modestia pe care părintele le-a exprimat cu multă simplitate şi în testamentul sfinţiei sale: "Cer iertare prin prezentul testament tuturor acelora pe care i-am supărat cu ceva sau i-am scandalizat şi-i asigur pe toţi că intenţia mea de totdeauna a fost aceea de a face toate din dragoste către Dumnezeu, spre slava sa, sfinţirea şi mântuirea tuturor sufletelor" (Luizi-Călugăra, 5 ianuarie 1991).

După predică, sfânta Liturghie a continuat cu oferirea darurilor şi cu jertfa euharistică, la sfârşitul căreia PS Petru Gherghel a dorit ca şi în numele celorlalţi episcopi, din Dieceza de Iaşi, de Chişinău şi din Arhidieceza de Bucureşti, să-şi exprime preţuirea şi recunoştinţa faţă de pr. Iosif, care a fost mereu un slujitor plin de râvnă, şi a cărui bunătate a rămas în inimile celor care l-au cunoscut. Memoria sa, a concluzionat Preasfinţitul, nu trebuie să se piardă, deoarece pr. Iosif a fost o bogăţie şi un dar preţios făcut de Dumnezeu Bisericii şi provinciei.

Celebrarea înmormântării a continuat cu procesiunea spre cimitir şi aşezarea părintelui în locul din care avem speranţa că într-o zi va fi înviat de Isus, pentru a se bucura veşnic de fericirea şi slava sa.

De remarcat şi lăudat modul în care credincioşii şi preoţii din Luizi-Călugăra au pregătit şi trăit acest eveniment. Totul a fost îmbrăcat în sărbătoare. Cenuşiul gardurilor a fost înlocuit de covoarele pline de culori şi de icoanele agăţate sub ştergare, dând trecătorilor impresia intrării într-un spaţiu sacru. Tinerii îmbrăcaţi în haine populare şi ţinându-se de mâini au creat un coridor viu, de la intrarea în Biserică şi până la treptele altarului, indicând parcă drumul pe care fiecare creştin este chemat să-l parcurgă de la intrarea sa în viaţă până la odihna în Dumnezeu. Cântecele corului şi participarea activă a credincioşilor la ceremonia liturgică au încununat această celebrare de la care, în mod sigur, fiecare participant s-a întors acasă mai plin de credinţă şi cu un chip în minte, al cărui surâs ne va aminti mereu cerul.

Mulţumindu-i Domnului pentru darul pe care l-a făcut Bisericii în persoana pr. Iosif, îl rugăm să-l ierte de orice vină şi să-l primească în fericirea sa veşnică!

Fr. Virgil Blaj
Preluare www.ofmconv.ro

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 martie: Luizi-Călugăra: Funeraliile pr. Iosif Pal

* * *

Vezi şi ştirea: A trecut la Domnul pr. Iosif Pal