Pr. Iosif Gherghel, decedat la 31 iulie 2024, în vârstă de 64 de ani, a fost condus pe ultimul drum în comunitatea natală din Gherăeşti. Liturghia cu recviem a fost prezidată de PS Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhidiecezei de Bucureşti, coleg de hirotonire cu părintele răposat. A fost prezent la celebrare PS Petru Gherghel, episcop emerit. Au concelebrat colegii pr. Iosif şi peste 40 de preoţi veniţi din diferite locuri ale Diecezei de Iaşi. La Sfânta Liturghie au fost şi credincioşi din Cotnari şi Fărcăşeni, precum şi din alte localităţi unde părintele Iosif a slujit.

Trupul neînsufleţit al pr. Iosif stătea înaintea altarului bisericii din Gherăeşti, în locul în care copilul de altădată Iosif l-a cunoscut pe Isus, l-a îndrăgit şi a ales să-l urmeze în slujirea preoţească. Lumânarea pascală şi Răstignitul de pe crucea dinaintea sicriului evidenţiau în cine şi-a pus încredere în această viaţă: în cel care s-a numit pe sine Lumină, jertfindu-şi viaţa pentru mântuirea tuturor.

În cuvântul său de salut, PS Petru Gherghel, în legătură de rudenie cu părintele răposat, supranumit de mulţi "Văru", a făcut referire la chemarea lui Isus din evanghelie: "Veniţi la mine toţi!" "Pr. Iosif, pe care îl însoţim acum, a fost chemat de Domnul ca să se odihnească după munca pe care a depus-o", a spus episcopul emerit, invitându-i pe toţi, preoţi, colegi şi familie îndoliată, la rugăciune, după ce a transmis salutul şi comuniunea de rugăciune a PS Iosif Păuleţ şi a PS Petru Sescu. Necrologul a fost citit de pr. Felician Hârja, unul dintre vicarii avuţi de părintele Iosif la Fărcăşeni.

În predica sa, pr. Cristian Chinez, coleg al pr. Iosif, a semnalat mai întâi faptul că în mai puţin de o lună doi colegi din promoţia 1986 au trecut la Domnul. O explicaţie nu există, iar întrebările rămân deschise. Din constatările pe care le-a făcut o doamnă medic a rezultat că preoţii sunt oameni cu hipertensiune. Sunt situaţii, a afirmat predicatorul, care pot pune presiune într-un fel sau altul pe preot. Mulţi se declară victime în zilele noastre, însă "pentru noi, preoţii, există şansa de a ne transforma într-o victimă oferită lui Dumnezeu". Acest gând e în deplină concordanţă cu ceea ce spune Sfântul Paul în 2Tim 4,6-7: "Eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit". Apostolul a fost un alergător. Pentru unii, cursa este mai scurtă, pentru alţii, mai lungă.

Celebrarea îl uneşte pe preot cu Cristos. Prin moarte, a continuat pr. Cristian Chinez, eşti chemat "să te uneşti mult mai intim cu Cristos în ceruri, pentru a-i oferi lui Dumnezeu Tatăl ceea ce este mai aproape de Dumnezeu, pe Fiul său glorificat". Descriindu-l pe pr. Iosif, a afirmat că a fost o persoană non-conflictuală, deschisă.

Un cuvânt final omagial a fost rostit de PS Cornel Damian, care a transmis două mărturii scurte. În ultima vreme, era căutat la telefon de părintele răposat. Timpul final al vieţii lui a fost marcat de suferinţă şi de clipe de singurătate. Apoi, a evocat mărturia unui preot din Italia, Marian Benchea, vicar cândva la Fărcăşeni, care l-a caracterizat pe pr. Iosif, ca fiind un "om bun şi un preot dedicat".

O reprezentantă a comunităţii din Fărcăşeni, unde pr. Iosif a slujit între anii 2006 şi 2020, a evocat realizările multiple ale părintelui în anii de slujire: "Vă suntem recunoscători pentru lucrările pe care le-aţi coordonaţi pentru extinderea bisericii şi reînnoirea casei parohiale. Păstrăm amintiri deosebite de la cele patru celebrări ale mirului, de la pelerinajul icoanei Maicii Domnului de la Cacica, de la primiţii şi jubilee sacerdotale, de la numeroasele căsătorii pe care le-aţi binecuvântat, de la atâtea liturghii pe care le-aţi celebrat pentru comunitatea noastră. Vă suntem recunoscători pentru tot binele pe care le-aţi făcut. Bunul Dumnezeu să primească toate jertfele pentru noi."

Părintele paroh a adus mulţumire tuturor celor prezenţi. Colegii au pierdut un coleg, rudele au pierdut un frate sau un unchi, dar cu toţii am câştigat un prieten în ceruri, a fost gândul pr. Paul Budău. Ne rămâne să-l slujim pe Domnul cu devotament.

Trupul părintelui Iosif Gherghel a fost depus în capela preoţilor din cimitirul comunităţii Gherăeşti.

Marele Preot şi Păstorul suprem, Isus, să-l răsplătească pentru toată osteneala de care a dat dovadă, să primească suferinţa sa, din ultimii ani de viaţă, ca pe o ofrandă de bună mireasmă şi să-l facă părtaş de fericirea fără de sfârşit a paradisului.

Requiescat in pace! Amen.

Pr. Cristian Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: