Sâmbătă, 19 martie 2022, în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, în prezenţa a numeroşi fraţi şi credincioşi, a fost celebrată o Sfântă Liturghie solemnă în cinstea Sfântului Iosif, patronul spiritual al Provinciei Fraţilor Minori Conventuali din România.

Ca pregătire spirituală pentru această sărbătoare, vineri seara întreaga comunitate de la Institut s-a rugat Sfântul Rozariu cerând pace pentru întreaga lume şi mai ales pentru Ucraina. După rugăciunea Rozariului părintele Ionel-Emilian Dumea OFMConv., vicar provincial, a binecuvântat icoana Sfântului Iosif oferită comunităţii noastre cu ocazia încheierii jubileului de 125 de ani de la înfiinţarea canonică a Provinciei şi a prezidat celebrarea solemnă a Vesperelor.

Sfânta Liturghie solemnă, în cinstea Sfântului Iosif, a fost celebrată de părintele Ionel-Emilian Dumea OFMConv., care în cuvântul de învăţătură a evidenţiat rolul de protector şi călăuzitor al Sfântului Iosif, exemplu puternic de sfinţenie pentru familia creştină, pentru preoţi şi persoanele consacrate şi pentru toţi creştinii. Din momentul în care Îngerul Domnului îi dezvăluie lui Iosif misterul maternităţii Mariei şi identitatea fiului ei zămislit prin puterea Duhului Sfânt, cu o promptitudine eminentă izvorâtă din încrederea acordată lui de Dumnezeu pentru a împlini o misiune cu adevărat unică, Iosif se angajează total să împlinească voinţa Domnului. Ascultarea şi supunerea promptă a Sfântului Iosif faţă de planul divin dezvăluie disponibilitatea sa în împlinirea voinţei lui Dumnezeu.

Credinţa Sfântului Iosif se exprimă prin grija sa atentă şi iubirea devotată faţă de Dumnezeu şi membrii familiei sale pe care îi slujeşte cu dăruire totală. Dacă privim cu atenţie la relatările despre viaţa sa, vom observa că aceasta nu a fost una lipsită confuzii, de griji şi necazuri. În Evanghelii putem găsi diferite relatări care ne descriu tocmai aceste situaţii dificile pe care Sfântul Iosif le-a înfruntat plin de încredere în Dumnezeu.

Şi astăzi în jurul nostru sunt mulţi oameni care, asemenea lui Iosif, trăiesc situaţii de nelinişte, ori sunt nevoiţi să-şi părăsească ţara, să fugă din calea răutăţii semenilor pentru a-şi salva viaţa. Asemenea Sfintei Familii, mulţi nu pot asigura copiilor lor un loc potrivit pentru a creşte, sunt şi astăzi copii care se nasc în locuri defavorizate. De aceea părintele ne-a invitat să invocăm ajutorul Sfântului Iosif cerându-i să ne fie ocrotitor şi însoţitor pe drumul vieţii, deoarece el care a cunoscut neliniştea, sărăcia şi exilul, adică suferinţa omului obişnuit, poate să înţeleagă suferinţele noastre şi nu va refuza să mijlocească niciun har pentru sfinţirea şi mântuirea sufletelor.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele vicar provincial a mulţumit bunului Dumnezeu pentru exemplul minunat pe care ni-l arată în Sfântul Iosif şi pentru posibilitatea de a putea celebra împreună sărbătoarea patronului provinciei noastre. De asemenea, a transmis urări fraţilor Provinciei, precum şi credincioşilor prezenţi care îl au ca patron pe Sfântul Iosif, invocând asupra lor harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Cu inima plină de încredere să îndreptăm spre el rugăciunea noastră:

Bucură-te, păzitor al Răscumpărătorului
şi soţ al Fecioarei Maria!
Ţie l-a încredinţat Dumnezeu pe Fiul său;
în tine Maria şi-a pus încrederea sa;
cu tine Cristos a devenit om.
 
O, Sfinte Iosif, arată-te tată şi pentru noi
şi condu-ne pe drumul vieţii!
Dobândeşte-ne har, milostivire şi curaj
şi apără-ne de orice rău! Amin. (Papa Francisc - Patris corde)

Fr. Narcis-Leonard Laslău, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 martie: Roman: Sfântul Iosif, protectorul Provinciei franciscane conventuale