Comunitatea de români catolici din Londra a organizat la 4 mai 2008 Ziua Românească în centrul parohial în care se celebrează sfânta Liturghie în fiecare duminică.

Motoul acestei zile a fost: Romanian Day 2008 - "Living and working together in the same community - A glimpse of Romania" (Zi Românească 2008 - Trăim şi muncim împreuna în aceeaşi comunitate - Un colţ de România").

Scopul organizării acestei zile, a doua (prima a avut loc la 6 mai 2007), care se doreşte a fi un început de tradiţie aici în luna mai, luna sfintei Fecioare Maria, a fost unul cu dublu rol: în primul rând de a aduce, ca un balsam sufletesc, o mică alinare a dorului de casă al românilor de aici, de îmbărbătare şi speranţă spre mai bine, precum şi spre păstrarea legăturilor sufleteşti cu tradiţia şi obiceiurile noastre dragi; în al doilea rând de a ne face mai cunoscuţi în mijlocul comunităţii englezeşti, în cadrul căreia ne desfăşurăm activitatea, să ne cunoască aşa cum suntem, să vadă cu ochii lor. Pe lângă acestea, a mai fost un motiv: de a mulţumi comunităţii care ne găzduieşte şi de a arăta că dorim să ne integrăm în viaţa socială, economică şi spirituală de aici, aducându-ne şi noi totodată contribuţia (şi avem cu ce!) la dezvoltarea societăţii londoneze.

Ce le-am oferit noi? Ospitalitate, voioşie, zâmbet, muzică populară şi puţin din vestitele bucate şi vinuri româneşti (acestea după puţinele noastre posibilităţi, dar din toată inima).

Oaspeţi au fost în jur de 250-300 de persoane pe întreg parcursul după-amiezii: credincioşii din parohie, vecinii si prietenii din zonă (de diferite naţionalităţi, religii, de pe diferite continente). Ne-au onorat cu prezenţa: pr. David Williamson, paroh de Kingsbury, şi alţi confraţi preoţi catolici, dar şi de alte confesiuni, Ion Jinga, ambasador al României în Regatul Unit (proaspăt numit în funcţie şi la doar două zile de la prezentarea scrisorilor de acreditare reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii; a fost însoţit de soţie şi de Mihai Delcea, consul), primarul Consiliului Local din Brent şi unii consilieri locali, Barry Gardiner MP, parlamentar laburist, Sarah Teather MP, parlamentar liber-democrat (ambii parlamentari reprezentând circumscripţia din care facem parte şi noi), reprezentanţi ai poliţiei locale şi mulţi alţi invitaţi.

După toate emoţiile prin care am trecut, rugăciunile, truda şi mult suflet, trebuia să iasă bine. Şi mulţumim lui Dumnezeu că a fost aşa!

La început mai reţinuţi, oaspeţii noştri, aducându-şi aminte de dansurile româneşti de anul trecut, s-au lăsat cuprinşi de atmosferă şi voie bună şi zâmbetele începeau să apară la tot pasul. La final, după o zi obositoare, dar frumoasă, au venit şi aprecierile oaspeţilor. "Thank you", adică "mulţumim", şi de abia aşteptăm ziua românească de anul viitor! Felicitaţi fiind de toţi şi cu inima plină de bucurie ne-am simţit mândri că suntem români şi am uitat pentru câteva ore de neajunsuri, umilinţe şi problemele cotidiene, nu puţine la număr.

Ca un prim rezultat ar fi de menţionat că aceia care ne cunosc de aproape doi ani de zile nu mai au imaginea românilor din ziare, ci, cunoscându-i, spun despre ei că ştiu să fie ospitalieri, să ofere, să muncească din greu, că sunt cu frică de Dumnezeu şi ştiu şi să se bucure de viaţă.

Este doar un nou pas, un nou demers care poate să ducă spre mai bine, spre o acceptare mai uşoară şi un sprijin moral în acţiunile noastre!

Ziua românească de la Londra, ediţia a doua, a fost o reuşită pentru care s-a trudit din greu. Sperăm să fie o parte dintr-un şir lung de succese, de care toţi să se bucure.

Pr. Robert Măţău
şi românii din Londra