|
| Refugiaţi Rohingya în Myanmar.
© Vatican Media |
Cu ocazia acestui jubileu, retrăim, prin reflecţiile papilor, câteva pagini din secolul al XIX-lea şi această primă privire asupra mileniului al treilea în lumea migraţiei.
Jubileul Migranţilor este şi o ocazie pentru a reciti câteva pagini, între dureri şi speranţe, trăite de cei care şi-au părăsit ţările natale pentru a scăpa de moarte, de sărăcie. În acest itinerar, pe urmele poporului migranţilor pe drumurile istoriei şi ale lumii, ne însoţesc papii cu îndemnurile şi reflecţiile lor. Prima pagină este legată de Cel de-al Doilea Război Mondial.
Cuvântul de mângâiere al lui Pius al XII-lea pentru cei strămutaţi
Este 12 martie 1944. Piaţa "Sfântul Petru" este plină de credincioşi romani şi, mai ales, de persoane strămutate din diferite regiuni ale Italiei. Acea mulţime de refugiaţi, răniţi de ororile Celui de-al Doilea Război Mondial, s-a adunat să-l asculte pe papa. După atâta ură şi lacrimi, acei oameni, departe de patria lor, par aproape să găsească refugiul mult dorit în îmbrăţişarea colonadei şi în privirea paternă a pontifului. Un sistem de difuzoare a fost instalat pe faţada Bazilicii "Sfântul Petru" pentru a transmite vocea papei. În acea zi, clopotele tuturor bisericilor din Roma pot fi auzite sunând timp de cinci minute, de la 15.25 la 15.30, până când Pius al XII-lea apare din loja exterioară a Bazilicii Vaticane. Apoi, Papa Pacelli adresează aceste cuvinte acelor "fii iubiţi", refugiaţilor de război şi locuitorilor din Roma.
În pustiirea care v-a lipsit de fericirea familială, voi, fii şi fiice preaiubiţi, pe care calamităţile actuale i-au forţat să fie împrăştiaţi, rătăciţi, fără adăpost, poate separaţi unii de alţii din propriile voastre familii, adesea neştiind şi rătăcind fără veşti despre cei de care vă leagă cel mai mult sângele şi iubirea, îngrijoraţi de soarta lor, aşa cum ei sunt îngrijoraţi de a voastră; voi, însă, cărora credinţa vă arată un Tată ceresc, care a promis celor care îl iubesc să întoarcă toate lucrurile în bine, chiar şi pe cele mai împovărătoare şi amare (cf. Rom 8,28); voi aţi venit astăzi, atraşi şi mânaţi de impuls filial, pentru a primi de la Vicarul lui Cristos un cuvânt de binecuvântare şi mângâiere.
|
|
| Ajutor acordat persoanelor strămutate în timpul pontificatului lui Pius al XII-lea (Arhivele Vaticanului). © Vatican Media |
În drama Familiei din Nazaret, forţată să se refugieze în Egipt, se întrezăreşte situaţia dureroasă a tuturor migranţilor, în special a refugiaţilor, exilaţilor şi a celor persecutaţi. La a zecea aniversare a promulgării enciclicei Exsul Familia, Papa Ioan al XXIII-lea a subliniat, în 1962, că micul Isus a trăit, împreună cu părinţii săi, condiţia tragică de strămutat şi refugiat.
Este o lumină care provine din Sfânta Familie, trimisă din Betleem spre ţărmurile necunoscute ale Egiptului; este o experienţă emoţionantă care cuprinde fiecare inimă atunci când contemplăm răbdarea blândă a lui Isus, a Mariei, mama sa preacurată, şi a Sfântului Iosif, păzitorul feciorelnic al amândurora, în mijlocul umilinţelor fugii neprevăzute, ale nenumăratelor greutăţi şi ale singurătăţii într-o ţară străină. De acolo, din acel episod al Sfintei Familii exilate, îşi trage motivaţia şi hrana afectul şi grija pe care condiţia singulară, şi sperăm trecătoare, a emigranţilor le inspiră în Biserică şi în toţi creştinii. Câtă duioşie pătrunde în această ocazie spiritul papei care vă vorbeşte, a cărui viaţă - lăsaţi-ne să o spunem - s-a desfăşurat şi ea pe drumurile foarte largi din Orient şi din Occident, în slujba Sfintei Biserici, în diferite ţări, adesea în contact cu suferinţa exilaţilor şi a refugiaţilor.
Apelul lui Paul al VI-lea pentru refugiaţii pakistanezi
Nu numai tragedia războiului generează o multitudine de persoane strămutate. Paul al VI-lea a subliniat că sunt necesare "sentimente mari de solidaritate, umanitate şi unitate" pentru a duce ajutor "fiinţelor umane aflate în suferinţă, îndepărtate şi necunoscute". În 1971, peste 8 milioane de locuitori din estul Pakistanului, care suferiseră de o foamete teribilă şi dezastre naturale, au căutat refugiu în India. În taberele de refugiaţi, se aflau peste 800.000 de copii, epuizaţi, bolnavi, malnutriţi. Papa Montini îndeamnă să se asculte această voce de "tânguire, de gemete, de implorare" a refugiaţilor.
Milioane de fiinţe umane sunt în condiţii de necesitate extremă. Nenorociri după nenorociri s-au abătut asupra acelor oameni foarte săraci. Ştirile nu lipsesc, oferind cifre înspăimântătoare şi vorbindu-ne despre disproporţia descurajantă dintre enormitatea suferinţei şi cantitatea inadecvată de ajutoare. Trebuie să retrezim simţul umanităţii lumii pentru a salva vieţile a nenumărate fiinţe umane aflate în pragul morţii. Operele publice şi private, inclusiv ale noastre, sunt la lucru; dar cum pot să împiedice consecinţele dezastrelor care depăşesc mijloacele lor? Nu pare exagerat să ne aşteptăm ca lumea să aibă milă şi să trimită ajutoarele atât de necesare: alimente, îmbrăcăminte, medicamente, bani. Este ameţitor să ne gândim că şi alte ţări de pe pământ, apropiate şi îndepărtate, se află în condiţii similare, deşi nu atât de grave ca acelea semnalate. Noi înălţăm acest strigăt dureros sperând şi rugându-ne.
Ioan Paul al II-lea şi drama refugiaţilor din Darfur
|
| Un tabără pentru persoane strămutate lângă Nyala, Darfurul de Sud. © Vatican Media |
La fel de îngrijorătoare este situaţia cu care se confruntă iubitele populaţii din Darfur, regiunea vestică a Sudanului, la graniţa cu Ciadul. Războiul, care s-a intensificat în ultimele luni, aduce cu sine tot mai multă sărăcie, disperare şi moarte. Două decenii de lupte aprige au produs un număr imens de morţi, de persoane strămutate şi de refugiaţi în Sudan. Cum putem rămâne indiferenţi?
Îmbrăţişarea lui Benedict al XVI-lea pentru refugiaţii palestinieni
În 2009, Papa Benedict al XVI-lea a vizitat tabăra de refugiaţi Aida din Betleem. Cuvintele pontifului, la fel de actuale ca întotdeauna, sunt un îndemn la dărâmarea zidului ostilităţilor. Benedict al XVI-lea denunţă condiţiile precare şi dificile în care trăiesc refugiaţii, exprimând solidaritate în special cu cei care şi-au pierdut casele şi pe cei dragi în timpul conflictului din Gaza. Pentru ei şi pentru toţi palestinienii, el cere o pace dreaptă şi durabilă.
Dragi prieteni, vizita mea în tabăra de refugiaţi Aida în această după-amiază îmi oferă oportunitatea binevenită de a-mi exprima solidaritatea cu toţi palestinienii fără adăpost, care tânjesc să se întoarcă în locurile lor natale sau să trăiască permanent într-o patrie proprie... Într-o lume în care graniţele sunt din ce în ce mai deschise - comerţului, călătoriilor, mobilităţii oamenilor, schimburilor culturale - este tragic să vezi cum se ridică în continuare ziduri. Cât de mult tânjim să vedem roadele sarcinii mult mai dificile de a construi pacea! Cu câtă ardoare ne rugăm pentru sfârşitul ostilităţilor care au cauzat ridicarea acestui zid!
Papa Francisc şi ruşinile care nu trebuie să se repete
Pe 3 octombrie 2013, un naufragiu dramatic în largul coastei Lampedusa a curmat viaţa a 368 de migranţi. Papa Francisc, care în iulie din acel an făcuse prima călătorie a pontificatului său pe insula siciliană, foloseşte un cuvânt anume pentru a descrie acea tragedie.
Nu pot să nu-mi amintesc cu mare tristeţe de numeroasele victime ale unui alt naufragiu tragic care a avut loc astăzi în largul coastei Lampedusa. Îmi vine în minte cuvântul ruşine! Este o ruşine! Să ne rugăm împreună lui Dumnezeu pentru cei care şi-au pierdut viaţa: bărbaţi, femei, copii, pentru cei din familiile lor şi pentru toţi refugiaţii. Să ne unim eforturile pentru ca tragedii similare să nu se repete! Numai o colaborare hotărâtă din partea tuturor poate ajuta la prevenirea lor.
Mesageri ai speranţei
|
| O plajă după un naufragiu (Ansa).
© Vatican Media |
Amedeo Lomonaco
(După Vatican News, 4 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
