Între pseudoprofeţii, ştiinţă şi credinţă
Apocalipsa care nu va veni
(cel puţin deocamdată)
De José G. Funes
Din totdeauna oamenii s-au întrebat cu privire la originea şi la destinul propriei existenţe. "De unde venim şi încotro mergem?" este întrebarea care a străbătut mileniile.
La această întrebare putem da adesea răspunsuri iraţionale. În media şi pe reţea se vorbeşte în aceste zile despre sfârşitul lumii, pe care mayaşii l-ar fi prezis pentru ziua de 21 decembrie 2012. Dacă facem o căutare pe Google, la acest cuvânt corespund 40 de milioane de rezultate. Conform acestei "profeţii" ar trebui să aibă loc o aliniere a planetelor şi a soarelui cu centrul Căii Lactee şi o inversare a polilor magnetici a câmpului terestru. Nu merită să discutăm fundamentul ştiinţific al acestor afirmaţii (desigur false).
În anul 2003, în timp ce ţineam la universitatea din Tegucigalpa, în Honduras, un curs de astronomie extragalactică - nu e vorba de studierea jucătorilor de la Real Madrid, ci a galaxiilor! - am avut oportunitatea de a vizita ruinele centrului Maya din Copán şi să apreciez de aproape marea capacitate de observare a cerului pe care o aveau acele popoare. În orice caz, nu se întrebau dacă pământul sau soarele erau în centrul cosmosului. Erau mai interesate să găsească un "plan" repetitiv de observaţii trecute care să se reproducă în viitor. În cultura Maya timpul avea o dimensiune ciclică şi repetitivă. Astronomia era dezvoltată în funcţie de politică şi de religie, cu obsesia faţă de ciclurile temporale.
Oricât de fascinant ar putea să fie studierea astronomiei Maya, aş vrea să reflectez aici asupra destinului cosmosului. Ştim că universul a început în urmă cu circa 14 miliarde de ani. Şi mai ştim că este compus 4 la sută din materie "obişnuită", 23 la sută din materie obscură şi 73 la sută din energie obscură. Conform celor mai credibile date de observare, el se extinde încontinuu şi această expansiune este accelerată de energia obscură.
Această explicaţie ştiinţifică pretinde o perioadă în care universul, în clipele sale iniţiale, a străbătut o frază de expansiune exponenţială, adică extrem de rapidă. Este teoria care a fost numită "inflaţie". Dacă acest model este corect, universul într-un viitor foarte îndepărtat - vorbim de miliarde de miliarde de ani - va ajunge să "se rupă".
Până aici ceea ce poate să spună cosmologia, cu un anumit fundament ştiinţific, despre viitorul universului. Este bine de reafirmat că înţelegerea noastră, chiar dacă este destul de avansată, nu este completă. Până astăzi nu cunoaştem natura fizică a materiei obscure şi nici a energiei obscure. Totuşi, suntem în stare să măsurăm efectele pe care le produc. Conform speculaţiilor unor cosmologi, universul ar putea chiar să nu aibă o încheiere unică, ci mai degrabă multi-ends: adică, unele din părţile sale s-ar termina în timpuri diferite.
În viziunea creştină, universul şi istoria au un sens. În adâncul fiinţei umane există convingerea fundamentală că moartea nu poate să aibă ultimul cuvânt. Cosmologia ne arată că universul merge spre o stare finală de frig şi de întuneric; în schimb, mesajul creştin ne învaţă că la învierea finală, aceea din ultima zi, Dumnezeu va reconstitui orice bărbat, orice femeie şi întregul univers.
Această realitate viitoare este exprimată în cuvintele din Apocalipsul sfântului apostol Ioan: "Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou... Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor" (21,1.3).
Apocalipsul este un text profetic, nu o informaţie ştiinţifică despre viitorul cosmosului şi al omului. Este o profeţie pentru că ne arată fundamentul intim şi orientarea istoriei. În contextul istoric în care a fost scris, autorul sacru încearcă să încurajeze comunitatea creştinilor care îndură persecuţiile.
Istoria umană (şi cosmică) are un sens care i-a fost dăruit de Dumnezeu-cu-noi. Chiar dacă nu suntem persecutaţi, avem mereu nevoie de încurajare. Cuvântul lui Dumnezeu ne aminteşte că mergem spre un viitorul în mod fundamental bun, în pofida crizelor de toate genurile în care trăim cufundaţi. Pentru că ne asigură că în Cristos există un viitor pentru omenire şi pentru univers.
(După L'Osservatore romano, 12 decembrie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
