|
| © Vatican Media |
Însoţirea spirituală şi întâlnirea cu Dumnezeu
Sacramentul spovezii este fundamental în viaţa credincioşilor care sunt în urmarea lui Cristos în realizarea chemării la sfinţenie. A reafirmat asta cardinalul Mauro Piacenza, peniteţiar major, încheind în după-amiaza de 27 octombrie 2023, al doilea seminar de formare despre tema "A celebra sacramentul spovezii astăzi".
Promovată de Penitenţiaria Apostolică în Palatul roman al Cancelariei, întâlnirea de două zile adresată îndeosebi credincioşilor laici, s-a deschis la 26 octombrie şi a fost posibilă urmărirea lucrărilor şi de la distanţă. Printre intervenţiile mai semnificative a fost cea a iezuitului Jaime Emilio González Magaña, prelat teolog de la Penitenţiarie, centrată pe spovadă şi însoţirea spirituală. Vorbitorul a început subliniind că astăzi este într-adevăr important, ba chiar, necesar, a descoperi valoarea acesteia din urmă. Istoria Bisericii, a explicat el, a oferit-o mereu ca "o slujire, o carismă". De aceea, ea presupune "o pregătire aprofundată a persoanelor, fie a aceleia care oferă ajutor, fie a aceleia care îl cere". Este vorba de "o slujire eclezială" care permite "ajutoare extraordinare, pentru că se inspiră dintr-o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a persoanelor maturată în rugăciune, discernământ şi căutare asiduă a Domnului şi a voinţei sale". Pe de altă parte, însoţirea spirituală îşi are "maxima sa exprimare în colocviu ca un cordial a doi creştini care încearcă să găsească şi să facă voinţa lui Dumnezeu într-o ascultare serioasă a Duhului Sfânt care acţionează în fiecare moment şi în orice împrejurare a vieţii".
Întâlnirea poate fi şi "un moment privilegiat pentru pregătirea unei spovezi profunde", a adăugat iezuitul. Cu ajutorul unui însoţitor competent, "conştient de faptul că este pur şi simplu un instrument al Domnului, persoana poate înţelege ceea ce se întâmplă în inima sa, necesităţile sale cele mai sincere şi profunde, şi dificultăţile care apar în desfăşurarea vocaţiei sale personale".
Preotul mexican a scos în evidenţă că pentru a înţelege mai bine importanţa sacramentului reconcilierii şi a însoţirii spirituale este potrivit a ţine distincte cele două aspecte şi a clarifica semnificaţia lor. Duhovnicului "se mărturisesc păcatele comise realmente pentru a avea dezlegarea de ele după o atentă examinare a conştiinţei, fără a trebui să se expună detaliat condiţiile în care au fost comise". În schimb, părintelui spiritual, "în afara contextului sacramental, se manifestă dorinţele şi tendinţele, necesităţile şi îndoielile, suferinţele şi bucuriile cotidianităţii vieţii chiar dacă nu s-a comis niciun păcat". În practica slujirii ascultării, însoţirea spirituală şi reconcilierea sacramentală "pot să coexiste, dar trebuie să fie considerate distincte şi toate acestea trebuie clarificate încă de la începutul raportului". Şi cu toate că direcţiunea spirituală nu este un sacrament, la fel ea obligă la secret.
Când se vorbeşte despre direcţiune spirituală, a subliniat prelatul teolog, nu trebuie să se confunde cu o conferinţă sau cu un curs. Directorul spiritual nu trebuie să facă "o predică ce se ascultă pasiv în parohie; ci să ajute la căutarea voinţei lui Dumnezeu împreună". În sfârşit, şi acest lucru trebuie să fie foarte clar pentru că "în ultima vreme se comit atâtea abuzuri - a avertizat el -, direcţiunea spirituală nu este psihoterapie, nici un colocviu de evaluare a personalităţii şi cu atât mai puţin o întâlnire de creştere vocaţională cu folosire testelor în care toată pedagogia este centrată pe profesionalitatea unei persoane de ştiinţă".
Este adevărat şi că ar fi util ca directorul spiritual să cunoască "suficient psihologie pentru a şti când trebuie să-l îndrepte pe ascultătorul său la psiholog sau la psihiatru pentru a nu cădea în erori grosolane". Dar direcţiunea spirituală "este mult mai mult decât o tehnică pentru a descâlci ghemul încâlcit al psihicului". Se dezvoltă "în cadrul credinţei şi este o căutare de credinţă şi de iubire care nu trebuie să fie redusă la dimensiunea terapeutică". Direcţiunea spirituală şi psihoterapia "pot şi trebuie să coexiste în îngrijirea integrală a persoanei, dar fără a fi confundate, fără a îndura modificări şi separări reciproce". Şi prin urmare "nu trebuie să se psihologizeze însoţirea care în sine este spirituală, nici nu trebuie să se spiritualizeze domeniul ştiinţelor umane care au o metodologie proprie".
Înainte de González Maga?a a intervenit preotul salezian Marco Panero, prelat consilier de la Penitenţiaria Apostolică, tratând tema examinării conştiinţei, ca exerciţiu practic pentru sănătatea sufletului. Ea, a spus el, nu se bucură actualmente de faimă bună, mai ales în rândul generaţiilor de credincioşi care "în tinereţe au perceput-o eventual ca o impunere, un soi de «taxă» de plătit pentru a avea acces la spovadă", fără ca să fie arătate pe deplin "sensul şi utilitatea acestui exerciţiu spiritual".
În această privinţă preotul italian a evidenţiat că examinarea conştiinţei "trebuie luată din neliniştile unei spiritualităţi prevalent moraliste şi voluntariste, care îi deformează frumuseţea şi, în anumite cazuri, ar putea face din ea un exerciţiu aproape patologic, care induce la scrupulozitate, descurajare, probabil chiar depresie".
În sfârşit, salezianul a indicat diferite tipuri de examinare a conştiinţei: înainte de toate cea făcută "în vederea spovezii sacramentale"; apoi sunt cea zilnică, "cea de seară pentru a fi mai clari, numită în mod tradiţional examinare generală", şi cea particulară, care "se concentrează asupra unui aspect precis".
(După L'Osservatore Romano, 28 octombrie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
