Omilia Monseniorului Jozef Michalik la Adunarea CCEE
Prezentăm omilia ţinută la 29 septembrie 2012 de Monseniorul Jozef Michalik, arhiepiscop de Przemyśl (Polonia) şi vicepreşedinte al CCEE, cu ocazia adunării plenare anuale a preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din Europa, în desfăşurare la Sankt Gallen, în Elveţia.
* * *
Cultul îngerilor era cunoscut deja în Vechiul Testament şi se bucura de aşa mare popularitate, care provine în parte din apocrife, încât s-a decis să se trateze această temă în timpul a trei Sinoade: din Laodiceea (361) şi din Roma (492 şi 745). În urma discuţiilor serioase a fost permis cultul liturgic numai al celor trei arhangheli: sfântul Mihail, sfântul Gabriel şi sfântul Rafael, pentru că numai despre aceştia trei se găsesc mărturii explicite în Sfânta Scriptură.
Sfântul Ioan, în Apocalips (12,7 şu), vorbeşte despre victoria lui Mihail şi a îngerilor săi asupra Balaurului, care se numeşte Diavol şi Satana, care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu. Tocmai graţie arhanghelului Mihail au venit: mântuirea, puterea şi Împărăţia Dumnezeului nostru. Şi, de vreme ce istoria mântuirii se remarcă prin continuitate şi învaţă credinţa amintind de evenimentele mântuitoare, atunci până în ziua de astăzi recităm rugăciunea către sfântul Mihail, cerând ajutorul său şi ocrotirea sa în momentele deosebit de dificile ale istoriei. Papa Leon al XIII-lea a compus o rugăciune specială pe care, până la Conciliul al II-lea din Vatican, preoţii erau obligaţi s-o recite în fiecare zi după Sfânta Liturghie.
Pe arhanghelul Gabriel îl cunoaştem graţie Evangheliei lui Luca, în care se descrie misiunea sa specială şi dialogul său foarte frumos cu Maria care revelează misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Însă sfântul Gabriel este venerat şi de mahomedani, care cred că întemeietorul lor a primit de la Dumnezeu, prin intermediul sfântului Gabriel, misiunea de a întemeia o nouă religie.
Eficacitatea de ajutor a arhanghelului Rafael în momentele de boală şi în călătorie le cunoaştem graţie figurii biblice a lui Tobia. Şi pentru noi, pelerini neobosiţi, el se poate dovedi ca un patron special.
În textul din Evanghelia lui Ioan, tocmai proclamat (1,47-51), Domnul Isus îi revelează lui Natanael, numit "un adevărat israelit în care nu este prefăcătorie", adevărata funcţie a îngerilor lui Dumnezeu care vestesc şi confirmă misiunea mântuitoare a Fiului Omului.
Este interesantă istoria lui Natanael. Desigur, Isus şi-a îndreptat privirea spre el, a legat cu el un dialog, foarte interesant şi important, care s-a încheiat cu mărturisirea de credinţă în Fiul lui Dumnezeu, însă numele de Natanael nu se află în lista celor doisprezece apostoli. Probabil că el a primit o altă funcţie sau avea nevoie de mai mult timp pentru a înţelege şi a asimila ceea ce s-a întâmplat în timpul întâlnirii sub smochin. Cu siguranţă, această întâlnire trebuia să fie importantă şi pentru ceilalţi, pentru că sfântul Ioan a relatat-o în mod aşa de detaliat.
În viaţa noastră există şi întâlniri cu Dumnezeu şi cu persoanele, există contacte cu evenimentele şi cu expresiile spuse, citite sau ascultate care au nevoie de timp pentru a se maturiza în noi şi a dobândi acea forţă care ne permite să fim oameni pe deplin convinşi.
Vechea vorbă ebraică spunea că omul aude numai ceea ce vrea să audă şi că vede numai ceea ce vrea să vadă. De câte ori privim realitatea care ne înconjoară în manieră selectivă? Cât de greu este, uneori, să observăm şi să cerşim lucrurile adevărate, dar nu întotdeauna plăcute? Cum ne ascundem uneori sau fugim chiar din faţa adevărului care nu corespunde viziunii noastre despre viaţă şi programelor noastre. De aceea sunt aşa de importante şi utile toate întâlnirile noastre, toate confruntările cu preocupările noastre şi cu speranţele noastre de a avea succes. Sunt necesare colocviile tăcute cu Dumnezeu şi cu ceilalţi pentru a putea auzi şi ceea ce ne spune Domnul şi orice om care este aproape de noi, dar şi ceea ce vor să ne transmită semnele timpurilor.
Robert Schuman în "Recherches et Débats" a scris: "Este necesar de amintit că Europa nu se poate limita numai la structuri, pur economice. Este nevoie ca ea să devină garant a tot ceea ce face mare civilizaţia noastră creştină... Europa trebuie să reia din nou rolul său de a fi educator dezinteresat pentru naţiunile care abia au cucerit libertatea... Dacă ne limităm să le oferim numai un ajutor economic şi militar, fără a le da lor un exemplu de viaţă, întemeiat pe principiile morale, atunci am făcut nu numai un lucru inutil, ci chiar periculos... Dacă Europa nu-şi va regăsi propria conştiinţă şi conştiinţa propriei responsabilităţi, dacă nu se va întoarce la principiile creştine de solidaritate şi de fraternitate, ea nu va supravieţui şi nu se va salva" (30 Giorni, nr. 5 [2003]).
Noi slujim Europa cu reflecţia noastră şi cu grija noastră faţă de destinele sale, dar trebuie s-o slujim şi cu rugăciunea noastră, pentru că golul existenţial şi spiritual pe care-l observăm pe continentul nostru poate duce lent la dispariţia sa, din cauza lipsei marilor idei şi a fundamentelor morale solide.
(După Zenit, 29 septembrie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
