De Gabriella Ceraso
"Anul acesta, în actualele contingenţe datorate pandemiei de «covid-19», indulgenţele plenare pentru credincioşii răposaţi vor fi prorogate pentru toată luna noiembrie, cu adaptarea operelor pioase şi a condiţiilor pentru a garanta nevătămarea credincioşilor". Este ce stabileşte Decretul dat de Penitenţiaria Apostolică răspunzând la cererile multor episcopi în faţa actualei situaţii care prevede în multe cazuri restricţii anti-infectare. În colocviu cu Vatican News cardinalul Mauro Piacenza, penitenţiar major, se opreşte în detaliu asupra noutăţilor introduse de noul Decret "pentru a evita adunări acolo unde ar fi interzise" şi asupra referinţelor deosebite pe care el le conţine la bolnavi şi bătrâni, dar şi la preoţi, cu toţii protagonişti, în manieră diferită, ai acestei perioade extrem de dificile.
R. - Cutuma codificată este aceea a indulgenţei plenare în fiecare zi a octavei de la 1 la 8 noiembrie pentru toţi cei care vizitează cimitirele rugându-se pentru cei răposaţi, şi la 2 noiembrie, în mod specific, vizita la o biserică sau la un oratoriu recitând Pater şi Credo. Acesta este standardul. De aici s-a continuat luând în considerat normele date de diferitele autorităţi civile din diferitele state, pentru a limita adunările în această perioadă de pandemie. Mulţi preşedinţi ai Conferinţelor Episcopale ne-au întrebat ce se poate face pentru a veni în întâmpinarea ţărilor în care această devoţiune este foarte dezvoltat, ba chiar poate că este aceea care înregistrează cel mai mare număr de spovezi şi de împărtăşanii din timpul anului. Şi atunci ce este de făcut dacă ajungem să nu putem ieşi din casă sau ieşirea este puternic limitată? Pentru aceasta, ţinând cont că în multe locuri comemorarea celor răposaţi este foarte trăită şi se exprimă mai ales în Sfânta Liturghie şi în vizita la cimitire, s-a gândit să se dilueze în timp posibilitatea de a se bucura de indulgenţe şi astfel toată luna noiembrie se va putea obţine ceea ce era prevăzut pentru primele 8 zile din noiembrie. Aşadar, oamenii vor putea prelungi vizitele fără a crea aglomerări. După aceea, ţinem cont şi de faptul că indulgenţa care poate fi obţinută la 2 noiembrie în biserică se poate dobândi în orice zi a lunii - şi aceasta este a doua posibilitate nouă, a doua deschidere pe care am introdus-o - cu recitarea rugăciunii Tatăl Nostru şi a Crezului, lăsând credincioşilor alegerea liberă a zilei.
Un gând deosebit în Decret se îndreaptă către bolnavi şi către bătrâni, în ce termeni?
R. - Cine nu poate ieşi, pentru că eventual este în izolare sau pentru că este bolnav, va putea dobândi indulgenţa rugându-se în faţa unei imagini a Domnului nostru sau a Sfintei Fecioare, rugându-se de exemplu Laudele, Vesperele de la Oficiul pentru morţi, Rozariul, Coroniţa milostivirii sau rugăciuni mai obişnuite în fiecare tradiţie sau vor putea face asta şi cu citirea meditată a evangheliei de la una din cele trei Liturghii prevăzute pentru credincioşii răposaţi şi, în sfârşit, oferind fapte de milostenie. Pentru restul, indicaţiile sunt cele date deja de Penitenţiarie la 19 martie - de exemplu în cazul celor grav bolnavi - în nota care venea în întâmpinarea posibilităţii unei asistenţe mai apropiate de bolnavi chiar fără prezenţa fizică.
Şi apoi Decretul se adresează şi preoţilor pentru care sunt prevăzute recomandări specifice...
R. - Da, există un gând deosebit şi pentru preoţi pe care i-am invitat la o disponibilitate cât mai mare posibilă pentru că bogăţia maximă pe care o avem pentru ajutorarea răposaţilor este Sfânta Liturghie. Şi atunci, deoarece preoţii la 2 noiembrie, încă din 1915 printr-o constituţie a lui Benedict al XV-lea, au facultatea de a celebra trei Sfinte Liturghii, noi îi îndemnăm aşadar, pe cât posibil, să le celebreze pe toate trei şi asta şi pentru că mai multe Liturghii vor comporta mai puţin aglomerări şi acesta ar putea să fie un mod pentru a-i ajuta pe credincioşi. Preoţii sunt îndemnaţi, de asemenea, să fie generoşi în slujirea spovezilor şi în ducerea Sfintei Împărtăşanii la bolnavi, în aşa fel încât să aibă mai multă disponibilitate pentru a-i putea ajuta pe răposaţii lor, pentru a-i simţi aproape, deci pentru a merge în întâmpinarea tuturor acestor sentimente nobile care compun comuniunea sfinţilor.
Cum pot fi ajutaţi credincioşii să trăiască intens comemorarea răposaţilor, dar şi Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor?
R. - Unele persoane s-au cam obişnuit cu celebrările transmise la televizor şi asta, dacă pe de o parte este un lucru bun - în special pentru bătrânii care nu pot să iasă - poate să marcheze însă o anumită dezobişnuire de prezenţa la celebrări. Aşadar, există în episcopi o căutare de a pune în practică toate soluţiile posibile pentru a readuce oamenii în biserică, respectând mereu tot ceea ce trebuie făcut pentru situaţia deosebită în care din păcate ne aflăm. Or, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor este şi o sărbătoare foarte educativă pentru familiile care se întâlnesc adesea şi pentru a-i comemora pe răposaţi împreună.
Există o legătură puternică între aceste două celebrări...
R. - Sunt foarte unite, de fapt compun împreună sărbătoarea de a fi familie a lui Dumnezeu. În paradis sunt toţi sfinţii canonizaţi pe care-i cunoaştem, dar sunt şi atâtea feţe pe care nu le cunoaştem, care au trăit o viaţă creştină în tăcere, fără niciun zgomot, asupra cărora nu s-au îndreptat reflectoarele din această lume. Aşadar, cu toţi cei care, rude, prieteni, vecini, care fac parte din familia din cer, ne întâlnim în familia lui Dumnezeu. Există un text foarte frumos din Isaia care spune că Dumnezeu a scris numele nostru pe palma mâinii sale, pentru a spune că ne ţine aproape, iar Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor exprimă toate acestea. Mai mult, toţi răposaţii noştri pot să fie în poporul din paradis. Aşadar, solemnitatea sfinţilor este o deschidere de viziune care, însoţită de comemorarea răposaţilor şi de vizita la morminte, ne dă sensul legăturii. Cu moartea, viaţa nu este luată, ci este transformată şi noi menţinem un raport cu cel care moare, un raport care nu mai este fizic dar este un raport real, ba chiar poate că şi mai real pentru că nu există nici limita timpului şi spaţiului. În comuniunea sfinţilor persoana care a trecut în veşnicie poate să fie într-o legătură cu totul specială cu noi care suntem aici, deci eu cred că acesta este un alt aspect de a încerca să nu-l pierdem ba chiar să-l reinventăm acolo unde este un pic opacizat.
În schimb, gândindu-ne la răposaţii noştri, noi traducem toată credinţa noastră în Cristos înviat: este speranţa noastră că fraţii actualmente non-vizibili printre noi sunt însă în comuniune cu Domnul. Suntem chemaţi în aceste zile să reînsufleţim certitudinea noastră în gloria şi în fericirea veşnică şi cerem cu umilinţă şi încredere iertarea pentru cei care ne-au părăsit, pentru lipsurile lor mici sau mari, ei care oricum sunt deja mântuiţi în iubirea lui Dumnezeu, şi reînnoim angajarea noastră de credinţă. În fond paradisul este casa slujitorilor credincioşi. Cu toţii într-o zi vom putea trăi fericiţi în lumina lui Dumnezeu cu condiţia să fi crezut nu numai în cuvinte, ci şi în fapte. Acesta este gândul pe care aş vrea să-l transmit.
(După Vatican News, 23 octombrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
