URBIS ET ORBIS
DECRET
se îmbogăţesc cu darul Sfintelor Indulgenţe
exerciţii speciale de evlavie, care se desfăşoară în timpul Anului Credinţei
În ziua celei de-a cincizecea aniversări de la deschiderea solemnă a Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican, căruia Fericitul Ioan al XXIII-lea "i-a încredinţat ca misiune principale aceea de a păstra mai bine şi de a prezenta depozitul preţios al doctrinei creştine, pentru a-l face mai accesibil credincioşilor lui Cristos şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă" (Ioan Paul al II-lea, Constituţia Apostolică Fidei Depositum, 11 octombrie 1992: AAS 86 [1994] 113), Suveranul Pontif Benedict al XVI-lea a stabilit începerea unui An dedicat special mărturisirii adevăratei credinţe şi interpretării sale corecte, prin citirea, sau mai bine zis, meditarea pioasă a Actelor Conciliului şi a articolelor din Catehismul Bisericii Catolice, publicat de Fericitul Ioan Paul al II-lea, la treizeci de ani de la începutul Conciliului, cu intenţia precisă de "a-i induce pe credincioşi să adere mai bine la el şi să-i promoveze cunoaşterea şi aplicarea" (ibid., 114).
Deja în anul Domnului 1967, pentru a comemora al nouăsprezecelea centenar al martiriului Apostolilor Petru şi Paul, un asemenea An al Credinţei a fost convocat de Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea, "pentru a atesta într-o solemnă mărturisire de credinţă cât de mult conţinuturile esenţiale care se de secole constituie patrimoniul tuturor credincioşilor au nevoie să fie confirmate, înţelese şi aprofundate în manieră mereu nouă cu scopul de a da mărturie coerentă în condiţii istorice diferite de trecut" (Benedict al XVI-lea, Scrisoarea Apostolică Porta fidei, nr. 4).
În acest timp al nostru de schimbări foarte profunde, la care omenirea este supusă, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, prin convocarea acestui al doilea An al Credinţei, intenţionează să invite Poporul lui Dumnezeu, pentru care este Păstor universal, precum şi pe fraţii episcopi din toată lumea "pentru ca să se unească cu Succesorul lui Petru, în timpul de har spiritual pe care Domnul ni-l oferă, pentru a comemora darul preţios al credinţei" (ibid., nr. 8).
Va fi dată tuturor credincioşilor "oportunitatea de a mărturisi credinţa în Domnul Înviat... în catedralele şi în bisericile din toată lumea; în casele [lor] şi în familiile [lor], pentru ca fiecare să simtă puternic exigenţa de a cunoaşte mai bine şi de a transmite generaţiilor viitoare credinţa din totdeauna. Comunităţile călugăreşti precum şi cele parohiale şi toate realităţile ecleziale vechi şi noi vor găsi, în acest An, modul de a face mărturisire publică a Crezului" (ibid.).
În afară de asta, toţi credincioşii, singuri sau în comunitate, vor fi chemaţi să dea mărturie deschisă despre propria credinţă în faţa celorlalţi în circumstanţele speciale ale vieţii zilnice: "însăşi natura socială a omului cere ca el să exprime în exterior actele de religie, să comunice cu alţii în materie religioasă, să mărturisească propria religie în formă comunitară" (Declaraţia Dignitatis humanae, 7 decembrie 1965: AAS 58 [1966], 932).
Deoarece este vorba înainte de toate de a dezvolta în cel mai mare grad - pe cât este posibil pe acest pământ - sfinţenia vieţii şi de a obţine, deci, în gradul cel mai înalt curăţia sufletului, va fi foarte util marele dar al Indulgenţelor, pe care Biserica, în virtutea puterii conferite ei de către Cristos, îl oferă tuturor celor care cu dispoziţiile cuvenite îndeplinesc prescripţiile speciale pentru a le obţine. "Cu Indulgenţa - învăţa Paul al VI-lea - Biserica, folosindu-se de puterea sa de slujitoare a Răscumpărării realizate de Cristos Domnul, comunică credincioşilor participarea la această plinătate a lui Cristos în comuniunea sfinţilor, dându-le lor în măsură foarte largă mijloacele pentru a ajunge la mântuire" (Scrisoarea Apostolică Apostolorum Limina, 23 mai 1974: AAS 66 [1974], 289). Astfel se manifestă "tezaurul Bisericii", pentru care constituie "o creştere ulterioară şi meritele Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor celor aleşi, de la primul drept la ultimul" (Clement al VI-lea, Bula Unigenitus Dei Filius, 27 ianuarie 1343).
Penitenţiaria Apostolică, oficiu care are funcţia de a reglementa ceea ce se referă la acordarea şi folosirea Indulgenţelor şi de a stimula sufletul credincioşilor să conceapă şi să alimenteze corect dorinţa pioasă de a le obţine, solicitată fiind de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, luând în considerare cu atenţie Nota cu indicaţii pastorale pentru Anul Credinţei a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, cu scopul de a dobândi darul Indulgenţelor în timpul Anului Credinţei, a stabilit următoarele dispoziţii, date în conformitate cu intenţia Suveranului Pontif, pentru ca să fie stimulaţi mai mult credincioşii la cunoaşterea şi la iubirea Doctrinei Bisericii Catolice şi să obţină din asta roade spirituale mai îmbelşugate.
În timpul întregului An al Credinţei, stabilit de la 11 octombrie 2012 până în ziua întreagă de 24 noiembrie 2013, vor putea dobândi Indulgenţa plenară de pedeapsa temporală pentru propriile păcate împărţită prin milostivirea lui Dumnezeu, aplicabilă ca mijlocire pentru sufletele credincioşilor răposaţi, toţi credincioşii şi fiecare în parte cu adevărat căiţi, spovediţi cum se cuvine, împărtăşiţi sacramental şi care să se roage după intenţiile Sfântului Părinte:
a. ori de câte ori vor participa la cel puţin trei momente de predici în timpul Sfintelor Misiuni, sau la cel puţin trei lecţii despre Actele Conciliului al II-lea din Vatican şi despre Articolele din Catehismul Bisericii Catolice, în orice biserică sau loc corespunzător;
b. ori de câte ori vor vizita în formă de pelerinaj o Bazilică Papală, o catacombă creştină, o catedrală, un loc sacru desemnat de Ordinariul locului pentru Anul Credinţei (de exemplu dintre Bazilicile Minore şi Sanctuarele dedicate Sfintei Fecioare Maria, Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Patroni) şi acolo vor participa la vreo celebrare sacră sau măcar se vor opri pentru un timp corespunzător de reculegere cu meditaţii pioase, încheind cu recitarea rugăciunii Tatăl Nostru, Mărturisirea de Credinţă în orice formă legitimă, invocaţii către Sfânta Fecioară Maria şi, în funcţie de caz, către Sfinţii Apostoli sau Patroni;
c. ori de câte ori, în zilele determinate de Ordinariul locului pentru Anul Credinţei (de exemplu în solemnităţile Domnului, ale Sfintei Fecioare Maria, în sărbătorile Sfinţilor Apostoli şi Patroni, în Catedra Sfântului Petru), în orice loc sacru vor participa la o celebrare euharistică solemnă sau la liturgia orelor, adăugând Mărturisirea de Credinţă în orice formă legitimă;
d. într-o zi aleasă liber, în timpul Anului Credinţei, pentru vizitarea evlavioasă a baptisterului sau a altui loc, în care au primit sacramentul Botezului, dacă vor reînnoi făgăduinţele de la Botez în orice formulă legitimă.
Episcopii Diecezani sau Eparhiali şi cei care sunt echivalaţi lor în drept, în ziua cea mai potrivită din acest timp, cu ocazia celebrării principale (de exemplu 24 noiembrie 2013, în solemnitatea lui Isus Cristos Regele Universului, cu care se va încheia Anul Credinţei) vor putea împărţi Binecuvântarea Papală cu Indulgenţa plenară, care poate fi obţinută de toţi credincioşii care vor primi această Binecuvântare cu evlavie.
Credincioşii cu adevărat căiţi, care nu vor putea participa la celebrările solemne din motive grave (precum şi, mai ales, toate călugăriţele care trăiesc în mănăstiri în clauzură perpetuă, anahoreţii şi eremiţii, cei din închisori, cei bătrâni, cei bolnavi, precum şi cei care, în spital sau alte locuri de îngrijire, prestează serviciu continuu celor bolnavi...), vor dobândi Indulgenţa plenară, cu aceleaşi condiţii, dacă, uniţi cu spiritul şi cu gândul cu credincioşii prezenţi, îndeosebi în momentele în care cuvintele Sfântului Părinte sau ale Episcopilor Diecezani vor fi transmise prin televiziune şi radio, vor recita în casa lor sau acolo unde îi reţine impedimentul (de exemplu în capela mănăstirii, a spitalului, a casei de îngrijire, a închisorii...) rugăciunea Tatăl Nostru, Mărturisirea de Credinţă în orice formă legitimă, şi alte rugăciune conforme cu finalităţile Anului Credinţei, oferind suferinţele lor sau necazurile din propria viaţă.
Pentru ca accesul la sacramentul Pocăinţei şi la dobândirea iertării divine prin puterea Cheilor să fie uşurată din punct de vedere pastoral, Ordinariii locurilor sunt invitaţi să acorde canonicilor şi preoţilor care, în catedralele şi în bisericile desemnate pentru Anul Credinţei vor putea asculta spovezile credincioşilor, facultăţile limitat la forul intern, despre care se vorbeşte, pentru credincioşii din Bisericile orientale, la can. 728 § 2 din CCEO, şi în cazul unei eventuale rezerve, cele pentru can. 727, fiind excluse, cum este clar, cazurile despre care se vorbeşte în can 728 § 1; pentru credincioşii din Biserica latină, facultăţile despre care se vorbeşte la can. 508 § 1 din CIC.
Duhovnicii, după ce i-au avertizat pe credincioşi cu privire la gravitatea păcatelor la care este anexată o rezervă sau o cenzură, vor determina pocăinţe sacramentale corespunzătoare, aşa încât să conducă pe cât mai mult posibil la o corectare stabilă şi, în funcţie de natura cazurilor, să le impună repararea eventualelor scandaluri şi daune.
În sfârşit, Penitenţiaria invită cu căldură pe Preasfinţiţii Episcopi, ca deţinători ai triplei munus de a învăţa, de a conduce şi de a sfinţi, să aibă grijă în explicarea cu claritate a principiilor şi dispoziţiilor propuse aici pentru sfinţirea credincioşilor, ţinând cont îndeosebi de circumstanţele de loc, de cultură şi de tradiţii. O cateheză adaptată la natura fiecărui popor va putea propune mai clar şi cu vivacitate mai mare pentru înţelegerea şi înrădăcinarea mai ferm şi mai profund în inimi dorinţa după acest dar unic, obţinut în virtutea mijlocirii Bisericii.
Acest Decret are validitate numai pentru Anul Credinţei. În pofida oricărei dispoziţii contrare.
Dat la Roma, din sediul Penitenţiariei Apostolice, 14 septembrie 2012, în Înălţarea Sfintei Cruci.
Card. Manuel Monteiro de Castro
Penitentiarius Maior
Mons. Krzysztof Nykiel
Regens
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
