Încheierea anului special dedicat sfântului Iosif
Omul tăcerii
de fr. Emiliano Antenucii, OFMCap.
rector al sanctuarului "Madonna del Silenzio" ["Sfânta Fecioară a Tăcerii"]
Tăcerea este limba lui Dumnezeu şi este limbajul iubirii. Tăcerea este uşa sacrului şi adevărata muzică a sufletului. Fără tăcere, nu există Cuvântul lui Dumnezeu şi cuvintele umane. Maria "păstrează toate în inima sa" (Lc 2,19), deci este Fecioara tăcerii. Tăcerea este cuvântul original şi care dă origine tuturor cuvintelor. Preotul mistic Maurice Zundel scrie: "Sfântul Iosif este un gigant al tăcerii şi măreţia sa incomensurabilă este tocmai această tăcere".
Cine este sfântul Iosif? Tată purtător de grijă al lui Isus, păzitor al Răscumpărătorului, soţul Sfintei Fecioare Maria, fiu al lui David, om drept, patron al Bisericii Catolice, model al contemplativilor, patron al muncitorilor, patron al taţilor, ocrotitor al săracilor, multe sunt apelativele cu care este invocat, dar este şi omul tăcerii. Papa Francisc spune într-o omilie a sa: "Aş vrea să vă spun şi un lucru foarte personal. Eu îl iubesc mult pe Sfântul Iosif, pentru că este un om puternic şi tăcut. Pe masa mea am o imagine a Sfântului Iosif care doarme. În timp ce doarme se îngrijeşte de Biserică! Da! Poate face asta, o ştim. Şi când am o problemă, o dificultate, eu scriu o foiţă şi o pun sub Sfântul Iosif, pentru ca s-o viseze! Acest gest înseamnă: roagă-te pentru această problemă!... Chiar Sfântul Iosif poate fi o referinţă pentru fiecare creştin. Să purtăm cu noi astăzi această figură a Sfântului Iosif: omul care însoţeşte în tăcere şi omul care ştie să viseze în modul corect. Lui să-i cerem harul de a şti să visăm căutând mereu voinţa lui Dumnezeu în vise, precum şi harul de a însoţi în tăcere, fără bârfe".
Care sunt tăcerile lui Iosif?
Tăcerile lui Iosif nu sunt pasive, ci active. Putem găsi din Evanghelii trei tăceri.
Tăcerea delicateţii faţă de Maria
"Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns" (Mt 1,19).
Iosif putea s-o ucidă cu pietre pe Maria, aşa cum prescria legea, dar ca "om drept" preferă s-o lase în ascuns. Această delicateţe a lui Iosif este stilul lui Dumnezeu care este delicat faţă de fiecare creatură. Domnul foloseşte tactul şi discreţia cu noi, nu invadează voinţa şi libertatea noastră, ci aşa cum scrie Edith Stein "îngenunchează în faţa libertăţii noastre" din respect faţă de om.
Tăcerea visului
"Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: «Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale». Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe soţia lui" (Mt 1,20-24).
Iosif este un visător cu ochi deschişi, sunt visele care mişcă inima, mintea şi inima unei persoane. În tăcere "s-a trezit din somn" pentru a salva toată Sfânta Familie. A se trezi înseamnă a se trezi din toropeală, din inerţie, din lene. Iosif este un exemplu de "om vigilent şi veghetor" pentru salvarea altora. Cred că şi noi trebuie să fim "laborioşi", fără a pierde timp în a vorbi rău despre alţii şi în a trăi viaţa altora. Avem puţin timp pe acest pământ pentru a realiza visul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare dintre noi.
Tăcerea uimirii
"Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el" (Lc 2,33). Iosif, împreună cu Maria, trăiesc uimirea ascultării "glasului poporului care devine glas al lui Dumnezeu". Numai uimirea cunoaşte şi numai uimirea ne deschide la minunăţia iubirii lui Dumnezeu. Iosif, maestru al tăcerii, să ne înveţe uimirea în faţa creaţiei, a unui copil care plânge, a unui bolnav care zâmbeşte, a îndrăgostirii a doi soţi, a iubirii lui Dumnezeu mereu noi. Marele om de ştiinţă Albert Einstein spune: "Cine nu mai reuşeşte să simtă uimire şi mirare este deja ca un mort şi ochii săi sunt incapabili să vadă".
În sfârşit, marele teolog ortodox Paul Evdokimov scrie că viaţa noastră este între templu şi stradă, tăcere şi cuvânt, singurătate şi comunitate: "Isus, «dimineaţă, trezindu-se mult înainte de a se face ziuă, a ieşit şi a mers într-un loc pustiu şi acolo se ruga». «Pustiul» pentru asceţi devine interior şi înseamnă concentrarea spiritului recules şi tăcut. La acest nivel, în care omul ştie să tacă, se situează adevărata rugăciune şi fiinţa este vizitată misterios. Paul Claudel afirmă că însuşi Cuvântul este fiul adoptiv al tăcerii pentru că sfântul Iosif parcurge paginile evangheliei fără a rosti un singur cuvânt. Pentru a asculta glasul Cuvântului trebuie ştiut să se asculte tăcerea sa, mai ales să fie învăţată. Experienţa maeştrilor este categorică: dacă nu se ştie să se facă loc în propria viaţă reculegerii, tăcerii, este imposibil să se ajungă la un grad mai înalt şi a putea să se roage în pieţe".
(După L'Osservatore Romano, 7 decembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
