Faţa unei Biserici umile, laborioase şi senine
de cardinal Beniamino Stella
Beatificarea lui Ioan Paul I, care va avea loc duminică, 4 septembrie 2022 în Piaţa Sfântul Petru, a fost prezentată vineri, 2 septembrie, în timpul unei întâlniri cu jurnaliştii în Sala de Presă a Sfântului Scaun, la care au participat cardinalul postulator al cauzei de beatificare (publicăm integral intervenţia sa în această pagină); Stefania Falasca, vicepreşedinte al Fundaţiei vaticane "Ioan Paul I" şi vice-postulator al cauzei; don Davide Fiocco, reprezentant al Diecezei de Belluno-Feltre; Lina Petri, nepoata lui Albino Luciani; Margherita Marin, de la Surorile "Maria Bambina"; Juan José Dabusti, preot din Arhidieceza de Buenos Aires.
Mi se pare oportun să amintesc pe scurt istoria cauzei de beatificare şi canonizare a lui Albino Luciani, Ioan Paul I.
Au trecut 44 de ani de la moartea sa, din acel an 1978 care a văzut trei succesori ai lui Petru care au urmat la conducerea Bisericii. Au trecut diferite generaţii. Dar trebuie amintit că deja imediat după moartea lui Ioan Paul I - un papă care în puţin mai mult de o lună a cucerit inima credincioşilor şi a întregii lumi - faima sa de sfinţenie, deja prezentă în viaţă, a început să se răspândească. Mulţi credincioşi au început să-l roage. Fostul episcop de Belluno-Feltre, dieceza natală a lui Albino Luciani, a primit multe cereri pentru ca să-i înceapă cauza.
Etapa cea mai semnificativă a acestor cereri este datată la 1 iunie 1990, când întreaga Conferinţă Episcopală din Brazilia i-a cerut lui Ioan Paul al II-lea să înceapă procesul. Am definit această etapă ca semnificativă pentru că atestă faima de sfinţenie şi răspândirea sa crescândă în timp, conformându-se astfel cu o condiţie fundamentală pentru introducerea unei cauze de canonizare. Cei 226 de episcopi semnatari au evidenţiat motivaţiile care i-au dus la instanţa solidară, luând în considerare exemplul habitus-ului virtuos al episcopului de Roma, Albino Luciani, care s-a arătat "sinteză tipică a omului lui Dumnezeu, care este plinătate de umanitate şi în acelaşi timp plinătate de Cristos" şi ca atare el "a fost apostol al Conciliului, ale cărui învăţături le-a explicat cu luciditate cristalină şi a tradus corect în practică directivele sale". Prin urmare "convingerea noastră cea mai intimă - afirmau în concluzie episcopii brazilieni - este că interpretăm evaluarea favorabilă a multor alţi fraţi în episcopat şi traducem o aspiraţie foarte vie a credincioşilor Bisericii din Brazilia, ca şi a catolicilor din toată lumea".
Însă timpurile încă nu veniseră desigur. Din păcate acea petiţie importantă din partea unuia din episcopatele cele mai importante numeric din lume, nu a mişcat nimic. Dicasterul (pe atunci Congregaţia) Cauzelor Sfinţilor a răspuns de fapt episcopului de Belluno-Feltre, Maffeo Ducoli, că începerea procesului apărea prematură, fiind deja în desfăşurare cauzele referitoare la alţi papi (Pius al IX-lea, Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea).
O cotitură a fost iniţiativa celui de-al doilea succesor al lui Ducoli, episcopul salezian Monseniorul Vincenzo Savio, care în 2002, în ajunul celei de-a douăzeci şi cincea aniversări a morţii lui Ioan Paul I, a obţinut consimţământul de a începe procesul la Belluno şi nu la Roma, sediu competent deoarece este locul unde candidatul la altare a murit. De fapt, Luciani a trăit întreaga sa viaţă - în afară de ultimele 34 de zile de pontificat - în Veneto, între Canale d'Agordo, Belluno, Vittorio Veneto şi Veneţia, aşadar această derogare era mai mult decât justificată. Aşadar investigaţia a început la 22 noiembrie 2003 şi s-a încheiat la 10 noiembrie 2006. Procesul diecezan s-a împărţit în 203 sesiuni, în timpul cărora - în sediile episcopale de Belluno, Vittorio Veneto, Veneţia şi Roma - au fost ascultaţi 167 de martori, toţi de visu cu excepţia unuia, dintre care nouă ex officio şi la care se adaugă depoziţiile a trei experţi din Comisia istorică. După aceasta, în faza romană a cauzei, a urmat o altă fază suplimentară, în anul 2007, condusă de vice-postulatoare, Stefania Falasca, la sediul patriarhal din Veneţia pentru a integra investigarea izvoarelor cu obţinerea de documentaţie ulterioară, îndeosebi scrierile din arhiva privată a lui Albino Luciani, astăzi patrimoniu al Fundaţiei vaticane "Ioan Paul I". În afară de asta au fost obţinute noi depoziţii extra-procesuale ale altor 21 de martori cu referinţă deosebită la perioada pontificatului şi la moartea lui Ioan Paul I, dintre care o importanţă cu totul excepţională o are mărturia Papei Benedict al XVI-lea prin unicum istoric până acum, deoarece este prima dată când un papă dă o mărturie de visu despre un alt papă, şi cea a sorei Margherita Marin, care a trăit cu Ioan Paul I timp de o lună împreună cu alte trei surori care se ocupau de apartamentul papal.
La 17 octombrie 2016 cele cinci volume groase ale Positio cu un total de peste 3.500 de pagini au fost depozitate la Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor. La 8 noiembrie 2017, Papa Francisc autoriza publicarea decretului referitor la virtuţile eroice ale Papei Luciani, care devenea astfel "venerabil".
La sfârşitul lunii noiembrie din acelaşi se încheia la Buenos Aires în Argentina şi investigaţia diecezană, începută în anul precedent de vice-postulatoare, pentru cazul presupusei vindecări extraordinare, petrecute în 2011, a unei fetiţe pentru care fusese prospectată moartea iminentă din cauza unei forme grave de epilepsie refractară şi şoc septic (...).
La 13 octombrie 2021, Papa Francisc a autorizat Dicasterul să promulge decretul referitor la minune. Comisia medicală din acelaşi Dicaster recunoscuse în prealabil, în unanimitate, că era vorba de un eveniment inexplicabil pentru ştiinţă. A fost pasul care a deschis calea spre beatificare, pe care urmează s-o celebrăm.
Nouăsprezece ani de lucru: cauza Papei Luciani, deşi s-a deschis la 25 de ani de la moarte, nu a fost nici mai lungă decât altele, nici mai scurtă şi urgentată decât altele, pentru că este un pontif al Bisericii. A fost o cercetare fără scutiri: îngrijită, conştiincioasă, scrupuloasă, făcută cu metodă istorico-critică, pe baza unei investigaţii serioase şi omnino plena a izvoarelor arhivistice, a unei cercetări bibliografice atente şi a unei bogate panorame de mărturii. Totul a fost făcut conform regulilor canonice, cu ştiinţă şi conştiinţă din partea celui care a lucrat la ea mulţi ani cu pasiune şi dăruire. Apoi izvoarele au permis să se redacteze prima biografie completă (Stefania Falasca, Davide Fiocco, Mauro Velati, Io sono la polvere Giovanni Paolo I 1912-1978 [Eu sunt praful Ioan Paul I 1912-1978], Biografia ex documentis, Edizioni San Paolo, Cinisello Balsamo 2022).
Permiteţi-mi acum să spun un cuvânt despre inima acestei cauze, adică despre sfinţenia lui Albino Luciani, pe care l-am cunoscut personal ca seminarist şi apoi ca preot. Era episcopul meu şi păstrez cea mai bună amintire despre el: om al rugăciunii asidue şi profunde, al ascultării atente şi capabil de sprijin uman şi spiritual, ca păstor al preoţilor şi al poporului lui Dumnezeu, doct şi pregătit ca maestru al credinţei şi bun comunicator al Cuvântului lui Dumnezeu, prieten şi frate al preoţilor, vizitator al bolnavilor şi catehet inegalabil. Aş scoate în evidenţă trei caracteristici ale lui Luciani: preot care se ruga, care trăia sărac şi care se simţea bine cu oamenii. În relaţie cu sărăcia mama mea obişnuia să-l citeze, uneori, pe Monseniorul Luciani, pentru a spune că preotul nu trebuia să aibă conturi în bancă sau carnet de cecuri. Cred că a auzit asta de la el însuşi în vizitele şi întâlnirile periodice ale părinţilor în seminar.
Sfinţenia de viaţă creştină a lui Ioan Paul I este cea care se trăieşte în umilinţă şi în dăruirea zilnică pentru Biserică şi pentru aproapele, inspirate din virtuţile teologale, practicate cu fervoare interioară, şi unde crucea şi jertfa, şi uneori umilirea, au de contribuit să-l facă pe discipolul lui Isus mai apropiat de Domnul său. O credinţă care merge la esenţialul evangheliei, care este vestire şi practică a carităţii. Ca preot, episcop şi papă a fost capabil să manifeste prin viaţa sa duioşia unui Dumnezeu milostiv şi matern.
Sfinţenia Papei Luciani este importantă pentru Biserica şi pentru lumea de astăzi pentru că prin exemplul său suntem chemaţi la inima vieţii creştine: la umilinţa şi la bunătatea celui care ştie să se recunoască păcătos care are nevoie de milostivire, a celui care vrea să-i slujească pe ceilalţi cu dăruire generoasă şi cu fapte de bine, vestind bucuria evangheliei. Luciani ne mărturiseşte faţa unei Biserici umile, laborioase şi senine, preocupate de urmarea Domnului său, departe de tentaţia frecventă de a măsura incidenţa şi valoarea evangheliei din starea de opinie a oamenilor, sau a societăţii, în privinţa ei.
Dar există un ultim element pe care aş vrea să-l semnalez: Albino Luciani ne-a învăţat prin mărturia sa de episcop, care are la inimă dimensiunea universală a Bisericii, importanţa iubirii generoase şi a ascultării necondiţionate faţă de succesorul lui Petru, precum şi marea valoare a unităţii şi a comuniunii episcopale. Diferite episoade din biografia sa ne vorbesc despre această atitudine a sa, rod al credinţei sale profunde, care recunoaşte importanţa comuniunii ecleziale, trăită uneori în jertfă şi în renunţarea la poziţii şi percepţii personale, pentru binele Bisericii şi al vocaţiei sale înnăscute la unitate, atât de dorită de Isus la Ultima Cină. În prefaţa la volumul despre magisteriul lui Ioan Paul I - care prezintă pentru prima dată corpus-ul complet şi integral al textelor şi documentelor lui Ioan Paul I din cursul pontificatului său, o slujire fundamentală care a fost realizată prin grija Fundaţiei vaticane "Ioan Paul I" - Papa Francisc, reluând cuvintele sfântului episcop Óscar Romero, afirmă că: "Succesorul lui Petru este piatra de consistenţă pe care ia unitate Biserica pe care însuşi Cristos o zideşte, cu darul harului său. Şi dacă porţile iadului şi moartea nu o vor birui, asta nu se întâmplă prin «umerii fragili» ai papei, ci pentru că papa «este susţinut de Cel care este viaţa veşnică, nemuritorul, sfântul, divinul: Isus Cristos, Domnul nostru». Şi acesta este misterul care străluceşte şi în activitatea şi în învăţăturile lui Ioan Paul I" (Giovanni Paolo I, Il Magistero, testi e documenti del Pontificato [Magisteriul, texte şi documente ale pontificatului], sub îngrijirea Fundaţiei vaticane "Ioan Paul I", cu prefaţa Papei Francisc, ed. LEV-San Paolo, Città del Vaticano - Cinisello Balsamo 2022, pag. 7).
(După L'Osservatore Romano, 2 septembrie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
