In memoriam pr. Anton Despinescu: La plecarea celui mai bun prieten
La doar trei săptămâni după oficierea slujbei de omagiere, părintele Anton Despinescu a pornit spre alte zări ale existenţei, cu satisfacţia datoriei împlinite. Contrar adagiului non multa, sed multum, domnia sa a trăit mult şi cu vădit folos nu doar pentru fraţii întru credinţă.
Personal, l-am întâlnit prima oară în urmă cu patru decenii, iar în grupul informal de discuţii, prezidat până în 2009 de regretatul academician Constantin Ciopraga, părintele Antonică, cum îl dezmierdau prietenii mai în vârstă, vorbea de obicei la sfârşitul convorbirii, adăugând la cele discutate secvenţe savuroase din literatura clasică şi corective din învăţătura creştină.
La fiecare despărţire ne consolam cu gândul că aşteptarea următoarei reuniri nu va dura prea mult. O astfel de bucurie nu s-a mai repetat, însă, la terminarea Liturghiei din 31 mai, organizate de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi cu prilejul dublei aniversări: atingerea de către venerabilul părinte a bornei 96 din kilometrajul vieţuirii, respectiv derularea a şapte decenii de la prima slujire ca preot al Bisericii Creştine de rit apusean.
Trecusem, deja, în zorii pomenitei zile de sfârşit al primăverii, printr-o tulburătoare ieşire din închipuire. Se făcea că în incinta Catedralei "Adormirea Maicii Domnului", cam de şase ori mai spaţioasă de cum se-arată în realitate, din înaltul bolţii se pogoară între cele două rânduri de preoţi şi printre mirenii invitaţi să asiste la slujbă caretă aurită în care trona Măiestrul Vrăjitor, însoţit de Ucenicul Răbdător, la cârmă a patru bidivii parcă abia ieşiţi din spuma mării. M-am frecat la ochi şi-odată cu mângâierea primelor raze de lumină mi-am dat seama că trăisem cu şase ore mai devreme scena pe care aveam s-o întâlnesc la intrarea efectivă în lăcaşul de cult din Bd. Ştefan cel Mare, acolo unde companionul nostru la zeci şi sute de-ntâlniri ne aştepta în straie solemne, în postura de titular al impunătorului altar placat în marmură albă, respectiv de primă vioară în desfăşurarea ceremonialului liturgic.
Atunci aveam să pricep că holograma atelajului apolinic purtat de superbe necuvântătoare spre-a le aduce printre noi pe cele două personaje în ţinuta de culoarea purităţii îmi oferea cheia pentru descifrarea unui miraculos secret: părintele cu aură benedictină şi cucernicie franciscană a trăit îndelung şi cu substanţial folos pentru semeni, întrucât s-a menţinut mereu într-un echilibru dinamic cu şase vectori de pendulare. Mă refer la cele şase calităţi majore, schiţate pe tipsia cu daruri de la ursitoare, respectiv la har şi la harismă, la măiestria smerită şi la ucenicia niciodată curmată, înţeleasă ca voinţă ne-strămutată de a supravieţui şi ca artă deplină de a convieţui cu cei din jur.
Când spun har, mă refer la capacitatea aproape spontană a cuiva de-a parveni pe calea cea mai scurtă la ieşirea dintr-o încercare, iar când pomenesc de măiestria smerită, am în vedere atitudinea celui ce posedă un asemenea dar de-a proceda cu metodă, altfel spus puterea de-a înainta neabătut pe drumul credinţei asumate. Părintele Anton le-a stăpânit deopotrivă, iar prin aceasta a ştiut să fie mereu UN OM ÎNTRE OAMENI, capabil să răzbească şi prin situaţii foarte dificile, aproape inimaginabile pentru contemporanii mai tineri.
Aşa cum o înţeleg eu, harisma e virtutea celui ce empatizează uşor şi îşi atrage simpatia celor cu care relaţionează, în alţi termeni: forţa cuiva de a-i seduce pe cei cu care vorbeşte, după cum dorinţa de a rămâne în ucenicia necurmată ar putea să însemne însăşi bunăvoinţa creştină, abilitatea de a învăţa tu însuţi din discuţia cu ceilalţi, dar şi respectul pentru opinia interlocutorului. Marele dispărut, de la care ne luăm cu durere rămas bun, a-ntrunit şi-aceste două daruri, iar astfel a izbândit mereu în arta de-a convieţui în postura UNUI OM PENTRU OAMENI.
Părintele Despinescu s-a ivit pe lume şi a copilărit sub duhul ecumenic, din tată ortodox şi mamă romano-catolică, iar celor ce i s-au adresat de-a lungul atâtor şi atâtor ani, ca enoriaşi, ca discipoli, ori pur şi simplu ca semeni şi concetăţeni le-a ascultat păsul pe îndelete şi i-a îndrumat cum a putut mai bine spre-a ieşi din necaz.
S-a întristat pentru suferinţa celor cu care a intrat în contact şi le-a împărtăşit bucuria ori de câte ori a fost la curent cu aceasta. A manifestat compasiune şi a inspirat seninătate. Nu cred că cineva s-a despărţit de domnia sa mai abătut decât era la începutul confesării.
Prin toate manifestările sale, preotul şi magistrul Anton Despinescu a fost la superlativ un om bun şi-a răspândit în jurul său bunătate. Iată de ce, acolo unde va ajunge pe drumul fără de întoarcere pe care a pornit după ultima despărţire va avea parte de liniştea şi de odihna binemeritate.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l aibă întruna sub pavăza sa!
Prof. D. h. c. Petru Ioan
* * *
Iaşi: Funeraliile părintelui Anton Despinescu (23 iunie 2023)
In memoriam pr. Anton Despinescu: "Ascultarea te va scuti de multe..."
In memoriam pr. Anton Despinescu: Drum lin, părinte profesor!
A trecut la Domnul pr. Anton Despinescu (20 iunie 2023)
Catedrala din Iaşi: Părintele Anton Despinescu a celebrat jubileul de platină al slujirii sacerdotale (31 mai 2023)
