|
| Roman, 28 noiembrie 2021 |
Am aflat cu mare tristeţe de decesul părintelui Anton Despinescu, profesor şi prieten, la venerabila vârstă de 95 de ani.
Ultima dată când am vorbit cu dânsul a fost chiar în ziua în care a serbat Jubileul de platină întru Sfânta Preoţie, pe 31 mai 2023. Îmi răsună încă clar în urechi şi în inimă glasul lui dulce şi bucuria de a ne fi auzit cu prilejul acestui eveniment atât de important, la care puţini dintre noi ajung.
Dar, înaintea acestei ultime dăţi, au existat o sumedenie de alte ocazii în care, aş spune mai multe decât ca nişte prieteni, mai mult decât colegi întru Sfânta Preoţie, ca nişte fraţi, am dialogat cu dânsul în jurul mai multor aspecte, fie istorice, fie umane sau de credinţă. De fiecare dată mă uimea memoria lui prodigioasă şi exactă, nu numai în privinţa datelor istorice, cât mai ales în cele ale discuţiilor anterioare, amintindu-mi clar ceea ce discutasem chiar şi cu mulţi ani în urmă. Eu tânăr preot, el matur; eu tânăr profesor, el emerit de acum, nu am simţit şi nu m-a făcut să mă simt niciodată mic în faţa lui, ba chiar pot spune că discutam de la egal la egal, dând şi cerând sfaturi, de parcă am fi fost leaturi. Chiar şi atunci când, revenit de la studii, am preluat de la Sfinţia Sa catedra de patrologie şi patristică din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, îmi amintesc cu mare plăcere cum a ţinut să vină la Seminarul nostru să mă cunoască şi m-a felicitat pentru materia de studiu aleasă. Au urmat, aşa cum aminteam mai sus, multe alte discuţii, dintre cele mai variate, dânsul întreţinând prietenie cu mulţi confraţi franciscani, mai ales cu colegul său de hirotonire, acum Slujitorul lui Dumnezeu, pr. Anton Demeter, pe care îl stima ca nimeni altul.
Împreună cu aceste plăcute amintiri, nu pot uita nici jovialitatea şi bucuria cu care mă întâmpina de fiecare dată când ne întâlneam. Ţinea la glumă şi ştia să glumească cu oricine, zâmbetul fiindu-i pe chip totdeauna, ceea ce predispunea pe oricine l-ar fi întâlnit la seninătate.
Şi mai ştiu bine că, împreună cu alţi câţiva preoţi, printre care amintesc pe pr. Claudiu Dumea şi pe pr. Eduard Ferenţ, sub bagheta pr. Albert Petru, au moşit cele două Seminarii ale noastre, care în acei ani prindeau rădăcini la Roman. Cu siguranţă, rolul şi sfaturile lor a fost hotărâtoare în multe privinţe, căci erau o singură inimă şi un singur suflet şi acţionau numai din dragoste faţă de Cristos şi de neamul românesc nevoitor de preoţi buni şi sfinţi.
În acest moment de tristeţe, pentru că încă unul dintre preoţii profesori pleacă la Domnul, dar şi de bucurie, pentru că l-am avut şi l-am cunoscut, mă plec în faţa catafalcului său şi îi mulţumesc părintelui Anton pentru buna mărturie dată mie şi confraţilor mei.
În numele meu personal, dar şi în numele întregii Provincii "Sfântul Iosif, Soţul Preasfintei Fecioare Maria" a Fraţilor Minori Conventuali din România, transmit sincere condoleanţe Diecezei de Iaşi şi familiei îndurerate a răposatului pr. Anton Despinescu şi ne rugăm cu toţii ca drumul său spre cerurile veşnice să fie lin!
Odihnă veşnică, Preacucernice părinte Anton!
Pr. Damian Gheorghe Pătraşcu,
ministru provincial
* * *
A trecut la Domnul pr. Anton Despinescu
