|
| © Vatican Media |
O viaţă condusă de iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de cei din urmă
Părintele Nazareno Lanciotti, preot diecezan care a fost beatificat sâmbătă, 13 iunie 2026, în Brazilia, a fost animat de o profundă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de săraci. Celebrarea a avut loc la ora 9.00 (16.00, ora României) în Jauru, un mic sat din Dieceza de São Luiz de Cáceres, în statul Mato Grosso, parte din Brazilia. Ritul, reprezentându-l pe Leon al XIV-lea, a fost prezidat de cardinalul brazilian João Braz de Aviz, prefectul emerit al Dicasterului pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică.
Primul martir al provinciei Mato Grosso, părintele Lanciotti, s-a născut la Roma pe 3 martie 1940, într-o familie modestă şi religioasă şi a crescut în Subiaco, oraşul natal al părinţilor săi, care au fost strămutaţi în timpul războiului. A intrat în seminarul Abaţiei "Santa Scolastica" şi a fost hirotonit preot pe 29 iunie 1966. După primii ani de slujire la Roma, la parohia "San Giovanni Crisostomo", a decis să plece ca misionar. Vocaţia sa "ad gentes" se maturizase datorită angajării sale faţă de ţările sărace, împărtăşit cu tinerii din parohia sa şi cu asociaţia "Operazione Mato Grosso".
Susţinut de Euharistie şi devoţiunea mariană, a ajuns la Jauru pe 12 ianuarie 1972. Sub îndrumarea sa, misiunea a crescut extraordinar: pe 12 octombrie 1976, a fondat parohia locală, dedicată Maicii Domnului de la Pilar. A înfiinţat 57 de comunităţi ecleziale rurale, introducând adoraţia euharistică zilnică în fiecare. A înfiinţat opere sociale fundamentale: un dispensar medical (care a devenit ulterior unul dintre cele mai aglomerate spitale din regiune), un azil pentru bătrâni şi bolnavi abandonaţi dedicat Inimii Neprihănite a Mariei şi o şcoală care oferea educaţie şi hrană la sute de copii. De asemenea, a fondat un seminar mic pentru a aborda deficitul sever de cler local. În 1987, după ce l-a întâlnit pe fondator, părintele Stefano Gobbi, s-a alăturat Mişcării Mariane a Preoţilor şi în anul următor a devenit liderul naţional al acesteia pentru Brazilia.
Angajarea sa ca misionar şi predicator al Cuvântului s-a tradus într-o luptă deschisă împotriva nedreptăţii, folosind creativitatea pastorală pentru a ţine tinerii, familiile şi lucrătorii departe de pericole. Când autorităţile braziliene au decis să construiască un nou baraj în zonă, afluxul de lucrători din întreaga Brazilia şi Bolivia a favorizat proliferarea centrelor de trafic de droguri, jocuri de noroc şi prostituţie. Părintele Nazareno a apărat tinerii şi lucrătorii, avertizându-i cu privire la pericolele reprezentate de traficanţii de droguri. În fiecare sâmbătă, organiza activităţi alternative pentru a ţine tinerii departe de străzi, repetând: "Adoraţia euharistică, rozariul şi devoţiunea faţă de Maica Domnului vă vor mântui".
Această luptă neobosită împotriva criminalităţii şi prostituţiei i-a adus ameninţări grave. În după-amiaza zilei de duminică, 11 februarie 2001, în timpul unei cateheze sub o ploaie uşoară, părintele Nazareno le-a mărturisit tinerilor săi un semn trist: "Acestea sunt lacrimile cerului pentru mine. Când mă veţi căuta, mă veţi găsi întotdeauna la picioarele tabernacolului".
În aceeaşi seară, în timp ce lua masa cu opt asociaţi, doi asasini cu glugă au intrat prin efracţie în casa lui. Pentru a simula un jaf care a mers prost, i-au ameninţat pe cei prezenţi cu arme şi le-au cerut bani. Deşi mesenii puseseră tot ce aveau pe masă, iar preotul încerca să-i calmeze pe hoţi oferindu-se, ucigaşii aveau o singură ţintă. După ce au pus în scenă un joc de "ruletă rusească", asasinii au dezvăluit că fuseseră trimişi de personalităţi locale puternice, deranjate de acţiunile Bisericii. Înainte de a-l împuşca de la distanţă mică, unul dintre ei i-a spus: "Am venit să te omorâm pentru că ne deranjezi prea mult. Sunt diavolul". Rănit mortal, părintele Nazareno a fost transportat mai întâi la spitalul din Cuiabá şi apoi la spitalul siro-libanez din São Paulo. A murit pe 22 februarie 2001, la vârsta de 61 de ani, după ce şi-a iertat ucigaşii. A fost înmormântat, aşa cum prezisese, la picioarele tabernacolului bisericii parohiale.
Data morţii sale este legată de mai multe coincidenţe istorice: pe 22 februarie 2001, în timp ce misionarul murea în Brazilia, Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a numit pe Jorge Mario Bergoglio cardinal la Roma, amintindu-le celor prezenţi că purpura simboliza sângele martirilor din întreaga lume care şi-au oferit viaţa pentru Cristos. Ani mai târziu, acelaşi cardinal, devenit Papa Francisc, avea să semneze decretul - ultimul din pontificatul său - pentru beatificarea părintelui Lanciotti pe 14 aprilie 2025, cu o săptămână înainte de propria moarte.
Scriind mamei sale pe 22 februarie 1964, părintele Nazareno şi-a exprimat dorinţa de sfinţenie şi mulţi îşi amintesc una dintre frazele sale, pronunţată în faţa unei Sfintei Fecioare Maria din Lourdes în timp ce juca fotbal în curtea seminarului împreună cu tovarăşii săi: "Ori sfânt, ori nimic". O iubire profundă pentru Fecioara Maria l-a însoţit şi l-a mângâiat mereu. În seara venirii sale în misiunea braziliană, înainte de a adormi pe băncile bisericii-barăci, a observat că era o statuetă mariană; i-a încredinţat misiunea ei spunând: "Mă aşteptai!".
Drumul preotului către altare a fost rapid: pe 2 august 2007, supplex libellus a fost prezentat episcopului de São Luiz de Cáceres, Monseniorul José Vieira de Lima; pe 16 octombrie 2007, Sfântul Scaun a acordat nihil obstat. Investigaţia diecezană a avut loc din 18 noiembrie 2007 până pe 8 ianuarie 2009. După studierea şi redactarea Positio, la 1 aprilie 2025, Adunarea Ordinară a Cardinalilor şi Episcopilor din Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a dat un aviz favorabil. Pe 14 aprilie 2025, Papa Francisc a emis decretul Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor prin care i-a recunoscut martiriul. În cele din urmă, Leon al XIV-lea a autorizat ritul beatificării pentru 13 iunie 2026, la douăzeci şi cinci de ani de la moartea părintelui Lanciotti şi în comemorarea liturgică a Inimii Neprihănite a Mariei.
Enzo Gabrieli, postulator
(După L'Osservatore Romano, 13 iunie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
